Balaurul și prințesele

Bătălia pentru telecomandă era în toi. Cel mai căpos se dovedi din nou Rafael, hotărât să vadă finalul excelentului film de dragoste indian, „Dragoste și lălăială în Calcutta” în ciuda protestelor celorlalți. Eusebio de exemplu insista în mod special asupra nevoii de a vedea capul de afiș din Premiere League, West Ham United – Sunderland, dar până la urmă controlul obiectului râvnit de toți intră în posesia lui Gabriel, care exclamă: - Lăsați-mă în pace cu prostiile voastre, nu o să ratez demisia președintelui doar ca să aud cum orăcăie țiganii ăia sau pentru al 320lea meci televizat de săptămâna asta. Hai să vedem cum își dă Șuvițescu demisia, că doar așa a ieșit la referendum, mama lui de nesimțit... Declarația prezidențială era ce e drept capul de afiș a tuturor celorlalte posturi și, între două hăhăieli, președintele clarifică faptul că, la doar 88% prezența la urne și cu doar 92% voturi în defavoarea lui, el nu poate să își dea în nici un caz demisia. Că ar fi o lașitate politică de condamnat, îndeosebi în contextul în care tot regatul fusese străbătut de căruțe electorale, pline de gnomi, pitici, spiriduși și zmei manipulați, în cadrul unei fraude electorale care, pe el personal, îl dezgusta. Că drumul spre Uniunea Tărâmurilor reclama cu intensitate prezența lui, ca un garant cinstit, bine intenționat, ba chiar frumușel, a măsurilor de reformă împotriva mogulilor princiari, a zânelor așa zis liberale și a marilor baroni cu baghetă care se opuneau reformei. Că aparenta nemulțumire populară pe care aceștia o speculau cu neobrăzare este complet nejustificată și că numai niște creiere primitive ar putea să se supere de micile creșteri de impozit preconizate câtă vreme salariul nu va scădea cu mai mult de 25%, conform recomandărilor Fondului Interîmpărății de Menținere Perpetuă a Austerității Altora (practic aceeași cifră cu care promisese el că va oscila). Declarația prezidențială se termină ca de obicei cu gestul politic consacrat, arătarea curului, metoda personală prin care marele președinte își saluta, la fiecare apariție publică, inamicii cu sufletul cernit de care se săturase în cele 7 mandate. - Incredibil, gemu Gabriel - Þi-am zis, fraiere, că nu trebuia să mergem la vot. Că e degeaba, pufni Eusebio - Nu se poate așa ceva, pufni Gabriel - E, n-a fost chiar degeaba, își aminti Rafael, rememorând unele aspecte ale momentului electoral la care participaseră. Secția de votare era chiar la poalele muntelui în care locuiau. Ajunseră la urne de dimineață și, ca prin miracol, toată coada imensă pe care o văzuseră pe când coborau se topise. Tremurând de frică președintele secției, gemând după îndurare, le întinsese ștampila și un buletin de vot - Îți bați joc de noi, măi pulică? scrâșnise Găbiță, cel mai implicat politic din cei trei - Nu vezi că suntem trei, mai pufni, lansând o rotocoală de fum, și Eusebio - Nu vă supărați pe mine, scânci președintele, un anumit Videnel, dar aici la această adresă este trecut un singur balaur și nu pot în nici un caz să permit decât un singur vot - Băi, ți-ai tras maieu de azbest și nu ne dăm noi seama? întrebă curios Rafael - Cacă repede trei ștampile că dacă nu cuptorul cu microunde o să ți se pară ploicică de toamnă pe lângă respirația noastră. - Aș vrea, zău aș vrea, gemu funcționarul, dar vedeți că dacă se află la Comisia Electorală o să îmi dea vot de blam și s-a terminat cu cariera, s-a terminat cu bordurile, s-a terminat cu tot ce e bun și frumos în viața mea - Care viață? întrebă ironic Gabriel, scuipând șmecherește printre dinți o flegmă de aspectul, consistența și temperatura lavei. - Hai omule, nu ne fă să te rugăm că am mâncat un borcan de ardei iute