Poezie
Pana la Cer
1 min lectură·
Mediu
Am invatat singura să vâslesc
Prin tăcerea albastră a mării,
Păsări cu ochi ficși mă insoțesc
Și caravele monstruoase ale uitării.
Când ajung pe câte o insulă cântătoare
Mă dezbrac de lumini și de slavă,
Îmi lepăd memoria, aripile
Și mă ascund sub o floare bolnavă.
Din amintirile pe care le-am uitat
Mi-am făcut zăpezi să ma acopere după moarte,
De sub floarea bolnavă mă ridic, mă scutur de nea
Și plec mai departe.
Și mai cade o secundă de pe mine
Ca un păduche ucis de ger,
Toate se destramă, eu merg inainte,
Mai e mult oare până la cer?
024641
0
Uite cu ce am ramas din poezia ta:
singura
vâslesc tăcerea albastră
a mării,
păsări
mă-nsoțesc
cu ochii ficși
imi lepăd
aripa
floare bolnavă
zăpezi
mă acoperă
după moarte,
cade o secundă
eu merg înainte
până la cer
Cu drag,
Alma