Sindbad marinarul

Sindbad începuse să se sature de scandările și injuriile nedrepte ale celor de afară. Practic în zile ca acestea în care, înțesați ca sardele pe drumul de acces spre viluța sa, nesimțiții și manipulații îi strigau măscări, îi arătau curul prin camerele de luat vederi și se autopropuneau constant ca parteneri sexuali parafilici ai bătrânei sale mame, fostul președinte simțea mai acut decât în oricare din cei zece ani de mandat adevărul și înțelepciunea feminină ascunsă în replica ”nu te merită” pe care o rostiseră de atâtea ori atât mama lui, Elena, cât și soția lui Elena, fiicele sale, Elena și Lenuța, precum și intima lui colaboratoare și continuatoare a viziunii virile asupra politicii, Elena. În zile ca aceasta fostul calif se simțea dezamăgit și amărât. Era una din zilele în care numai învățătura sfântă a unuia din cei mai cunoscuți derviși ai regatului, Arsen-bin-Boca, îl putea conforta așa că, golindu-și paharul, își alese din vitrină cea mai drăguță ceașcă de ceai pe care o avea și, umplând-o cu un deget de Jameson, plescăi din ea, uitându-se gânditor la mulțime și așteptând ca, urmare a înțelepciunii sfatului preasfântului, o urmă de liniște să se pogoare și în sufletul său chinuit. De-abia după a 10-a ceșcuță lucrurile începură să revină la normal și, la fel ca în perioada zbuciumatelor sale mandate, să înflorească, nebănuit dar extrem de distinct, acel sentiment plăcut de detașare sufletească față de electorat, sentiment atât de folositor califului vremurilor moderne, chiar dacă trivializat de dușmanii săi ca fiind durere în pulă. Și, la fel ca în perioadele cele mai prolifice și mai admirate ale mandatelor sale, tocmai se pregătea să tragă un pui de somn când, reîntețirea viguroasă a sudălmilor, înjurăturilor și fluierăturilor de afară îi atraseră atenția că, probabil, protejata sa, candidata la califat Elena, ajunsese la palat pentru obișnuita sesiune de transmitere orală a învățăturilor și vânei de mentor de la ex-calif. - Elena ! urlă Sindbad, potrivindu-și cu mâna șuvița care, distrasă de câmpul gravitațional, părăsise pentru o clipă cuibul lucios și primitor al cheliei. - Da, tată, se auzi din odaia alăturată vocea odraslei sale preferate - Nu tu, fă, stai și citește, că dacă nu iei bacalaureatul nici anul ăsta nu o să îți iei masteratul în științe politice ... - Da, bărbate! se auzi din capul scărilor vocea soției - Nu tu, femeie, nu erai la coafor? - Păi pot pleca cu nebunii de-afară? - Ce e mamă? se auzi și vocea bătrânei din mansardă - Nimic, mămico, treci la loc la fereastră, că e zi de pensie specială, răspunse exasperat Sindbad Între timp intrată în antreu Elena Udeea se ștergea pe față și pe păr de ceea ce părea a fi un protest extrem de bine plasat al unuia din extremiștii cei mai tabagici de afară - Ce animale, măria ta, ce animale. Acuma înțeleg însă și mai bine adâncimea viziunii tale, atunci cu referendumul. Este greu în opoziție, foarte greu. Amintirile unui trecut mai fălos începură a-l năpădi pe fostul calif și, poftind-o pe tânăra învățăcea în dormitor, Sindbad începu să își scoată pantalonii, oftând la rândul lui : - Da, Lenișor, ce ți-e și viața asta... O dată ești Calif, președintele suprem al partidului și lider regional și a doua zi țintă în mișcare pentru expectorațiile ăstora. Și toate astea numai din cauza miciunilor, manipulărilor și atacurilor unor Varan Pașa, Vântu Bei sau a altor moguli pe care am uitat să îi scurtez, la timp, de cap.... Femeia aprobă cele spuse de președinte, luptându-se în același timp cu fermoarul fustei : - Dar, Sindy, o să se facă dreptate, o să vezi. Nu mai departe decât ieri am primit sondajele de opinie din Basarabah, locul tău de baștină... Pare că sunt deja pe locul 4, la numai 40 de procente de Pontovan