dan costea

destin e târziu a crede că a rămas mult din ce va veni dungă între zi cu noapte durerea plimbată prin oase cu măduva-n jos-n sus impuls de bou cu ochiul sticlă căutând

amintiri oare mai există , petalele de vis curcubeu din firul de iarbă ochii privirii scurte a vorbelor pe borduri, veniri din zi în noapte nebunia

duet să-mi vezi ochii eu,să aud gândul, să pun fruntea-n fruntea ta să mă doară bobul de rouă tu, să-l iei în palmă tremurând te uitai,jur... s-a spart. l-ai

azi nimicuri se duc. sugându-ne unghiile ne plângem lacrimile pierdute privim c-un ochi holbat ,unul strâmb gustând printre gingii ,resturi

bunu bătrâni sunt ochii curge surd sunetul-n ureche nici gândul nu-i cere iarba să audă