Dan Norea

Între timp îmi vin în minte alte lucruri, dar nu pot adăuga nimic, pentru că un text editat iese din lista de Recomandate.

Aduc mulțumirile mele, pe această cale, nu numai organizatorilor, dar și celor care mi-au pus la dispoziție materialele care au stat la baza textului: George Corbu (premiile UER), Mihai Sălcuțan (premiile festivalului), Ștefan Cazimir și Vasile Larco (epigramele glumețe), Iulian Bostan și Mihai Cuțulencu (fotografiile).

Nelu Gârda, așa cum spuneam în text, toate epigramele din concurs le-am luat din ziarul local \"Viața Buzăului\". Textele tale nu figurau, deci nu îți pot confirma că au ajuns. Dar și eu am aceeași problemă, nici textele mele nu erau prezente. Culmea, cel mai supărat era Cornel Rodean, al cărui nume figura sub un distih care nu îi aparținea \"Și mai e și slab pe deasupra !\"

Am primit, în fiecare etapă din program, mormane de cărți și reviste. Cornel, mai hârșit, umbla cu servieta după el. Așa că îmi însemnam cadourile cu inițiale și le puneam în servieta lui, precum un cuc își pune ouăle în cuib străin. Cornel, mulțumesc !

Marian Dobreanu, dacă mă citești, scuze pentru omisiune. Îți adresez acum felicitări pentru premiu ! Știam că ești un promotor al internetului, dar nu aveam habar de prezența ta pe agonia. Aici pot adăuga ce mi-au spus Marian Dobreanu și Nelu Vasile: în concursul de la Târgu Jiu primesc epigramele pe internet (sau le butonează ei de pe hârtie), constituie un singur fișier cu epigramele numerotate și -interesant!- uniformizează fonturile și dimensiunile. Abia pe urmă predau fișierul juriului, pentru notare. Cu alte cuvinte, înlătură orice notaă personală, care ar putea sugera autorul.

Vă spun concluziile mele:
Căprița cea simandicoasă
Din Histria e mai frumoasă
Decât căprița din Săcele.

Laurențiu, felicitări pentru premiile primite la Buzău ! Ambele sunt meritate, indiscutabil.

Acum, când îți văd toate epigramele, pot spune că cele de la \"Cireașa de pe tort\" îmi plac mult mai mult. Și la mine (se pare că la majoritatea concurenților) a apărut același fenomen - prima temă a fost tratată mai bine decât a doua. Nu știu dacă a contat ordinea sau temele propriu-zise.

La mai mare și la mai multe !

Cornel, ai o ureche muzicala de invidiat. Se vede ca ai cântat într-o formație :)
Mie îmi sunau bine și \"aflând\" și \"însă\".

Și cu ligamentele (cele forțate) ai dreptate. Probabil ar trebui evitate, dar cu mai multă muncă, iar eu le-am scris pe ultima sută.
Amuzant este că, deși credeam că mă pricep la ligamente, am avut câteva (cele mai forțate) pe care nu știam sigur cum să le ortografiez:
la-al / l-al / la-l
coroană,-o / coroan,-o
astă-aniversare / ast-aniversare

Mulțam !
Dan

Dacă n-a apărut Cornel, vin eu să-ți spun: cu ritmul ales de tine, \"harnică\" ar trebui pronunțat cu accentul pe silaba a doua. Sugerez:

Frumoasă-i de îți dă fiori,
E hărnicuță, credincioasă,
Cu patru plozi, ca niște flori...
Dar nu sunt doi de-aceeași rasă.


P.S. Dacă nu mă înșel, mama lui Obama se apropie de eroina ta :)

Când am citit versurile de început, credeam că e o greșeală de tipar. Pe urmă m-am lămurit că inversiunea face parte din relativitatea etilică, firul roșu al povestirii.
Bine scrisă, stilul curat, alert, curgător, umor suculent și bine dozat. Exact ceea ce poate readuce cititorul către literatura românească.

Poate ne chemi într-o marți la o lansare de carte. Într-o marți de anul ăsta.
:)

Atropa, cura de slăbit este reală, n-am văzut beduini grași. În schimb cu soprana n-ai dreptate, contactul cu șeaua este ușor diferit. :)


Nelu, ilustrez tristihul tău:

privindu-l pe Dan
colo micul Sfinx crapa
de invidie



Vezi crăpăturile din Sfinx ?
:)


Tataie, părerea Domniei Voastre mă onorează și mă îndeamnă să merg (și) pe calea aceasta, a reportajului. Mulțumesc !


Anton, dacă scrisul meu te îndeamnă să mergi și să vezi cu ochii tăi locurile descrise, e bine, e foarte bine ! Voi lua legătura cu o agenție de turism, poate scot și eu un ban din scris. :)
Cu illo tempore ai dreptate, sunt locuri ce par încremenite. Și nu mă refer numai la piramide.

Emil, nu se discută așa. Nu e vorba de cei 80 ani ai lui Tataia, nici de părul lui alb, ci de ce are sub acel păr.
Puteai să te scuzi pentru greșeală și să dai o explicație - neatenție, typo, să explici că l-ai citit pe Sinkiewicz din fragedă pruncie și că numai o pată pe retină te-a făcut să scrii greșit o literă...
Sunt momente în care singura soluție este cenușa în cap.

