DAB

Rezonante lirice ale universului Zoricai Latcu (Gatiti-va, fecioare...), Vasile Voiculescu (naparcile visari), Sandu Tudor(din veghea apelor ne adumbresc)...dar poezia religioasa se hraneste din aceleasi seve, deci confluentele sunt de asteptat.

Oricum, in peisajul tot mai cenusiu al poeziei contemporane, sarjele tale sunt ca un izvor cu apa pura si cristalina...si vad ca urmaresti calendarul liturgic cu postarile acestea (Craciun, An nou, Boboteaza), ceea ce e binevenit.

As avea mai multe de zis in ce priveste conceptia si structura poeziilor, din punct de vedere critic, dar ramane pe altadata.

O profesoara imi spunea ca ar fi nevoie azi de niste psalmi moderni, pe intelesul omului contemporan, scindat, sfasiat de incertitudini si angoase, framantat de probleme existentiale pe care regele David nu avea cum sa le intuiasca acum cateva mii de ani.

Ideea nu este ca Psalmii lui David nu sunt comprehensibili omului postmodern, ci, poate, prea comprehensibili...

Omul postmodern este mai sofisticat, mai subtil, mai rafinat. David se adresa unor oameni pentru care Binele si Raul erau categorii fundamentale, oameni dintr-o bucata, intregi in bine sau in rau: ori erai cu Dumnezeu, ori contra Lui. Si convertirea era mult mai usoara: cand capatai certitudinea treceai cu arme si bagaje in tabara cealalta (ca Pavel).

Ori, omul contemporan e dinamitat in milioane de cioburi in care se reflecta la infinit, dar nu-si mai poate reconstitui fata. Personalitatea sa e fragmentata. Zappingul, inflatia informatiei, impersonalitatea tehnologiei, estomparea sacrului...

De cand cu marea diversiune a lui Nietzsche care a sabotat categoriile ontologice ale binelui si raului, omul modern se zbate prins in plasa de paienjen a confuziei intre bine si rau...

Ar trebui niste psalmi moderni, care sa recupereze o intreaga istorie a gandirii si a cautarii omului.
In care postmodernul de azi sa se recunoasca...sa fie rascolit. Sa regaseasca drumul catre Casa...

Poezia de mai sus e desavarsita atat sub aspect formal, cat si din punct de vedere al mesajului pe care il poarta, as spune mesaj supra-liminal.
Atat de transparenta incat doare.
Dozand atent mijloacele stilistice, dar si urmarind o idee pana la capat.
Inchegata, lirism condensat, dens.

Fluenta, te te ia cu sine si te poarta spre sine.

As putea spune ca e primul psalmodern dintr-o Psaltire postmoderna.

Domnul Brublema, te rog sa-mi explici si mie cu ce se deosebeste poezia ta de un epigonat cinstit a poeziei lui Marin Sorescu?

Si te rog sa-mi explici de ce simpla folosire a ritmului si rimei intr-o poezie ma transforma automat intr-un epigon eminescian? Villon, Esenin, Rilke sunt si ei epigoni eminescieni fiindca au indraznit sa scrie cu rima si ritm?

Atentie la sofisme si erori de logica, domnilor poeti!

CITAT : "si luna ce ne-arunca
pe crestete malai..."

Sub luna ce ne-arunca
pe crestete malai
ti-am zis cu-nfiorare:
"Mai stai un ceas, mai stai..."

Si cade-asa faina
ce o arunca luna
si eu iti scutur haina,
dar ea arunca-ntruna.

Tot cerne luna galben
pe marea ce ne striga...
si-asa-i de mult malaiul
c-o pui de mamaliga.

Cu multa simpatie poiatica si pretuire liriceasca,
Adina & Daniel Copil
:)

Azi am simtit catharsis
band bere la cutie
si-a fost asa, cu schepsis,
cum numai Marius stie.
M-am defulat, mai, frate,
de traume, frustrari,
si am scapat de toate
cu-o bere si tigari.
A fost ca purgativul,
supozitor moral,
sa-ti iasa negativul
pe partea din final.
Un laxativ mai stoic
eu n-as putea sa-ti spun:
band berile eroic
devii treptat mai bun.
Mai implinit, mai tare,
mai realizat social,
si-ti spui cu incantare:
"Poiete, esti mortal!"

Daniel Copil & Adina

Replica la ideea ta poetica:
"cautam
cimitirul din minte
ca sa-l ingrop crestineste
si fara de gesturi
l-am pus in cosciug"

Muri cosciugul intr-o seara
si l-am lasat asa,-ntr-o doara,
sa plece singur catre groapa
si-un cimitir in el sa-ncapa,
si tintirimul ce fusese
ca mortii-n el sa se indese
cu cosciugele-n spinare,
ca plecasera-n plimbare
cu coroane si flori negre
de la pompele funebre
si muri asa cosciugul
de-si dadu in seara duhul.

Ciudat cimitirul asta care intra intr-un cosciug...:) L-am mai indesat si eu un pic, sa incapa.:)

Am inteles,bunnnicule,da sa stii ca o sa ni iniervam daca nu-ti faci singurel antocritica!

Ni bucuram ca apriciezi ca ti bagam in sama.

La buna poizie!

iuon & daniil copil

Am obosit sa te mai urmaresc
printre hatisuri de poezioare
ce-mi dau impresia ca ma sfarsesc,
asa ca plec degraba la culcare.


Ma duc acuma ostenit in pat
si-n loc de somnifer inghit SFARSEALA
ca-asa de mult m-ai demoralizat
ca simt cum ma apuca chercheleala.

