Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@dan-noreaDN

Dan Norea

@dan-norea

Constanța
Dacă poți să-ți împlinești un vis, ești obligat s-o faci !

Născut: 1949 în Constanța și, de atunci, constănțean convins. Căsătorit, 4 copii, 3 nepoți (deocamdată). Facultatea de automatică, secția de calculatoare între 1967-1972, prima promoție din București care a dat admitere la secția asta, deci pot fi considerat membru fondator. Ar trebui să primesc un loc în Cimitirul veteranilor. Din…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Ioan Jorz,
Dacă era sau nu de premiu, nu mă pot pronunța, evident sunt subiectiv. Dar părerea dvs mă onorează.

Ce vreau să spun este că de la Buzău am plecat cu mai mult decât un premiu. Am cunoscut și am fost cunoscut de o bună parte a epigramiștilor de elită din țară. Am fost primit cu brațele deschise de toți participanții, dovadă că teoria mea (umoriștii sunt mult mai solidari, mai prietenoși, mai puțin ranchiunoși și mai puțin egocentriști decât restul scriitorilor) este adevărată.

Calimero,
La prima nu e vorba de 9 feluri de mâncare, ci are sensul (e vorba de guvernanți) de \"nouă ni se cuvin toate\". E adevărat că titlul (un proverb) cam strică poanta, cum bine zice Ioan Jorz.

La ultima chiar nu înțeleg, cum să fie la poarta 7 sau 5 ? Păi proverbul zice de \"un vițel la poarta nouă\".

Catrenul tău e bun, speculează corect omonimele. Vin și eu cu unul similar, mai vechi.

Își dă seama azi blondina: a uitat să-și ia bulina

Seara-n parcul plin de rouă
Trist se-ntreabă o blondină:
- De ce oare luna nouă
Este luna… cea mai plină ?

Pe textul:

Toate vechi și 9 toate" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Domnule Ioan Jorz (deși pe aici ne cam tutuim, profităm de faptul că nu vedem față în față diferențele de vârstă),

Despre aranjamentele de la Festivaluri nu știu mare lucru. E posibil, sistemul de tip motto atât de utilizat nu garantează confidențialitatea, de aceea și voi lupta împotriva lui de câte ori voi avea ocazia. Are multe defecte, viitorul e în mod cert internetul. Dar nu asta e tema discuției.
Ce putem face este să asigurăm, atât cât ne stă în putință, o transparență totală. Și ăsta e și scopul principal al materialului de față. Informarea și transparența.

Mulțumesc pentru aprecieri.
Cu prietenie,
Dan Norea

Pe textul:

Buzău 2008 - primul meu festival de epigramă" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Vali Cercel, Mihai Cucereavii, Cornel Rodean, mă bucur că v-a plăcut prezentarea mea.
Vali, îmi pare teribil de rău că n-am putut apărea la ultima ta lansare. Dar sper să nu fie ultima ta venire în țară.
Mihai, la cât de strânse sunt legăturile cu colegii din Chișinău, sunt convins că la un moment dat vei ateriza fie tu pe la noi, fie eu pe la voi.
Cornel, probabil că vrând-nevrând ne vom întâlni la un moment dat, sunt atât de multe festivaluri.

Calimero, le iau pe rând.
Lucrările sunt secrete, sunt trimise cu motto. Asta nu asigură o confidențialitate sută la sută, ci mai degrabă o onorabilitate bine justificată. Dar în privința valorii epigramelor, am spus deja, trebuie ținut cont că fiecare a trimis mai multe și că s-a ținut cont și de ansamblu. Nu i-am citit celelalte epigrame ale lui Nichi Ursei de la tema “Toate vechi și 9 toate”, dar la \"Vasile Voiculescu\" are o epigramă excelentă, pe care n-am reprodus-o pentru că n-a fost premiată.

Ciolanu e o mănăstire lângă Buzău, pe care participanții de anul trecut (sau acum doi ani, nu știu sigur) au vizitat-o.

La \"Vasile Voiculescu\" trebuie menționat că nu trebuiau trimise neapărat epigrame, ci un fel de madrigaluri, dacă se poate cu o poantă. Cam așa se procedează peste tot, când tema este o personalitate locală ce trebuie omagiată pe durata Festivalului.


Mihai Antonescu, voi ține cont cât de curând de îndemnul tău \"Vizitați Buzăul !\". Mulțumesc pentru vizită.

Pe textul:

Buzău 2008 - primul meu festival de epigramă" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Ioane, mulțam pentru aprecieri. Părerea ta, ca martor al evenimentelor, e cea mai importantă pentru mine.

Am reținut completările despre Ștefan Cazimir, voi modifica. Nu eram sigur dacă mai e și astăzi senator.

