Poezie
Un orizont, două orizonturi
1 min lectură·
Mediu
O tăragăneală de sticle goale aruncate-n vid
E sentimentalismul unui câine ce-l simt vivid.
Grobian e gândul unui stâlp ce mă privește tardiv;
Oh, sfântă supă de argint, când îmi vei da calea?
Trist, umil și înăbușit e ecranul ce tot pălăvrăgește
Unuia ca tine, unuia ca mine, mărunțișuri absolut-lamentabile.
Când mai curând ar respira un amfibian sub pielea-ți zbârcită,
S-ar preface în țărână toată-ți înflăcărarea agilă...
Drum de vise întunecate, ți-ai alege dacă ai mima fericirea;
Þipătul strident al unei omide artiste ar imputa câteva universuri;
Dă unui cadavru ce-l al lui și-l vei vedea zburând în ritm crescendo,
Umblând liber printre electronii foștilor idealiști.
Poți tu îndura mai mult decat poate furnica când îi moare cugetul?
Dacă da, atunci ești fericitul posesor al unui closet nou-nouț.
Un sfat, nu strănuta când clipocești filosofii îmbâcsite de naftalină!
002.217
0