Dan Norea
Verificat@dan-norea
„Dacă poți să-ți împlinești un vis, ești obligat s-o faci !”
Născut: 1949 în Constanța și, de atunci, constănțean convins. Căsătorit, 4 copii, 3 nepoți (deocamdată). Facultatea de automatică, secția de calculatoare între 1967-1972, prima promoție din București care a dat admitere la secția asta, deci pot fi considerat membru fondator. Ar trebui să primesc un loc în Cimitirul veteranilor. Din…
Distracție plăcută în cizmă !
P.S. Pe agonia, sunt interzise titlurile comentariilor cu majuscule. Riști un cartonaș galben.
Pe textul:
„Festivalul Național de Epigramă \"Cât e Buzăul de mare\", Ediția a X-a, Buzău, 8-10 mai 2009" de Dan Norea
RecomandatÎn schimb a doua îmi place, cuvântul \"neam\" mi se pare bine folosit cu cele două sensuri (popor- rudă). Ca să mă exprim riguros, are tot ce-i trebuie: prozodie, construcție, poantă.
Pe textul:
„Alte glume la Masa Tăcerii" de Gârda Petru Ioan
Data nașterii e în general o informație nesecretă. Epigramiștii obișnuiesc să se felicite între ei, iar la vârste rotunde sărbătoarea e în toi, atât la cenacluri, cât și în revistele de profil. Un exemplu este sărbătorirea lui Iurașcu-Tataia la Academia Păstorel, precum și în revista Booklook, la împlinirea vârstei de 80 ani, pe 1 martie.
Pe textul:
„Regulamentul Concursului Național de Epigramă `Ridendo-40` - Timișoara 2009" de Dan Norea
RecomandatDar nici n-aș zice că ești breaz,
Cât timp ești un băiat deștept,
Dar niciodată nu ești treaz!
(GPI)
Dimineața, mă trezesc,
Mă ridic din pat în tur
Și-ncerc să mă lămuresc:
Sunt deștept sau sunt mahmur ?
Pe textul:
„Somnul națiunii" de Constantin Colonescu
:)
Pe textul:
„Festivalul Național de Epigramă \"Cât e Buzăul de mare\", Ediția a X-a, Buzău, 8-10 mai 2009" de Dan Norea
RecomandatDacă mai sunt și alți agoniști, îi rog să mă ierte și îi felicit și pe ei.
Pe textul:
„Premiile Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, ediția a XXIX-a" de ștefan ciobanu
RecomandatO să sune ceasul deșteptării.
(GPI)
Te-ntreb o chestie firească
Și sper să nu mă crezi inept:
Tu vrei ca el să se trezească
Sau să devină mai deștept ?
Pe textul:
„Somnul națiunii" de Constantin Colonescu
Trebuie să adaug că indicația lui Ionel Iacob-Bencei \"NERECOMANDAT!!!\" este inutilă. Pe o scrisoare recomandată se trece obligatoriu adresa expeditorului, lucru oricum interzis.
De aici și problemele ridicate de Nelu Gârda (care le repetă pe ale mele de acum doi ani): cum știi dacă plicul a ajuns la destinație ? Nu știi niciodată, decât dacă ai luat premiu. Din cauza asta și din multe alte cauze, voi susține până în pânzele albe înlocuirea unui sistem bazat pe poștalion cu unul bazat pe internet.
Pentru că veni vorba de experiențele mele de acum doi ani: primul concurs la care am trimis texte a fost Timișoara 2007. Cum aveam exact aceleași nelămuriri în legătură cu moto-ul și plicurile, l-am sunat pe Bencei. Mi-a răspuns cam acru, subînțelesul fiind \"Ce caută la concurs dacă nu știe un lucru elementar ?\" Mai târziu mi-am dat seama că n-a vrut să fie nepoliticos, așa e el, mai morocănos. Altfel, e un om inimos și cu suflet mare.
Pe textul:
„Regulamentul Concursului Național de Epigramă `Ridendo-40` - Timișoara 2009" de Dan Norea
RecomandatȘi la câte-ai forfecat
În atâția ani, normal e
Subiectul perimat.
Pe textul:
„Glume la Masa Tacerii" de Gârda Petru Ioan
Că nu-i băgată-n seamă și inima mi-e tristă,
Când văd că scriitorii în stoluri mari se strâng,
Un dor nespus m-apucă, și plâng, măicuță, plâng.
:)
Pe textul:
„Glume la Masa Tacerii" de Gârda Petru Ioan
(Nelu Gârda)
Văd, de soacră nu ai teamă,
N-o consideri o năpastă,
Deci, deduc din epigramă,
Că ți-e teamă de nevastă.
Pe textul:
„Glume la Masa Tacerii" de Gârda Petru Ioan
În cazul ăsta, tema tăcerii plus tema soacrei sunt finalizate excelent printr-o poantă surpriză - \"n-a-ncăput pe Poartă\".
Pe textul:
„Glume la Masa Tacerii" de Gârda Petru Ioan
Pe textul:
„Glume la Masa Tacerii" de Gârda Petru Ioan
La Cluj, în scop de-a-ți da binețe,
De la Constanța-i cale lungă.
Pe drum mai sunt vreo cinci județe.
Pe textul:
„Meditație la cetatea Histria" de Ruse Ion
Mâncătorie - criticului meu
Știi, nu pot să te înghit,
Mofturos sunt ca un țânc
Și n-am niciun apetit,
Dar mănânc și plâng! Mănânc!
Pe textul:
„Regim de slăbire" de Constantin Colonescu
A doua e ireproșabilă. Despre \"venii\", cârcotașii n-au niciun motiv să îl combată: perfectul simplu este predat în școală, oficial nu e considerat regionalism. Iar în context, e chiar o notă bună suplimentară.
Steluța e binemeritată. Păcat că la concurs, după câte știu din pliantul lui PannDuru, Nelu nu se află printre premianți. Ar fi meritat cu prisosință.
Pe textul:
„Glume la Masa Tacerii" de Gârda Petru Ioan
Când te văd, din dinți tot strâng
Și n-am niciun apetit,
Dar mănânc și plâng! Mănânc!
Pe textul:
„Regim de slăbire" de Constantin Colonescu
Merge-ntins ca să cunoască
Lume bună, Norea Dan
Și apoi să-i povestească
Lui Corneliu Mărginean.
:)
Pe textul:
„Festivalul Național de Epigramă \"Cât e Buzăul de mare\", Ediția a X-a, Buzău, 8-10 mai 2009" de Dan Norea
RecomandatÎi place-oricui, chiar și lui Dumnezeu.
Mă uit la capre (las un cap în jos),
Dar niciodată în județul meu.
:)
Pe textul:
„Meditație la cetatea Histria" de Ruse Ion
Nu-s de-acord cu cei ce-mproșcă
Vorbe grele de reproș:
Ei cu-n ochi erau pe cloșcă
Și cu-n deget pe cocoș.
Mi-a venit inima acasă. E adevărat că sunt naturale, nu forțate, dar indiscutabil sunt multe. Așa că nu văd de ce ne-am face probleme.
Pe textul:
„Festivalul Național de Epigramă \"Cât e Buzăul de mare\", Ediția a X-a, Buzău, 8-10 mai 2009" de Dan Norea
Recomandat