Poezie
De ziua ta
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
2 min lectură·
Mediu
Să pot să fac eu unic lume, așa aș vrea,
Și-n fiecare zi să ți-o dau ție, o alta nouă!
Cum ghiocei și toporași se spală-n rouă
Să îți dau tot ce e mai pur, de ziua ta!
Eu singur să dețin norocul, de-aș putea
L-aș ține strâns la piept, la suflet, să-l ai cald!
M-aș lăsa gol de averi; sărac în al tău fald
Aș sta ascuns și ți-aș da tot, de ziua ta!
În câmp întreg de drog de vis te-aș dezmierda
De câte ori aș ști c-ai trup în suferință
Și-n zâmbet m-aș transfigura! De-ar fi putință
Bucurii zilnic ți le-aș da, de ziua ta!
Să nu duci lipsă de nimic te-aș răsfăța
Muncind din noapte până-n zi și din zi-n noapte!
Doar șansă s-am, n-aș fi nici vorbe, numai șoapte!...
M-aș face mall și Credit Bank, de ziua ta!
În Cupidon dac-aș putea m-aș deghiza
Să îți dau tolba cu săgeți de-amoruri plină!
Să te înconjori de slujitori ca o regină,
M-aș face-o plasmă de iubiri, de ziua ta!
Și iată-i timpul să-mi zici azi ”nu mă uita”;
Unicul treisprezece-n luna lui Gerar,
Când vreau să mor de nu-s capabil să-ți fac dar!
Și-am să mă jur să-ți fac tot anul, ziua ta!!!
13.01.2012
001.021
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 208
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Aurelian Rădulescu. “De ziua ta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14025709/de-ziua-taComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