Aga... complet recuperabile în turul 2. Cumva numele hulitului pretendent la califat căzu peste mădularul ex-califului precum o grindină rece peste un pui de cârtiță aventurat la gura vizuinei, gonindu-l înapoi în culcușul cald al boxerilor. Meditativ bătrânul politician își scoase un trabuc și, molfăindu-i domol capătul, începu să-și depene prima din numeroasele lui aventuri din tinerețe - S-au făcut 40 de ani de când am părăsit Basarabah, să mă fac marinar. Nu aveam decât 10 clase, jumate de păr și o voce puternică când m-am îmbarcat prima oară pe o navă, dar ce vioi, orientat și băiat deștept eram eu încă de atunci ! - Așa este, pe vremea aia aveam flotă parcă - Dacă ruginiturile alea care scoteau fum puteau fi numite vapoare. - Aspectul ecologic al țărmului nostru, de când i-ai păcălit pe sirieni să ți le cumpere cu un dinar, este una din cele mai mărețe ctitorii ale domniei tale glorioase, mărturisi cu sinceritate Udeea - Țin minte și acum cea mai mare aventură. Conduceam unul din cele mai mari vapoare nisipiere ale defunctului calif Ceaces, Scor Egal îi zicea, și îl conduceam de-l găseau dracii. Mă știi cum conduc eu ... - Știu, puiule, sigur că știu, confirmă Elena care, din experiența proprie mai știa și că fără debitarea vreunei snoave probabilitatea ca mănătârca roșie a califului să înflorească la loc din brăcinari era la fel de redusă ca probabilitatea de a cultiva sfeclă în deșert. - Tot în perioada aia începusem să pun și eu un pic de bănuț deoparte... Negoț, ba cu șalvari de firmă din Liban, ba cu papuci turcești din China, ba cu material de burkă din Thailanda. Atunci m-am însurat de altfel și prima oară... - Ai fost însurat de două ori? Cum o chema pe femeie? - Ãăă. Elena. Mă rog, nu a durat, tocmai din cauza banilor - Păi cum așa, că zici că te-ai îmbogățit ? - Așa este, dar m-a pus păcatul și i-am plătit operația aia de miopie forte. Cam de la a doua zi de la recăpătarea vederii relațiie noastre s-au răcit, inexplicabil. Mă rog, dă-o dracu, că femei sunt peste tot. - Și ziceai de o aventură... - Păi da... Tocmai dusesem o încărcătură de nisip într-o țară de pe la nordul Mării Negre și trebuia să aștept să se încarce cu marfă pentru întoarcerea acasă - Păi ce importa Ceaces de pe acolo? - Produse locale ... Vin, semințe de bostan, moldovence. Erau toate scumpe, da ălora le conveneau că plăteam cu nisip nou nouț, de calitate, așa că treaba mergea, sau mă rog a mers până a apărut, exact înainte de revoluție, criza aia care a scos lumea în stradă - Eram mică dar parcă țin minte și eu pe tata spunând că, momentul în care Ceaces a început să importe nisip a fost momentul în care dreptcredincioșii s-au răsculat - Așa este, mai ales că a vrut să îl plătească în moldovence. - Așa. Deci erai în Moldova cu negoțul și ziceai de o aventură. Te-ai întâlnit cu regele ? - Frăieruțo, ți-am mai spus, rege are Norvegia, ăia aveau și au și acuma președinte. Nu, nu a fost asta, pe vremea aia nu eram un om politic carismatic. Dar aveau ăia o chestie mișto, dintr-un fruct exotic de pe la ei, un fel de whisky dar cu un pic de iz, care pe ei nu îi deranjează, că au holde de usturoi să îl mascheze. Am stat, țin minte, o săptămână cu mecanicul șef și niște băieți de-ai lor care voiau să mă convingă să cumpăr vreo două trei alambicuri pentru Bagdad și aș mai fi stat încă o săptămână dacă nu ar fi venit șeful de echipaj să mă anunțe că trebuie să plecăm, că se strică încărcătura, că a gustat și că deja i se pare că vinul s-a acrit, semințele sunt râncede și moldovencele stricate. Am plecat, cu regret, ce să fac, dar am plecat. Eram ușor abțibiluit, nu zic nu, dar perfect capabil să scot, chiar cu ochiul bun închis, orice nisipier din port. Am intrat în cabină, am tras sirena, am băgat marșarier și... nimic. Am