Poezie

Călătorie

Să nu credeți în supremația vitezei luminii...dacă vreți să călătoriți în Univers.

1 min lectură·10 mai 2012

Mediu

Am plecat mereu de-acasă,

M-am risipit peste tot molecule,

M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...

Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinții,

Am lăsat orașul copilăriei

Îndrumat de simțul datoriei...

Am început periplul suferinții.

Am trecut, trecut din școli în școli,

M-am înbăiat timid adolescent,

M-am amorezat, am fost student,

Am umplut rafturi cu scris de mii și mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraș, matur

M-am epuizat, poate m-am și-nsurat

C-am avut timp de-așa, m-am dedicat,

M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat țară dintr-o aventură,

Chiar două, una doar așa de trambulină...

... Era un timp când nu se mai găsea benzină

Și-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns și-am înotat oceanul prin văzduh,

M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-

Am înțeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...

Și-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la țară

Ce s-a omorât ea însăși fără niciun rost

În preajma unui rece timp de post...

Și iară n-am benzină și-o să plec, mă reîntorc... afară.

Și cât o să mai tot călătoresc, așa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

24.04.2011

001.044

Daniel Aurelian Rădulescu. “Călătorie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14007030/calatorie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.