Nostalgie de Făurar și de Florar

jocuri de cuvinte. La început, citită în grabă, mi-a lăsat impresia unui pantum (ceea ce nu este, clar).

Din punctul meu de vedere, textul acesta este dovada vie a faptului că o prozodie reușită poate să pună în valoare o poezie chiar și în lipsa unor imagini impresionante.

mie îmi dă impresia unui mix între Victor Eftimiu, poemul Când ne iubeam, şi Minulescu, Romanţa tinereţii. Totuşi, textul este cu mult, cu foarte mult, sub nivelul de profunzime şi rafinament al marilor predecesori. Iubesc versul clasic, dar vreau să fiu surprins prin autenticitate, nu prin sinclonizare, acea combinaţie între clonare şi sincronism, asemănătoare cu pastişa.

Sigur că se mai poate lucra pentru a îmbunătăți rimele (care sunt facile), imagistica și ideatica. Plus că a nemuri cere un complement. Nemuream (imortalizam) ce? Clipa, dorința? Dar așa cum se prezintă textul, e un exercițiu drăguț în care autorul își exprimă o simplă nostalgie și o simplă dorință. Nici nu pare să pretindă mai mult. Și mi se pare exercițiu reușit fiindcă păstrează ritmul și măsura.

Comparația cu textele amintite de domnul Ionuț Caragea mi se pare ușor exagerată. Când ne iubeam de Victor Eftimiu vorbește într-adevăr de nostalgie, dar aduce și comparații între trecut și prezent și încheie într-o notă pesimistă. Aici văd un ton optimist. Plus că măsura este ușor diferită 8/8 aici 9/8 la Eftimiu. Romanța tinereții de Ion Minculescu diferă prin formă și nu în ultimul rând prin faptul că vorbește despre tinerețe ca despre iluzia care se vinde oricui (mod general), dar amintirea ei rămâne fiecăruia în parte (mod personal). Aici se vorbește de un moment de grație în iubire, moment strict personal.

Nu am observat când s-a băgat în seamă autocorrect. :))

Referitor la imagistica umilei mele versificații vă pot spune că eu am vrut să redau simplu și fără echivoc două dintre multele mele nostalgii atunci când simt că Sufletul scumpei mele soții mă înfiorează cu o Divină dorință telepatică de a ne revedea ca Suflete până la o nouă întrupare și să fim așa tot timpul până la Județul de Apoi după care vom fi precum am fost la început Un Singur Suflet amândoi făcut de Prea Bunul DUMNEZEU.Umila mea versificație redă deci nostalgia plimbărilor noastre în anumite zile de Făurar și Florar, prin parcul orașului în care ne-am cunoscut.
Referitor la ,,nemuream", noi nemuream de dorința de-a fi Un singur Suflet amândoi după Județul de Apoi.

Vă mulțumesc foarte mult pentru analiza literară comparativă referitoare la umila mea versificație și Creațiile Marilor Poeți Victor Eftimiu și Ion Minulescu, analiză literară comparativă pe care o consider obiecyivă și încurajatoare pentru un scârța-scârța pe hârtie ca mine.

Cu deosebită stimă,
DITR

Azi 11.02.2025, ora 17:54:50 AM

Stimate Domnule Rareș Gireadă, eu am compus această umilă versificație fără a ști măcar ce este un pantum și deci conform definiției eu cred că nu este vorba despre acestă specie fixă a poeziei lirice.

Cu deosebită stimă,
DITR

Stimate Domnule Ionuț Caragea, vă mulțumesc foarte mult nu numai pentru critica Dumneavoastră referitoare la umila mea versificație, chiar dacă a fost foarte dură, dar și pentru specificările Dumneavoastră privind cele două Creații Literare ale celor doi Mari Scriitori Victor Eftimiu și Ion Minulescu pe care recunosc că nu le știam și astfel citindu-le mi-am îmbogățit cunoștințele mele în domeniul Literaturii Române.

Cu deosebită stimă,
DITR