Poezie
Foc
Altceva decât ce este... nimic nu e etern.
1 min lectură·
Mediu
Culoare-n nuanțe vii nimicitoare
Lăsând neant din propria ei sursă
De-o limbă-n scrâșnet vâjâind dogoare
De tunet, pocnete-nspre cenușiu de cursă.
Clăbuc în ronduri se spărgând în vid
Suflând ce-a fost în spațiul de-o secundă
Se-aneantind în zgomot surd, avid
D-ecou rămas din clipa muribundă.
E dansul dezmembrând fluid de plasmă
Ce se topește-n zero absolut
Pierzându-se-ntr-un iz fără mireasmă,
Se dezmembrând în ascuns spre-un neștiut .
Misterios e cum orice dispare
În mrejele de gaz, ce și el arde
Și nu știu unde-i dus de reapare,
Sau totu-i inutil cum jocul de petarde.
Diabolic rău, sublim pastel de bine
Ce totul ține viu în a sa moarte;
Un erg ce viața el o întreține...
E și inimii avut, când n-are parte.
E nano elementul comprimat genune
Într-un infim se implozând... e-un poc
Ce-o zi va rebondi iar, surse de minune
Și-odat' cu el și noi, dacă avem noroc...
Este-o scânteie a minții ce-a luat foc!
01.11.2011
00935
0