Poezie
Iertare
Să nu credeți în supremația vitezei luminii...dacă vreți să călătoriți în Univers.
1 min lectură·
Mediu
Iertare-mi cer străinilor
Că nu i-am cunoscut pe toți
Să le fac grâul pâinilor,
Să îi hrănesc; genii, netoți.
Iertare-mi cer amicilor
Că nu le-am dat tot ce-am avut
Să fiu ”eroul” clicilor;
C-am fost cu ei, cât am putut.
Iertare-mi cer iubitelor
Că nu le-am fost pururi rezervă
Să le țin contul clipelor
De înșelări; pus de conservă.
Iertare-mi cer copiilor
Că într-o zi o să-i las singuri
Să le fiu contul miilor
De plăți; la nebunii, la friguri.
Iertare-mi cer părinților
-Că nu-i mai am și m-au avut-
Să-i pun în lumea sfinților;
Cât au muncit, cât s-au zbătut.
Iertare-mi cer perechii mele
Că nu i-am fost amant mereu
Să fie mândră-n toate cele;
Să fiu doar fulg, bogat, Thezeu.
Iertare-mi cer c-am fost destin,
Că n-am făcut ce au vrut alții
Și nu sfârșesc umil, meschin,
Neisprăvit... în lamentații!!!
30.07.2010
001.144
0