Între... timp

Între... timp, adică atunci când nu mai e deloc,

sau nu e afectat a ceea ce era predestinat uitării,

nu se-ntâmplă nimic -și-i foarte natural- nu-i ioc;

e vid de corp, de ”este”, vreo himeră-gând... E relaș căutării.

Și în tot acest răstimp care nu-i timp în sine,

totuși se trece... Restul stă prins inert, nepregătit,

”a l’improviso”-n pleonasmul de surpriză intervine

cu scuza de rigoare, că totul s-a schimbat... tacit.

Parcă-i un inițiator de rău ascuns, vrut pe furiș,

transmis atât de calculat să fie implacabil ”prea târziu”,

tot petrecut între jaloane inventate într-un păienjeniș

din care din cocon se metamorfozează sabia Damocles pentru... ageamiu.

Deci e-o justificare când inexistentul ciob, spărtura de refuz, e strassul de-un... geamgiu.

16.01.2012