După remarca ta \"postezi doar pozele în care tu ai ieșit mai bine\", să știi că am căutat și n-am găsit nicio poză în care să arăți tu mai bine ! :)
În disperare de cauză, o postez pe asta. Pentru necunoscători, al treilea personaj este Teodor Popovici, din Chișinău, menționat și el la premii speciale.




Pe textul:

Buzău 2008 - primul meu festival de epigramă" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Maria, dacă vrei cu adevărat o poză intitulată \"Frumoasa și bestiile\", uită-te la asta ! :))





În poză apar numai umoriști unu\' și-unu\', din păcate cam trecuți. Cu ocazia asta ating o temă discutată în ultima vreme, problema mediei de vârstă a epigramiștilor \"oficiali\" din UER.

Pe textul:

Buzău 2008 - primul meu festival de epigramă" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Mai întâi, felicitări celor doi agoniști de pe podium ! La mai mare și la mai munte, pardon, multe !

Mai apoi, mulțumiri lui Cornel Rodean pentru informare. Mi-aș fi dorit totuși să fie ceva mai completă, de exemplu să apară epigramele premiate.

Pentru că am o poză recentă în care apar doi din cei menționați, o postez aici.





În ordine: Ion Diviza, Mihai Moleșag, Dan Norea, Gh. Constantinescu, Lucian Mănăilescu.

Pe textul:

Rezultatele concursului de epigrame" de Rodean Stefan-Cornel

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Unuia de stînga-dreapta-centru

Culori politice-n neștire
și-a însușit, conjunctural,
de am ajuns să nu ne mire
că ascultăm un papagal.


Bună dubla comparație cu papagalul ! Vin și eu cu una mai veche, pe aceeași temă.


Unui traseist politic

Are-o culoare de un gri mai mat
Și toți știu: e ușor… de-colorat.
Dar pentru că e omul… de-votat
Are conturul bine… de-senat.

Pe textul:

epigrame 34" de Costel Stancu

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Furtună-n pahar -
rechinii mediatici
ne duc cu pluta
(Ion Diviza)

Zice un rechin:
\"Vrei să-ți înmulțești banii ?\"
simplu - cu zero

Pe textul:

Furtună pe mare" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
- Toți sunteți răi, buni de nimic !
- Atunci aplică reciproca,
Răspunde Boc din Cluj Napoca,
Alege răul cel mai mic !

Pe textul:

Alegeri" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Furtuna de mai-
Rochița rândunicii,
ridicată-n cap.
(Doina Wurm)

Vai, ce rușine !
Rândunelu-și dezbracă
fracul pentru ea


Aprecierile alese sunt reciproce pentru cea mai consecventă cititoare !
Și totdeauna - un zâmbet :)

Pe textul:

Furtună pe mare" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
L-au izgonit în țări străine
Și toți de el s-au lepădat,
Că-și face neamul de rușine:
Nu-i merge mintea la furat!
(Ion Diviza)

O lebădă zicea pe lac:
Intrăm în UE și în NATO,
Eu cu necinstea nu mă-mpac !
... I-au dat la cap și au mâncat-o.

Pe textul:

Amicii și victimele lui Themis" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Am numărat pe prima pagină: din 50 de comentarii, 39 sunt ale epigramiștilor, adică aproape 80 %. Supărarea unuia care nu suportă epigrama mi se pare pe deplin justificată.

Mi se pare evident că se impun două concluzii:
- nu postarea separată a replicilor este cea care deranjează, ci numărul mare de replici; asta pentru că nu pagina de texte este supraîncărcată, ci cea de comentarii
- o secție separată pentru epigramiști a devenit de-a dreptul stringentă.

Și, nota bene, lipsește Genuneanu !
:)

P.S. Salut revenirea în activitate a lui Florin Rotaru !

Pe textul:

Replică vs original" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Domnule Bunduri, excepțională epigramă !


Despre ai noștri dragi țărani
Aș spune-un adevăr parșiv:
Trăiesc și-acum în colectiv
...Unul aparte, de sărmani.

Pe textul:

Agricultura românească" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Pe toți comentatorii de aici îi deranjează că epigrama este considerată pe site a cincea roată la căruță. Dar opiniile și soluțiile propuse sunt diferite, în funcție de poziția fiecăruia vis-a-vis de epigramă.

Calimero scrie poezie și proză, e un poet înnăscut, la el epigrama nu reprezintă nici jumătate din ceea ce scrie. E normal să își dorească să fie citit de colegii de breaslă, ceilalți poeți. Problema e că o bună parte din aceștia nu vor (epigramă). Și nu se întrevede nicio soluție, problema e cunoscută dar situația durează de ani de zile.

