Extratext fara fumuri

Extratext fara fumuri Masa de plastic se scutură de puținul praf ce i se așternuse pe spinare, de soarele care îi încinsese omoplații și se tolăni greoi la umbră. Scaunele o urmară conștiincioase, înfingându-și picioarele în pământul reavăn. Cireșul se mută din stânga în dreapta și căscă prelung. Mai trebuia să stea un timp în poziție de drepți, dar amorțise îngrozitor. - Salut, miorlăi o pisică, traversând elastic grădina. - Salut ! Mi-ai lipsit zilele astea, se fandosi masa de plastic. - Am avut niscai treburi, mormăi mâța în barbă. Apoi se apropie de cireș și începu să se gudure pe lângă scoarța lui. - Auzi, se rugă mâța, scarpină-mă și pe mine pe spate... Cireșul era puțin ocupat cu mierla care i se așezase pe umăr și încerca să-i ciripească ultima bârfă. - Scarpină-te și singură, că ai cu ce, o expedie cireșul. Inspirăm. Expirăm. Nici urmă de fum în aer. Ne așternem maldărul de hârtii pe masă, paharele cu apă în poziție oblică – asta ca să contrazicem prejudecata verticală -, telefoanele mobile, neastâmpărate și puse pe șotii, și ne pregătim vorbele care vor zburda în curând între noi. - Acum două zile... - S-a apropiat de tine... - Nu-l cunoșteam, dar mi-a zis că i-a venit o idee. - Era bună ? - Slăbuță. Mi-a cerut 500 de lei. - Și i-ai dat ? - I-am zis să mai încerce. Moșulică ăla simpatic... - Care venea de la piață doldora de sacoșe, cocoșat și vai de el... - Le-a pus jos și i-a dat o mie de lei. - Înseamnă că tipul e de viitor. - Și de gașcă... Telefoanele își făcură semn cu ochiul și începură să țârâie cu subînțeles. În aer nu se simțea pic de fum. Am tras o linie, am pus un punct și-am luat-o de la capăt. - Si ce-ai mai făcut ? - Am îmbătat cu puțină Dorna și-am învățat să fac bule, am cântat la clarinet Take 5, dar pe urmă l-am vândut pe-o culegere de haikuuri pe care nu le citea nimeni, am scormonit în grădina de ciment după ceva mărunțiș, da mi-a țâșnit inspirația, am compus o nuvelă în si bemol și fiecare a interpretat-o cum l-a tăiat capul, m-am sfătuit cu un prieten ce să facem cu apusul și l-am răsărit o vreme, am făcut voodoo și l-am împărțit la toți, m-am dat uța pe o creangă de măslin, pe urmă am băgat viteză până n-a mai încăput, cineva mi-a spus o predică, pe urmă mi-a pus o piedică, eu i-am tras o concluzie, mai târziu am încâlcit niște teoreme, dar lucrurile s-au descurcat de la sine... - Hubble, Dopppler, Escher ? - Nu, doar Einstein, cățelul meu. - Nimic nou. Oricum, văd că nu-ți stă mintea la lucruri serioase. - Asta așa, până la stația următoare... - Cobori aici ? se interesă cireșul. Foile de masă se scuturară, străbătute de un frison, una chiar strănută împroșcând stropi de tuș. - Cum e pe-afară, frig ? - Ca pe-aici, una caldă, alta rece. - Poate că e timpul să trecem la subiect. - Să fie vesel, miorlăi mâța. Masa se relaxă. Scaunele răsuflară ușurate. Cireșul își trosni încheieturile. Și discuția începu. Fără rotocoale. Fără fumuri. Pentru că aerul era curat, ca la început.