Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Restart

Altceva decât ce este... Nimic nu e etern...

1 min lectură·
Mediu
Ți-am pus o simplă întrebare;
”-Te-ai învățat, cu fața mea,
că sunt bărbatul tău?”...
Era-ntr-o joie oarecare,
stăteam lipiți pe-o canapea
cu gânduri duse în ecou,
eram urmași de aventuri
ce derulam, ca-n filmul mut;
secvențe de-un amor părtaș,
de rupere de legături...
Eroi de un divorț trecut
și-un viitor sinucigaș.
Visam maturi, cu gând de tineri,
să reparăm piese uzate
ce n-am întreținut, culpabili;
Eram la vârsta înspre-o vineri,
din zilele ce-s șapte toate...
Ai iubirii, eram, irecuperabili.
Și suntem, ca și-atunci, la fel,
repudiați, din falsitate,
în trup și suflet reînoiți...
Avem doar fericirea țel,
nebuni într-o fidelitate...
De drogul vieții amețiți!.................
03.11.2010
001.129
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
105
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Aurelian Rădulescu. “Restart.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/13987380/restart

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.