Cardul de sănătate, ziua 1

De astăzi fraierii rămași în sistemul public de sănătate au mai primit o desagă pe cârcile lor de asini ai sistemului, respectiv obligativitatea folosirii cardul național de sănătate. Prin ”fraieri” mă refer desigur doar la pacienții și la profesioniștii sistemului (medici și asistente) și nu vreau nici măcar vreo clipă să las să se înțeleagă faptul că dirijuitorilor acestuia, șefilor și funcționarilor de la casa de asigurări sau politicienilor existența acestuia le-a făcut vreun rău, mai ales că nu îmi imaginez că vreunul din aceștia se îngrijește, în caz de belea, prin spitalele pe care le dirijează, iată, mai nou, cu calculatorul. Din perspectiva pacienților cardul are cu adevărat valoare doar pentru cei care își doresc în mod special să fie donatori de organe, această opțiune fiind trecută la loc de cinste pe card. Probabil cu timpul și alte informații de valoare despre pacienți ar putea să își găsească loc pe acesta, diagnostice vechi, momentele de cialapism, dizabilitățile și alte asemenea informații care vor face în timp cititoarele de carduri indispensabile băncilor, asiguratorilor și politicienilor doritori a ști ce porțiune din șeptel mai poate trage la jug și care se îndreaptă spre fabrica de clei. Până în acel moment în care branduiala cibernetică a pulimii va începe să funcționeze în parametrii scontați, mai rămâne doar bucuria simplă a restricționării de la serviciile medicale a celor care și-au uitat PINul, și-au uitat cardul, au prins serverul CNAS flasc, cititorul de card defect, aplicația blocată, pană de curent sau ușa spitalului închisă de ultimul doctor care și-a băgat pula în el de sistem. Pentru că deși prin gurile lor frumos mirositoare mai marii se jură că accesul pacientului spre medic nu va fi în nici un caz restricționat, în fapt prin amenințările mai puțin publice cu amendarea și penalizarea medicilor care nu împlântă suficient de adânc și de repetat cardul în cititor cât să obțină juisarea serverul stăpânirii, efectul va fi acela de blocare a serviciilor neesențiale (adică nu resuscitarea) de fiecare dată când lanțul cibernetic va fi disfuncțional. Azi am petrecut 30 de minute încercând să accesez cardul pacienților mei ca un adolescent înfierbântat căutând un pornohub și chiar și acum cred că de fapt am avut un pic de noroc spre sfârșit că am reușit. Am petrecut următoarele 30 de minute uitându-mă pe fereastră în curtea spitalului să văd dacă, acum că suntem atât de dați dracului de moderni, nu vine și vreun camion cu medicamente, vreo cisternă de vitamine sau măcar vreo duzină de asistente nurlii ca semn al vreunei modificări mai de esență a sistemului. Din păcate în afară de un porumbel cufurit semănându-și propriile lui carduri de sănătate pe mașinile parcate ale doctorilor, nu am văzut absolut nimic.