aseară și dacă îți scăpăm o râgâială cred că rămâne doar molarul ăla de porțelan din tine, mai observă cu bun simț și Rafael. Mda, gândiră cei trei la unison, își făcuseră datoria cetățenească, chiar dacă fusese nevoie de două, trei lovituri de coadă, până să îl convingă pe Videnel să-și facă datoria față de electoratul cu solzi. De altfel, constatară ei în scurt timp, incidentul ajunsese și la televizor, un pic deformat, ca de obicei. Astfel la „Cheliosul”, popularul talk show al postului proprezidențial „Realitatea Cum E Ea” reieșea că un grup de balauri, în stare avansată de ebrietate au bruscat pe președintele secției 4 a Pădurii Fermecate, încercând să voteze fraudulos. Că numai reacția fermă a marelui patriot Aurică Videnel, președintele secției, a împiedicat acest lucru să se întâmple și relatarea se termina cu un scurt interviu luat acestuia prin care omul mărturisea, cu sinceritatea obișnuită, că a trebuit să îi ia de gât pe scandalagii, ceea ce este destul de greu în cazul balaurilor tricefali și că aceștia au părăsit incinta numai și numai după ce au primit zeci de castane în capete și o amendă usturătoare. - Adu-mi aminte de ce nu l-am scuipat pe ăsta? observă Rafael - La cum minte era păcat să lase politica în grija altora, cugetă Găbiță - Amendă? Ce dracu... De-abia mai târziu, la începutul părții a zecea a filmului indian, cu puțin înainte de mijlocul acestuia, soneria peșterii răsună suficient de puternic cât să acopere trilurile voioase ale eroinei principale, care descria liric modalitatea în care gătește kebab pentru iubit. În ciuda protestelor lui Rafael, balaurul își abandonă cele trei cutii de popcorn și merseră să deschidă. - Bună ziua. Aici locuiește Emilian Solzescu? - Neh, aici locuim doar noi. Eu sunt Gabriel, ăla frumosul, după cum probabil că realizezi și singur. Ãsta cu pălăriuță și barbă nerasă este Eusebio, principala cauză pentru care ne vine greu să dăm de femei, mai ales din alea care să consimtă. În fine ăsta cu aspect latin este Rafael, băiat de cartier și muzician. Cu ce te putem ajuta? - Mă rog, dacă zici tu, mie sfeclele voastre îmi par cam la fel, în orice caz cu probleme de flotabilitate dacă le-am așeza pe oceanul esteticii liminare. Cap de afiș la circ totuși, mai ales dacă mai găsiți două pălărioare. Dar nu contează, aici scrie că adresa este a unui anume Emilian Solzescu și eu sunt de la fisc. Emilian Solzescu, balaur tricefal, liber întreprinzător, cu cod de identificare fiscal. - Păi ce contează ce ai mâzgâlit pe hârtia asta igienică pe care ne-o tot fluturi în față? - Nu contează, auzi la ei. Păi hai să luăm un pic la mână, să vedem dacă contează. O să vorbesc rar ca să pricepeți în ce căcat sunteți, domnii „Nu Contează”. - Nici nu bănuiam vreo clipă că ai putea citi repede, nu-ți fă griji - Deci – impozitul pe castel neplătit de 22 de ani. - Ce castel, astigmatism galopant? Þi se pare că hruba asta e castel? - Taxa de mediu, impozitul pe 5 ani și vigneta la trăsura de lux neplătite - Băi, cataractă, tu nu o vezi că nu mai are roți și că s-au mutat găinile în ea? Vrei să plătim ipozit pe lupanarul cocoșilor din zonă? - Nu mai zic de CAS, pensie sau taxa la colegiul dragonilor. Dar ce dracu amenda asta de la Departamentul Pompierilor Civili să o plătească mama? Mama scuipă foc când pufnește sau domniile voastre? - Avem extinctor, dă-te dracu, că dacă ți-l băgăm în cur o să ne crezi - Și nu pe ultimul loc amenda de ieri. Ce credeți, reptile băloase, că puteți veni, fără impunitate, să interferați cu jocul democratic? Eh, domnii „Nu Contează” ce mai ziceți acuma? - Frate, tu nu lucrezi de prea multă vreme la fisc, nu ? - Ce importanță poate asta să aibă? Sunt reprezentantul autorității