Dan Raducioiu

si ea? ea a plecat, pe urme imaginare pașii îi erau repezi în urma ei, totul pierea zăpada albă acum era roșie era roșie și plină de dragoste dragostea ei? nu, nu, ea nu iubea era a

e luna anotimpului rece cerul e închis călătorilor venusieni străzile pustiite ieșite din urbanitate ce par înghețate se pierd în vise de culori cenușii gândul și-aleargă timpul spre universul

în dimineața asta te-ntreb draga mea unde-mi sunt cheile de la geamul dinspre lună te uiți la mine cu verdele ochiului tău de parcă ai vrea să cultivi o câmpie numai a ta cu frunze de

pe o parte a drumului o rază de-un soare pătrunde-n câmpie asistând la un concert al primăverii în ritm de dans un vânt suav trece domol înspre apus doi fluturi se dau cap in cap ametiti parcă

îmi privesc mormântul de sus în jos îmi vorbesc în șoaptă, să nu deranjez slujba îmi aranjez cravata și costumul, sa ies bine în poze îmi potrivesc ceasul, soarele mă deranjează încep sa primesc

primavară fierbinte e cerul un nor alb mărunt în părculeț o bancă sta pe ea si ținea in brațe un soare un vers se plimbă in stanga ei, in dreapta un poet.

imi aprind o tigara citesc niste scrisuri si ascult o povata ciudata focul trosneste linistit in soba iar lumanarea e stinsa de mult era seara si multa melancolie in odaie la geam