Eu scriu aproape exclusiv epigramă. Ion Diviza și Sorin Olariu la fel, asta ca să mă refer numai la cei mai vechi. Nu vreau să fiu considerat tolerat de niște colegi care mă privesc de sus sau, în cel mai bun caz, cu bunăvoință îngăduitoate.
Prefer o separare, o secție de epigramă cu autonomie în organizare, cu editori specializați. Și sunt convins că poeții amatori de epigramă vor vizita des secția de epigramă, pentru că umorul atrage. Evident, pe cei care îl au.

Trebuie să privim și în viitor. Uniunea Epigramiștilor din România va avea un site, e mersul normal al lucrurilor. Revista Epigrama va avea un altul, sau același. Pot să dau un exemplu, din lipsă de comunicare, în weekend-ul trecut au fost organizate simultan Festivalul de epigramă de la Buzău și Festivalul de umor de la Dorohoi. Au existat persoane invitate în ambele locuri și, pentru că au preferat Buzăul, au pierdut premiile de la Dorohoi. Deci un site se impune. Prevăd că după apariția lui, epigramiștii vor dispărea de pe site-rile literare, unde sunt priviți de sus și vor migra în masă către un site unde se simt la ei acasă.
DAR...
deocamdată, după câte știu, UER nu are posibilități tehnice (cred că nici financiare) să își construiască un site serios. Pe această perioadă de tranziție, care poate dura 10-15 ani, agonia poate găzdui o secție de epigramă, cu tot ce presupune ea: anunțurile cenaclurilor de epigramă, premiile la concursuri, noutăți diverse și, evident, dueluri epigramatice.
Știu că și Diviza are aceeași părere. Rămâne să vedem ce părere are Radu Herinean.

Pe textul:

Replică vs original" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Am observat în anul 2008 un fenomen îmbucurător, apariția unor nume noi în epigrama de pe agonia. Noi și valoroase - Rodean, Colonescu, Jorz, Cuzuiooc, Stancu, Garda... Să mă scuze cei pe care nu i-am enumerat. Să mă scuze și cel care, poate e mai vechi și nu l-am observat decât anul acesta. La aceștia nu pot omite revenirea în forță a lui Calimero, vechi și nou agonist în același timp.
Cert este că se simte un suflu proaspăt, care constat că i-a reanimat și pe cei vechi, cam predispuși la lâncezeală - Diviza, Olariu, Bunduri, Ghiță, Ilin, Chitul, Milos Petru, Bodea... Iarăși cer scuze pentru eventualele omisiuni.
Si singurul lucru pe care mi-l doresc este revenirea vechilor și dragilor epigramiști JuppBitter, Rotaru, Carmen Anghelina, Genuneanu, Anda Andrieș... Să mă scuze ceilalți...

Din păcate, fenomenul are și o latură negativă - foarte multe epigrame ajung la atelier. Le-am citit și pot afirma cu mâna pe inimă - multe din ele sunt bune și foarte bune. Și e păcat. E adevărat, unele ajung din greșeli de gramatică, altele din lipsa diacriticelor. Dar sunt și unele cărora nu ai nimic a le reproșa.

Soluția este evidentă - un site al epigramiștilor. Sunt convins că cel mai târziu până în 2010 va apărea. Până atunci, rămânem la voia, bună să sperăm, a editorilor de pe agonia. Dar nu plecăm, să dai bir cu fugiții nu e niciodată o soluție.

Cu același respect,
Dan Norea

Pe textul:

Replică vs original" de Dan Norea

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Păi epigrama e nouă, bancul e vechi...

Pe textul:

Paradă la Moscova" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Mai nou se luptă peste tot,
Pe-autostradă, pe parcare,
Bordurile de la trotuare...
Și-apoi ne vor, cuminți, la vot.

Pe textul:

Primarul General" de nicolae bunduri

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Am nostalgii acumulate,
Copil, iubeam odinioară
Pe el, fi\'ndcă e un prim-frate,
Pe ea, fi\'ndcă e-o primă-vară.

Sorin, excelentă epigrama !

Pe textul:

Poreclă nupțială" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Și una veche...

Îi dai o vadră de palincă,
O bea pe toată, fără frică,
Și-apoi ți-aruncă o lozincă:
- Nu dai și tu o vodcă mică ?

Pe textul:

Paradă la Moscova" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Dan NoreaDN
Dan Norea·
Se pare că de data asta \"ai fost la obiect\". Doar că eu sunt prea obosit să vin cu contra-replici. Tot ce pot să zic este că de obicei nu cred în norocul bazat pe porumbei. În schimb, dacă mă fericește un struț, mă duc instantaneu să joc la 6 din 49.

Da, am văzut completarea la \"Cloșca și pui\". De data asta am fost mai vigilent.

Pe textul:

Struțul" de Dan Norea

0 suflu
Context