fiscale, a țării, bă, și urăsc evazioniștii, mai ales șmecherașii cu cavitatea cranială pipernicită ca voi. - Dar, observă cu finețe Gabriel, spune-mi, voi la fisc nu primiți o bonificație de fiecare dată când recuperați datoriile ? - Ba da, sigur că da... Păi nu este normal să primim atunci când trebuie să vedem zi de zi bovani cu solzi ca voi? - Și te așteaptă, la așa o sumă, o primă mare, nu ? - N-ai tu treabă. - Și spune, Bulișor, nu ți se pare suspect că ăia mai bătrâni, dar încă vii, din serviciul de recuperare nu s-au băgat să vină și te-au trimis pe tine ? expuse cu pedanterie Gabriel - Nu ai avut curiozitatea, până acum, să verifici cam cât trăiește un perceptor prin zona asta, mai ales dacă colectează de la dragoni ? mai observă și Rafael - Băi fraierilor, să nu credeți că mă amenințați. Colegii m-au prevenit că uneori sunteți recalcitranți și violenți așa că am venit pregătit. Sper numai să nu mă siliți să devin violent, că mă urăsc după aia ! spuse perceptorul scoțând cu o mișcare fermă de șerif un spray cu piper. Când se potoliră din râs cei trei observară: - Precis ăsta ți l-a făcut cadou colegul care ți-a ocupat biroul, strecură printre sughițuri, Rafael - Ai spus, sper, PINul nevestei, înainte să vii aici, se interesă Eusebiu - Noi avem pastă de dinți pe bază de piper, pulică, mai constată amuzat și Găbiță. Un sfert de oră mai târziu balaurul reveni pe canapea. - Ce zicea ăla? Că ne dă amânare? - N-am mai auzit bine, că l-a suflat Rafael înainte. - Se rumenesc bine ăștia de la fisc, nici nu se compară cu pompierii sau polițaii, mai remarcă în treacăt și Gabriel, mereu atent la astfel de nuanțe - Dar, fraților, eu am început să mă satur de toate astea. De când e ăsta președinte nu mai avem o clipă de pace. Aproape că îți vine să plătești impozit doar să te lase în pace, remarcă cu amărăciune Rafael. - Da, și eu zic că este cazul să luăm măsuri. Hai să atingem unde îl doare, mama lui de caricatură, cugetă brusc Gabriel - Da, dar cum? - Păi nu are el două fete? Una Neluța, o balenă grasă și nașparlie, măritată mai de mult cu un menestrel și una mai tânără și mai toantă, mare politiciană? Eu zic să le răpim, le aducem aici la hrubă și, ce n-o merge la violat punem să facă sarmale. - Păi aia grasă nu e bună nici de violat și nici nu i-aș da tocătură pe mână, cârti Eusebio. - Găsim noi ce să facă, important este să-l facem pe Șuvițescu să geamă în pumni. Președintele era furios și membrii celulei de criză se fereau de picăturile care țâșneau la fiecare gest mai pripit din paharul de whisky din mână. Un Bocănilă smerit încerca să reziste și să dea explicații ohranei prezidențiale : - În ce o privește pe Neluța nu a fost nimic de făcut. Când a venit dihania să o răpească, bărba-su, Bodolan, nu numai că nu a protestat dar se pare, din ce zic vecinii, că a deschis el ușa, le-a dat de băut, i-a pupat repetat pe frunți și că, de atunci, o ține numai într-un cântat ... - Pizda mamei lui de menestrel, după atâtea binefaceri de care a avut parte de la mine, prezența mea la reprezentațiile lui de adus ploaia, concerte cum le zice, nefiind cea mai mică favoare... - Cu domnișoara Lenuța a fost diferit. Pare că dumneaei tocmai pregătea, ajutată de Elena Doamna, un discurs de mare importanță pentru țară când le-a săltat bestia. Pare că era destul de pustiu în mall la ora aia și puținii privitori spun că unul din capete răcnea că „nici măcar președintele Norvegiei nu o să aibă succesuri să vă scape, belelelor”. - Cum, și Elena Doamna a fost răpită? Păi asta este o lovitură majoră, dacă ținem seama că este singura persoană capabilă să dea din gură și să contreze exact cât îmi trebuie. - Nenorocire, majestate. Dar și mai grav este