Texte în proză

Cerul era înnorat și învelea blocul spre care mă îndreptam, și o dată cu el și pe mine, ca o pânză moale. Vântul îmi răcorea fața, care încă îmi ardea, și foșnea printre frunzele copacilor. Aducea,

„Ciresii noaptea Licurici albi vor Ganduri uitate” Kyoto avea o dilema: „Hehe ... Pe vremuri la sahul pseudo-sentimental nu se putea trisa. Azi, unii doar din