Poezie
PSALMUL 143
2 min lectură·
Mediu
Binecuvântat e Domnul
Dumnezeul meu,
ce-mi învață mâna-n luptă
și-n război mereu!
Milă mi-ești și mi-ești scăpare
și sprijinitor
că nădăjduind în Tine
mi-ești apărător…
Doamne, ce Þi-e omul că lui
Te arăți demult?
fiul omului, că-atâta-l
socotești de mult?
Omul ce deșertăciunea
se aseamănă…
zilele-s ca umbra care
trece și nu stă.
Doamne, vino, pleacă ceruri
să se-ntunece
și de munți înalți te-atinge,
fă-i să fumege!
Fulgeră-i cu fulger, Doamne,
risipește-i scrum
și săgețile trimite,
turbură-i acum…
Dintru înălțime mâna
Þi-o trimite lin
și mă izbăvește dintru
mâna de străini.
Gura lor grăit-a, Doamne,
doar deșertăciuni!
Dreapta li-i a nedreptății
umilind pe buni.
Dumnezeului cântare
nouă-I voi cânta…
în psaltiri cu zece strune
Þi-oi cânta așa:
Cel ce dai și mântuire
împăraților,
Cel ce din robii pe David
scoți izbăvitor,
scoate-mă acuma dintru
mâna de străini
că grăiesc deșertăciune
și li-i dreapta chin…
Dar li-s fiii ca odrasle
mândre-n tinereți,
fetele-n podoabe ca și
temple-n frumuseți!
Sunt cămările lor pline
și se varsă des,
oile cu miei ce umplu
drumuri dacă ies;
boii lor sunt grași, și gardul
nu li-i căzător,
nici spărtură, nici strigare-n
ulițele lor…
Și au fericit poporul
în belșuguri stând,
dar mai fericit acela
doar pe Domnu-având.
00639
0