că nu reușim să strângem un comando suficient de repede cât să le eliberăm... - Păi ai vorbit cu Buldogu ? Că nu poate să nu găsească el în tot ministerul o echipă de băieți care să își dorească sandale din piele de balaur... - Lui i-am zis primul, dar mi-a comunicat că ultimele comandouri pe care le-a trimis la Solzescu acasă s-au întors cărate cu chipiul și că de atunci nu mai există picior de organ care s-ar mai încumeta să urce dealul spre psihopații ăia trei - Trei ? Păi ai zis că e doar un balaur... - Cunoscătorii zic că, de când a primit în copilărie o ghioagă în cap de la Prâslea, balaurul suferă de tot felul de tulburări de comportament și dispoziție, având personalitate multiplă și o fire împuțită. Pardon, trei firi împuțite. Pare că nici prin psihoterapie regresivă, cu aducerea la stadiul de ou nu s-a putut rezolva și că, de altfel, psihoterapeutul respectiv a fost prima lor victimă - Vrei să spui că fetele mele au ajuns în ghearele unui dragon pandaliu? Agresiv și psihotic? - Și parafilic, majestate, și parafilic. - Păi ce soluție vezi? că nu le pot lăsa acolo ! - Eu zic majestate că soluția este o conferință de presă. Anunțați public că postul de recuperator oficial în caz de balaureală este vacant și că ocupantul acestuia va fi primi contractul de asfaltare la breteaua de asfințit a Autostrăzii Fermecate, cea aprobată în primul mandat al domniei voastre și care, după cum știți mai are doar vreo 300 de pași până la darea în folosință a primului kilometru. Nu se poate să nu se facă coadă de tineri de viitor și motivați - Dar nu există dregătorie mai mare în tot regatul. Nu este prea mult? - Este, dar și domnia voastră are doar două fete. Bașca Elena Doamna, și opturile ei fermecate. În cele trei luni de la răpirea cucoanelor grota își pierduse orice urmă de optimism. Zilele plăcute de trândăveală cu ochii la Bollywood se terminaseră de când Neluța acaparase, cu mania ei pentru Soliman, telecomanda și lui Gabriel i se făcuse lehamite de controversele politice permanente care se iscau între el și cele două Elene. Cât despre Eusebio acesta devenise extrem de apatic, fiind prin natura lui extrem de irascibil la trăncăneala feminină, așa că de cele mai multe ori zăcea cu fruntea în piept și ochii închiși, luptându-se cu cefaleea. Bucuria violului din prima zi fusese de scurtă durată, mai ales atunci când Neluța strigase sus și tare că acum e rândul ei și fusese nevoie de discuții nesfârșite până ce Gabriel a reușit să o convingă asupra faptului, mai puțin cunoscut, că în caz de prințese cu bulimie, târnoseala balaurescă este de fapt opțională. Tendința femeilor de a explica, corecta, ameliora și critica stinse, după o săptămână, orice urmă de noutate sau de bucurie din viol, mai ales după ce, într-un moment un pic prea extrovertit, Elena Doamna le pomeni despre unele ghinioane privind starea ei de sănătate din perioada când era mai tânără și mai puțin dedicată relației stabile cu doar doi bărbați. O zi cu advărat tristă a fost și aceea în care, la îndemnul lui Rafael, cel mai gurmand dintre ei, cele trei prințese au fost trimise la cratiță. S-a dovedit că singurei care se pricepea, Elenei Doamna, îi ieșeau ouăle fierte tare o dată la trei încercări; încercând să facă friganele Lenuța a ars teflonul, de parcă își suflase Eusebio mucii în el, iar a o lăsa pe Neluța nepăzită între cămară și frigider era mai costisitor decât să hrănești o haită de labradori. Când după prima lună au trebuit să meargă aproape zilnic în târg, după absorbante, creme, demachiante, „Lumea Femeilor”, șervețele, deodorizante, perii, forfecuțe, pile, oje, rujuri și multe altele cei trei începură să se scarpine cu dificultate în capete, obsedați