Poezie
În trecere...
Altceva decât ce este... Nimic nu e etern...
1 min lectură·
Mediu
Trec anii peste dragii din morminte
-S-aștern în pudrerii din stele fine-
Chemați din întâmplare-n minți, fără cuvinte,
Sau invocați de gazde-n gânduri celestine.
Îi deformăm în minte-n măști uitate
Și ne-nchinăm arar în zile faste.
Aducem gând d-ofrandă cu celeritate
Sperându-ne retur divin din zile caste.
Ne ia un dor nebun de rămași singuri,
Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi...
Ne-am vrea eroi celești, să câștigăm castinguri;
Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.
Suntem înmărmuriți de-a lor tăcere
Căci tot credeam în farsa de pieire;
Dar și atei de-am fi, credem în reînviere...
Ni se destramă ultima speranță către nemurire!
Și timp ne trece, peste timp, cu săbii
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii...
Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii
Din râsul de copil... la crucile nefirii.
De vii, suntem tot mai ades un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi
Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir;
Torentul existenței către lumea de apoi.................
10.09.2010
00927
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 162
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Aurelian Rădulescu. “În trecere....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/13982538/in-trecereComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