certat mecanicul șef, am verificat dacă este plinul făcut și am încercat să bag într-a-ntâia. Iar nimic. Așa ceva nu se mai întâmplase niciodată și nici nu scria în nici un manual de utilizare - Păi cum ai plecat până la urmă ? - După mai multe ore s-a crăpat de ziuă și, când au venit la servici, m-au dat afară de la căpitănie, m-au amendat și am plecat acasă. Elena Udeea digeră frumoasa poveste marinărească și, constatând cu coada ochiului că momentan nu se puteau citi semne de resuscitare ale șopârlei ghemuite în boxeri, invită pe marele bărbat la altă istorisire plină de tâlc - Dar cum a fost de fapt la Revoluție? Că nu mă îndoiesc că un luptător pentru dreptate ca tine a participat direct la aceasta... - Măi să știi că la revoluție nu prea merita să ieși. În primul rând ăia nu știau cine sunt eu, așa că aș fi ieșit degeaba. În plus se cam trăgea cu pușca în ei, se dădea cu bâta, se arunca cu ouă și am auzit că unii, care nu au avut băgare de seamă au și luat câte un glonț în cur. Eu eram tehnocrat și specialist, locul meu era să servesc patria și nu să ies de nebun pe stradă. - Da te-au băgat în guvern după aia. - Păi noul calif, Ilias Cucuv Eah, era de-al nostru oricum. El a fost primul care a văzut în mine acel organizator al drumurilor și caravanelor de mai târziu. Mă rog pe vremea aia aveam și vapoare, dar după un timp am rămas doar cu caravanele. - Dar cum de te-a remarcat Ilias tocmai pe tine ? - Erau vremuri tulburi, după cum știi. A fost și momentul ăla, după revoluție în care se strângeau sfrijiții ăia cu ochelari și oase moi în centrul Bagdadului și tot bodogăneau zi și noapte că Ilias de fapt era la fel de dictator ca Ceaces și că noi, specialiștii din aparatul de stat eram tot la fel de talibani ca și cei ai defunctului, ceea ce era pe undeva adevărat, fie numai pentru că eram de fapt cu toții aceeași, chiar dacă renăscuți moral și plini de idealuri. - Păi tu ai organizat caravanele de nisipari parcă? - Nu pe ăia i-a organizat Cucuv Eah însuși.... Le-a spus la televizor că strânsul de nisip este cea mai nobilă și folositoare meserie și că cei din piață sunt niște venetici incapabili a prețui căcăreaza de cămilă care nu au mâncat în viața lor o curmală de oaie. Și i-a convins că, dacă nu vin să apere democrația, o să se desființeze nisipăriile și o să moară de foame - Păi nu tot s-au desființat nisipăriile ? - Mda, au avut ghinion, astăzi importăm nisip nemțesc, că este mai calitativ. Dar să nu divagăm, eu nu am avut treabă cu cine a strâns, manipulat și adus nisiparii în capitală să joace bâza cu studențașii ăia. Eu doar le-am asigurat câteva cămile, la dus și la întors. Elena Udeea asculta fascinată, începând să înțeleagă grandoarea politică a omului de lângă el, grandoare care totuși refuza să coboare sub brâu în ciuda micilor bobârnace pe care, în pauzele de conversație, le mai încerca. - Dar cum a fost cu intratul în politica mare? continuă ea să învețe - Fata mea, tu nu ai văzut cum e cu arabii ăștia ai noștri la alegeri? Că și pe mine m-a mirat, să moară ce am pe cort. Deci fii atentă la mine – am fost ministru de transporturi, nu? - Fost, puiule, ai fost - Deci bagă de seamă, neales, numit acolo de băieți de-ai noștri, luptători din structuri. Că hâr, că mâr, că s- au adus, sau că am adus cămile cu nisipari, cine mai știe acuma? democrația merge mai departe. Zi pogonel, câți kilometri de autostradă am făcut eu? - Cu tot cu ăia 1300 de km din proiecte ? - Cu tot, desigur - Păi 1302 km - Dar ce le-am zis la bivoli când au început să cârâie? - Că nu te-a lăsat califul de atunci, Adrian-bei, nu? - Exact. Acuma zi, câte drumuri am făcut? - Păi nici unul, că ai zis că te axezi pe autostrăzi. - Exact. Da ce am făcut în loc? - @@@ ??? - Ai uitat? Sau erai mică și cu gândul