Poezie
Socoteli
1 min lectură·
Mediu
Zău greșești când ți se pare
Onorariul că-i prea mare:
O treime o ia statul
Să plătească magistratul,
De la care, auster,
Ia și pentru grefier.
Dau un sfert, cum poate știi,
Pentru pensii și simbrii,
Monitoare, cărți, hârtie,
Telefon, curent, chirie.
Plătesc, fără de fasoane,
Lunar două milioane
Pe-ncălzire la birou.
Cotizația la barou,
Cota pentru sănătate
Nu mai sunt o noutate!
Achit, fără supărare,
Prime de asigurare
Și rămân, curat calvar,
C-un câștig de... arhivar.
Vezi, greșești când ți se pare
Onorariul că-i cam mare!
001.091
0
