Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Poezii pentru Gura Humorului 2016

2 min lectură·
Mediu

Tema “(H)umor in Bucovina”


MÃNÃSTIRILE BUCOVINEI


Am mers prin Bucovina-n cercetare
Cu soața mea pe post de scutier,
Dorind să aflu mănăstirea-n care
Mă pot apropia mai mult de cer.

Am fost la Putna, mănăstirea unde
E-o lespede de piatră și-un mormânt;
Acolo rădăcini de neam, profunde,
Sunt răsădite de Ștefan cel Sfânt.

La Probota am mai făcut o haltă,
Să-l văd pe Rareș Vodă-nmormântat;
La Dragomirna, zveltă și înaltă,
Speram s-ajung de cer apropiat.

Am fost la Solca și la Slatina,
La Arbore, la mândra Suceviță
Și am citit înscrisă datina
La Râșca: “Vă rog bateți în tochiță!”

Aflasem cu uimire că semețul
Artist își prevenise tot poporul:
Humorul, Moldovița, Voronețul
Formează împreună tricolorul.

La Voroneț, albastrul cel curat
Și limpede, m-a îndemnat să sper
Că n-oi ajunge-n viață niciodat’
Mai mult de-atât, apropiat de cer.

Dar am ajuns, în fine, la Humor,
La Festivalul pentru condeierul
De epigrame, versuri și umor...
Cu zâmbete se luminase cerul

Și-aflai pe dată care-i țelul meu,
Că-n viața asta, cât ar fi de hâdă,
Privind de sus, chiar și lui Dumnezeu
Îi place uneori să mai și râdă.


SONETUL CETÃȚII SUCEVEI

Văd ca prin vis, pe ziduri de cetate,
Oștenii plini de mușchi făcând de gardă,
Ici-colo un hatman cu o cocardă;
Sunt umbre și sunt toate însetate.

La cuhnie zărești o halebardă,
Stăpânul ei, cu gesturi delicate,
Pe-o fată ce gătea niște bucate,
O prinde, o sărută, o dezmiardă.

Urmașii lor de astăzi, în plimbare,
Constată curioși, cum sunt turiștii,
Că mușchi mai vezi prin colțuri fără soare.

În loc de-oșteni, arcașii, floretiștii
Au setea cel puțin la fel de mare.
Ați înțeles, sosesc epigramiștii!


RONDELUL SALINEI CACICA

Sunt umorist și-atunci un pic de sare
E-un lucru ce m-ajută ne’ncetat.
Săgețile-n salină le-am murat
Mergând pân’ la Cacica-ntr-o plimbare.

Apoi precum Achile m-am scăldat
În alba saramură protectoare.
Sunt umorist și-o platoșă de sare
E-un lucru ce m-ajută ne’ncetat.

Uitându-mă în jur din zare-n zare,
La mine în oraș am constatat
Ce viguros și sprinten dom’ primar e,
Căci omu-n permanență e-nțepat
De-un umorist… și-atunci tot timpul sare.
024.544
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
347
Citire
2 min
Versuri
63
Actualizat

Cum sa citezi

Dan Norea. “Poezii pentru Gura Humorului 2016 .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-norea/poezie/14096482/poezii-pentru-gura-humorului-2016

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

AGAnanie Gagniuc
Excelente, Excelență!
M-au impresionat! Ești bun, Dane. Mă onorează prietenia ta.
Până aici, partea pozitivă...

Acum, de vrei să te apropii de cer, eu te pot ajuta,
conform glumei morbide: El și ea, pe marginea prăpastiei.
Ei îi era cald...El, îi făcu vânt! :)

Dat fiind că mergem la Gura Humorului, de dragul umorului,
ar fi bine să citești (reciți) creația ta MÃNÃSTIRILE BUCOVINEI
E de TOP!
De mergem cu mașina ta, nu-ți spun "DRUM BUN!" (că nu-i bun)
ci ATENȚIE LA DRUM! În rest, să auzim de bine!
(deși...ne-am obișnuit cu răul)
0
@dan-noreaDNDan Norea
Noni, mulțumesc pentru aprecieri, comentariul tău mă onorează.
În privința poeziei despre mănăstiri, e cam lungă pentru recitalul de pe scenă. Mai ales că, să nu uităm, am luat premiu la epigramă.
0