la altele, că parcă pe atunci de-abia începusei să vezi cu ce și a cui se gustă în politică. Am pus panouri, fă, peste tot pe unde treceau bulumacii cu cămilele, că ”acolo sunt dinarii lor”. Și astăzi cred unii din tembeli că deșertul este un drum larg, pe care l-am bătucit eu cu nisip - Mai cârtesc totuși câte unii ... - Păi și ce sunt ăștia care cârtesc? Ce altceva decât manipulați, derbedei, păsărici și țigănci? Unelte ale lui Al Căcărău sau plătiți de Varan bei? Sincer nici eu nu am crezut că ar putea merge. Așa când îi vezi cu turbanele strânse grămadă, înainte de alegeri, ai zice că beduinii noștri electrocutează neuroni, nu că ascultă cum le crește ceara prin urechi. Să nu crezi că nu mi-a fost și mie frică, atunci când am candidat prima oară la primărie, o să mă întrebe ce am făcut cu flota, unde dracu sunt autostrăzile, că se văd doar dune oriunde ai întoarce ochii și că deși le-am dublat taxele nu se văd decât borduri noi an de an... Când colo am discutat toată campania doar cât de corupți sunt ăilalți, cât de tâmpiți sunt consilierii lor și ce arteziene o să le fut eu în buricul târgului... auzi la ei, arteziene în deșert, că dacă mă auzea mama sigur mă cârpea peste urechi, cum mai făcea când îi ciupeam smochinele din budincă - Păi de ce te-au votat atunci? - Din același motiv care mă votează mereu. Voce tare, practic continuă, atenție mare la urne și numărătoare și, mai ales, noroc de tăntălăii pe care îi trimit ceilalți pe post de candidați - Adevărul este că, puiule, ai și avut parte de din ăștia - Norocul ți-l mai faci și singur. Acu vreo 20 de ani eram cu niște papagali, își ziceau țărăniști, ba adăugaseră și musulmani-democrați în titulatură. Cică erau la guvernare, și noi îi ajutam. Cum măreau o taxă, scădea kilul de nisip la bursă sau mătura Alah vreun cort din munți, ăia moț să dea explicații la Al Jazheera. Eu țoc ! mai băgam un ”Aici sunt banii dumneavoastră” în vreo dună. Ei cu muia, noi cu șperțul, la urmă nu numai că au început un mileniu de activitate extraparlamentară, da au mai și intrat la pușcărie, de ne miram și noi că se poate. Au căzut ăștia? Alții la rând. Am dus-o așa vreo 5 ani până au început să se mai prindă, că tare-s deștepți, țuca-i-ar tata lor vitreg; atunci am început să mergem și singuri la alegeri. - Păi nu a fost mai bine atunci? - A fost, nu zic nu, dar cine dracu nu ar fi câștigat alegerile alea? Că oricât de cu efect băgam noi prostiile noastre, cumva erau ca și legendele, aveau un sâmbure de adevăr. Dar contracandidații ălora o luau rău pe arătură – ba ziceau că fac autostrăzi suspendate cînd nu aveam nici măcar trotuare, ba că o să dea nu știu câți țechini protecție socială la oricare arab vrea să se bărbierească, deși dacă ai face-o numai pentru arăboaice tot am intra în incapacitate de plată, ba că o să scadă impozitele ca să crească încasările la buget, că nici bunicile lor cu Alzheimer nu i-ar fi crezut. - Și câte alegeri ai câștigat? întrebă Elena care, sesizând cum toate aceste amintiri plăcute generau parcă un pic de mișcare și dezmorțire în șalvari, miză dintr-o dată pe ceea ce, de fiecare dată se dovedise o rețetă fără greș în mobilizarea califului - Stai să număr – a fost mai întâi doctorul ăla, de fapt singurul cât de cât normal. Apoi au început să vină Ahbar Nam, de două ori și BombonIl. Unul și unul, parcă numai Pontovan este mai prost ca ăștia, dar acuma e rândul tău, continuă ex-califul, a cărui măreție revenise, urmare a acestor amintiri de calitate dar și a capacității Elenei Udeea de a stimula acest aspect al lui, la lumină. În acest context tete a tete ul dintre cei doi continuă, în ciuda scandărilor repetate obsesiv de afară : ”Muie!”. Și, ironic, pentru prima dată în viața lui, Sindbad ținu seama de îndemnurrile populare.