Poezie
Ispititoare
Să nu credeți în supremația vitezei luminii... dacă vreți să călătoriți în Univers .
2 min lectură·
Mediu
Frumusețea, nu-i neapărat criteriu...
Cu siguranța însă eleganța-i este
Cum e regina sau împărăteasa la imperiu...
Celebrele eroine, de roman, sau de poveste.
Inteligența îi este sigur necesară
La fel și bunul simț, îi e primordial.
Expunerea în dorințe îi e clară...
Cititul, istețimea-i sunt... memorial.
Are mișcări feline și unduietoare...
Mâna o duce în gest de indiancă.
În urmă lasă un fin parfum de floare
Și are piele de măslin, de italiancă.
Sânii-i întrezărești mai mult cu gândul...
Îți dau înfrigurarea poftei fără saț.
Mijlocu-i mic, de zici că-l strângi cu pumnul...
Visezi să-l prinzi, să-l simți, în zbaterea de laț..
De ți-a clipit din ochi și ți-a zâmbit
Întregul piept îți intră-n aritmie...
Ești fermecat instantaneu, ești ispitit...
Ești numai gând s-o ai, a ta să fie.
Și când picior peste picior își pune
- Ah, Doamne, cum femeile sunt ”bune”! -
Aluneci visător spre goliciune;
Iubești, cât de naivă ar fi și fără înțelepciune.
O și visezi cu pletele pe spate
În extazul ce-o pătrunde de amor...
În gemete străfunde și ritmate
Nu contezi... Sleit ești de putere și de dor.
Cu gândul dus - eram pierdut în scris -
Când am simțit în nări o dulce boare...
M-a întrebat ...” Accesul e permis... ”?!
... O elegie de simțiri m-așteaptă, o ispititoare...
25.06.2010
001229
0