Poezie
Model de CV
Altceva decât ce este... Nimic nu e etern...
1 min lectură·
Mediu
Ah, câte remușcări mai am;
Nereușite provocate
Sărăcindu-mi posteritate
Deși cum să evit știam.
Am învățat cu consecvență,
M-am dăruit cu tot ce-aveam;
Și dragoste și competență
Eram, o flacără trăiam.
Dar tot așa, m-am dezmințit;
Mi-am lăsat locul, meserie,
Copiii mi i-am părăsit...
Mi-am lăsat case pe-o chirie.
Rămân un neînțeles actor,
Exemplu de risipitor;
Tot ce-am avut e-acum decor
Din care ies, prost regizor.
Merit ce sunt, mi-am făcut soartă
Și-o rog acuma să se schimbe,
Rătăcitor din poartă-n poartă...
Balanța încă o să mă plimbe.
N-ascultam nimeni și nicicând;
M-am crezut veșnic înțelept
Și-acum din fizic sunt un gând
Și din deștept sunt un inept!...
23.04.2011
001.133
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 109
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Aurelian Rădulescu. “Model de CV.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14006783/model-de-cvComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
