În Munții Apuseni

În ziua următoare am plecat la Roșia Montană. Pe drum oprim să facem cumpărături. Leni profită de ocazie să îmi cumpere două perechi de adidași, ai mei erau cam tociți. Singurii mai potriviți aveau niște culori destul de vii. Irinel îi studiază și mă întreabă pe un ton voit serios:
- Nanule, sunt de firmă ?
- Da, îi răspund la fel de serios, n-ai auzit de firma Stendhal ? Astea sunt mărcile Roșu și negru și Roșu și alb.
- Zău ? se miră ea, neîncrezătoare. N-am auzit.
- Ei, mai au o marcă celebră, Mănăstirea din Parma, de aia cred că ai auzit.
- Nanule, deci faci mișto de mine ?
- Păi ce, eu am început ?

În Roșia Montană am localizat repede punctul de atracție – Muzeul, care prezintă în același perimetru, în aer liber, metode și utilaje de extracție a aurului, pe lângă obiecte cu o vechime de 2000 ani, de pe vremea romanilor.

Cu ocazia asta am început să ne interesăm la sursă despre proiectul Roșia Montană. Am constatat că aspectele ecologiste, de poluare a mediului, nu prea interesau pe nimeni. Oamenii locului erau obișnuiți cu ideea că extracția aurului nu se poate face fără poluare. Ne-au fost prezentate trei modele de ștreampuri. Diferența de principiu era metoda de separare a aurului din roca fărâmată. În secolul trecut se folosea apa. Între cele două războaie – mercurul. În epoca modernă se folosește cianura. Pare înspăimântător, dar metoda nu e mai periculoasă decât primele două. Se pare că oricum râurile din zonă n-au fost niciodată populate cu pești, datorită oxizilor diverselor metale, rezultați din spălarea rocilor în ștreampuri. Și din ploile care scaldă munții de steril.





Părerea oamenilor din regiune este diferită în funcție de implicarea în proiect. Cei câteva sute care vor avea un loc de muncă timp de 20 ani sunt pentru. Ceilalți sunt contra, iar argumentul principal este distrugerea celorlalte bogății – pădurea și potențialul turistic. Totul este privit cu pragmatism. Așa că după ce am oscilat de câteva ori –suntem pro, ba nu, suntem contra- am plecat nelămuriți în privința proiectului, norocul nostru că nu trebuie să luăm noi o decizie.

Din curtea Muzeului se coboară câteva sute de trepte într-un tunel oblic și se ajunge în Galeriile Romane. O primă concluzie, care mi-a lăsat un semn pe chelie – romanii erau mult mai scunzi decît noi.
A doua concluzie – pentru aur se săpau încă de pe vremea aceea kilometri de galerii în rocă, numai cu târnăcopul. Și când te gândești că metalul galben e mult mai moale și deci mult mai puțin util decât fierul.