de posibilitatea ca pe undeva să fi făcut o greșeală. Următoarele luni au fost destul de patetice. În ciuda ușii „uitate” deschise, a capetelor cu ochii deliberat închiși și a trăsurii cu caii înșeuați aflate permanent în curte, cele trei femei politice nu păreau motivate sau capabile a înțelege că libertatea le este disponibilă. În loc să o ia la sănătoasa pare că ele preferau să aștepte răbdătoare până ce unul din capete începea să clipească numai și numai pentru a explica iar și iar linia politică a tatălui lor, modalitatea perfectă în care acesta acționa zi de zi contra corupției și modul subliminar în care opozanții acestuia, cei trei în speță, erau manipulați de oamenii plătiți de la Varan 3 TV. - O să intrăm în cărțile de istorie pe post de cascadorii răsului dacă le dăm, tam-nesam drumul, observă Gabriel, într-una din nopțile lor de disperare - Așa este, nu putem face asta. O să zică lumea că am devenit șuvițiști dacă o facem, accentuă și Rafael. - Dar cum dracului să procedăm, că eu dacă mai ies o dată să caut Always cu aripioare și trei picături pe el, înnebunesc, scrâșni Eusebio - Ziceau ăștia la televizor că Suvițeanu căuta un recuperator să își ia fetele înapoi, dar acum că le cunosc mai bine nu prea trag speranță la asta, zise deprimat Gabriel În fapt recuperatorul era la ușă și, la priveliștea lui dragă, șase perechi de ochi de reptilă se aburiră de bucurie. - Sunt Montovan, Puie Montovan. Doctor în balaureală, deși mă gândesc să renunț la titlu. Favoritul la prezidențiale de anul ăsta. Am venit să cer, să vă conjur, mă rog, să vă implor, dacă puteți, să eliberați cele trei prințese acum de îndată, sau măcar una, când vreți voi. Poate să fie și grasa, ca să am și eu ceva de negociat cu președintele. - Puie Montovan? Recuperator? Leaderul principalului partid de opoziție? Tocmai dumneata vii să îi eliberezi fetele nebunului? - Dragii mei fac asta numai și numai din abilitate politică. Eu sunt, așa cum îmi repetă și nevastă-mea Traciana, un om foarte deștept, plin de abilitate politică și verticalitate. Îmi vin ideile ca șarjele de fier roșu prin furnal și asta a fost una din ele. Opinia publică va fi plăcut impresionată de gestul meu, chiar dacă marea majoritate a ei urăște președintele, urăște prințesele și în vreo două, trei orașe s-au apucat să vă facă statui. - Păi și nu crezi că o să se enerveze pe tine din cauza asta? - Așa pretinde și contracandidatul meu, un anume Gerhard Ionatan. Un om de nimic, incapabil să facă copii, care mai vorbește și rar. Plevușcă pentru fanoanele mele de cașalot politic. Dar să nu divagăm, am zis că dacă eliberez amețitele alea o să ajung la putere cu vreo câteva săptămâni mai devreme și, după cum știți, obiectivul oricărui om politic de calitate este să acceadă cât mai repede la guvernare. - Dacă zici că așa este bine nu te contrazic, spuse repede Gabriel, care începuse să detecteze totuși câteva zone mai puțin luminoase ale gândirii candidatului. Ia-le cu tine, dar nu uita să anunți că ăsta a fost doar începutul și că, dacă nu renunțați la acciza pe băuturică genul acesta de răpiri va continua. - Ce acciză, neamule? pufni Montovan. Dacă ies eu președinte nu mai aveți treabă cu accizele, cu TVAul, cu nimic. Numai ridicarea cecului cu pensia din cutia poștală. Nu uitați „Montovan președinte” ! Plecarea prințeselor a fost prilej de bucurie mare în hrubă. Se puseră pe obișnuita lor ciondăneală frățească, cu zaparea dezordonată a programelor și prepararea de floricele cu ajutorul suflului lor încins. De-abia seara, la una din emisiunile de campanie electorală cel mai asertiv dintre ei dădu glas la ceea ce credeau cu toții: - Fraților, ăsta, Montovan, nu vi se pare că este cam prost?