Traiesc cand te citesc atata vid
de parca-i goala sticla de SPERANTA
si barul de la doispe-o sa-l deschid
sa-ti dau si tie-o clipa de vacanta.

ion & daniel copil

In cercul tau dezabuzat
Ce se-nvarti in poezie,
MAI BINE IL FACEAI PATRAT
Sa-mi umpli vidul sub chelie

Trecui si eu prin raiul tau
cu ingeri spanzurati de-un cerc
si mi-a picat in ceasul rau
ca doar patrate sa incerc.

Aveam in minte pana-acum
idei mai bune despre roata
dar tu ai rasturnat-o-n drum
ca sa te rada lumea toata.

Facusi aceasta feerie
numai cu cercuri, monoton,
si-ti sugerez o poezie
si c-un dreptunghi si-un trunchi de con.

daniel copil & ion

Te regasesc la vechea poarta
a facultatii ce ne poarta
de ani de zile pe degeaba...
dar tu stii bine cum sta treaba
cu toti utopicii, spontanii,
cum ne trecura-aiurea anii,
visand vreo zana mai timida
in sclipitoare crisalida
cu ochii-adanci ca niste astri
si ciorapei micuti, albastri...
dar au fugit spontan utopici
mai abitir ca cei hidropici
spre drumul vietii pentru-un laur
in marea goana dupa aur!
cand ca si ieri, aceeasi soarta
la fel de des asa te poarta
sa bati carari prin frunza moarta...
la facultatea aia-n poarta.

In bucurii si aspra suferinta
ai sa inveti o tainica stiinta,
a vietii incarcate de culoare
in care totul se deschide-n floare
cand te saruta ingerul pe buze
si te-ncununa gratioase muze
cu lauri fragezi de suave ganduri
cazand ca o lumina peste randuri,
atunci cand zana blanda si timida
va rade nevazut ca o silfida
in viata ta albastra si ciudata
sub bolta lumii vesnic instelata...
in bucurii si aspra suferinta.

Bine ai revenit printre muritori, maestre!

Te asteptam cu alte vinuri vechi ale liricii...

Pur si suav ca intotdeauna...creatiile tale seamana cu fosnetul luminii prin frunzarele verii.

Felicitari!

Sunt tare curios...cum o arata patul tau, ala tivit cu moluste? Umed? Vascos?

Sau...cum poate un "loc in inima" sa zaca beat si gol?

Cum poti sa bati un calendar?

Cum poate acest calendar sa marturiseasca faptul ca e de fapt o stea?

Parca am fi intr-o continuare la
meta-logica profesata de Lewis Caroll in "Alice in Tara Minunilor", dar de data asta fara nici o intentionalitate logica in subsol.

Atentie, versificatori furati de vraja postmodernista!
Pericolul "betiei de cuvinte" de care avertiza Maiorescu e foarte real...

M-a impresionat prin simplitate si coerenta. Nu e putin lucru.

Mi-ar fi placut sa duci mai departe ideea, cele doua strofe incita.

Poate altadata...:)

Incredibila aglomerare de truisme si banalitati suficiente, in spatiul stramt in care ai risipit inutil doar 28 de cuvinte...

As comenta aceasta facatura prozaica, dar mi-e teama ca imi ranesc coltii critici.

Dragul meu, cine ti-a spus tie ca ai scrie poezie?

Aveai la dipozitie atatea variante in care puteai sa incadrezi productul tau original: jurnal, amintiri, sau chiar proza.

Faptul ca insiri pe coloane un text nu iti da nici o garantie ca va insela gusturile naive ale publicului internaut.

Am cercetat cu acribie caznita ta consemnare si nu i-am gasit nici cea mai vaga urma de lirism, nici cea mai usoara tentativa de poetizare.

Esti un umil epigon stanescian, si copiezi fara jena stilul acestui poet de succes, in speranta ca vei impresiona cine stie ce cititoare lacramoase...

Iti recomand sa citesti de urgenta "Poezie si moda poetica" de Stefan Augustin Doinas, cu speranta ca te vei recunoaste in binecuvantata demascare a emulilor stanesciani la capitolele de "Moda poetica".
Amin!

Interesanta colaborarea...se pare ca exista un viitor pentru cuplurile de poeti de genul lui St.O.Iosif si Dimitrie Anghel, care au format acum un secol ciudata entitate lirica A.Mirea.

Oriana & Trestia, Pan & Notquiteso...

Cine vrea sa se cupleze cu mine, sa-mi dea poeziile la slefuit rima?:)

Interesanta poezia voastra...simpla si profunda.

Suava imaginea lipirii de brazi, gingasa floarea de colt...imi aduce aminte de Labis.

Imi place directetea exprimarii, anatomia delicata a poemului.

Punct!

Mie, ca sa fiu sincer, cel mai mult si mai mult din poezia asta mi-a placut uriasul spatiu lasat dupa poezie, adica mi-a dat fiori metafizici, m-a facut sa ma gandesc la abisuri interioare, la haurile ratiunii, la nesfarsitul intins intre mine si mine, et caetera.

E o gaselnita minunata, dupa lecturarea poeziei putem sa ne gandim in voie la tot ce ne place in timp ce defilam meniul derulant din drepta, mai luam o pauza de gandeala, mai respiram usurati.

Sincer, cu doua-trei poezii din astea urmate de spatii infinite albe ai putea umple un volum imediat, si nici nu te-ar costa mult tiparul.

Inovatia ta e uluitoare, continua!Macar ai idei.

Eu as renunta la primele versuri, la ultimele si la cele de mijloc.
In schimb as pastra titlul, care e superb, e fenomenal, imi induce un aer razboinic si entuziast, ma face sa ma simt cuceritor si explorator...

Titlul e bestial, restul ma face sa ma gandesc la o pusca.