Final de partida
(Gârda Petru Ioan)

Epigramiștii faultați,
La fel ca în \"Război și pace\",
Îi vezi un pic îmbrățișați,
Apoi continuă să joace.

Pentru că autorul tău preferat este Umberto Eco, îmi permit să-ți dau un link, din care reiese de ce, printre altele, mi-a plăcut \"Numele trandafirului\".

http://agonia.ro/index.php/personals/1741491/Diavolul_este_credin%C5%A3a_f%C4%83r%C4%83_z%C3%A2mbet

Carmen, eu nu cer scuze, atunci când o fac, pentru că celălalt are nevoie de ele, ci pentru că eu am nevoie.

În privința sosirii pe agonia, e adevărat că am postat primul text prin 2002, la îndemnul lui Laurențiu Orășanu. Dar am devenit activ abia din 2005, în urma unor încurajări de la Ina Cîrlan, pe care o admiram. Ori, la ora aceea, epigrama era în floare. Excelați tu, Jupp, Florin Rotaru, Olariu, Diviza, Genuneanu, Anda... În plus își încercau puterile mulți alții - Peia, Liviu Nanu, Silvia Van, Florina, Trandafiraș, Florinel... Eu m-am aventurat în epigramă după niște încercări de dialog cu Genu, cel mai bonom dintre toți, tocmai pentru că îmi era teamă de duelurile aprige pe care le vedeam la voi.
E adevărat și ce spui tu, ai avut perioade mari de absență, deci e posibil ca în total să am la activ mai multe catrene decât tine. Dar eu am pomenit aici contextul intrării mele în lumea epigramei, când eu eram începător, iar tu mare maestră.

E prima oară când te văd supărată în urma unei replici. Adevărul este că e greu de tras o linie - până unde ai voie, fără să superi un prieten. Când am venit pe agonia, aveam o limită a decenței destul de aproape de pudoare (nu mă refer la limbaj, ci la atacuri sub centură) și pot spune că uneori sufeream. Dar încet-încet, pielea mi s-a tăbăcit. Credeam că tu, care ai câțiva ani vechime în plus față de mine, ești complet imună. Iată că m-am înșelat, așa că îmi cer scuze !

P.S. Dar recunoaște că sintagma \"gură spurcată\" ți se potrivește \"colosal\"
:)

De mă oprește vreun bancher,
La colț de stradă sau potecă,
Îi dau un ban, căci sunt boier,
Dar îi constitui ipotecă.

Vezi că ai postat epigrama de două ori. Nu risc să-ți postez o replică, după care tu s-o ștergi.
:)

Cred c-ar fi recomandată
Doar o gură de incendiu.
(Atropa Belladona)

Eu cred c-ar fi recomandată
Exact o gură de canal.
A ta, la cât e de spurcată,
Se potrivește colosal.
:)

La cât vă hârjoniți în zona
Ce-mi aparține,-n agonie,
Va trebui să-mi dați chirie.
Dar nu Tataia, Belladona.
:)

Acum exprimă realitatea sută la sută. Ca o fotografie clară, dar mișcată... ritmic.
:)

totul e deșert
inclusiv paharul meu -
zice un bețiv


Nelu, în Egipt sunt dromaderi, nu cămile cu două cocoașe. Și să știi că, deși blânde, trebuie să te ții zdravăn de coarnele șeii, unul în față, altul în spate. La urcat și coborât, apare un zvâcnet (când poți cădea în nas), produs de îndoirea în două etape a picioarelor, până ce cămila ajunge cu burta lipită de pământ.

Distracția cea mai mare a fost când un grăsan din grup a încercat să se urce pe cămilă. Niciuna nu l-a acceptat (au refuzat să se ridice cu el în spate), așa că a trebuit să renunțe.

Îmi mențin toate mulțumirile de la episodul anterior.
Am avut în vedere că Anton s-ar putea să nu aibă nivelul necesar pentru postarea pozelor, dar pe de o parte, neștiind ce nivel are, mențiunea ar fi putut să-l jignească. Pe de altă parte, datorită dialogului deja amintit cu Nelu Gârda, habar n-am dacă un asemenea nivel mai e necesar. Numai un editor ne poate lămuri dacă (mai) există o corespondență între nivel și drepturile de html și dacă da, care este aceea.

Carmen, lucrarea de control e bine scrisă, dar spre deosebire de alte texte ale tale, mie îmi stârnește un val de nostalgie. Prin \'70, student la Bucuresști, intrasem un pic în boema bucureșteană. Și într-o seară, acasă la Jorj Voicu, actorul cunoscut de la Teatrul Giulești, am ascultat pentru prima oară Povestea lui Creangă, la magnetofon, citită cu o voce inegalabilă de Tudorel Popa. Râdeam cu lacrimi, dar pe de altă parte nu-mi venea să cred: Creangă, de amintirile căruia ne cam săturasem cu toții prin repetiție, Creangă din cartea de Română, a scris așa ceva ?

Abia mai târziu am ajuns să citesc Chaucer și Bocaccio și am putut să-mi dau seama că este literatură, la fel de valoroasă ca altele. Cuvintele, licențioase sau nu, tot aia semnifică. Un trandafir, oricum i-ai spune, tot un trandafir rămâne.