Jack și boabele fermecate

Trecuseră câteva ore de când priponise vaca și Jack începuse să se enerveze. Părea că tot iarmarocul era plin doar de comedieni, specialiști în bovine dar și în cimilituri, totuși nici unul realmente hotărât să o cumpere pe Petruța. Când și când câte vreun bețiv se apropia, numai și numai pentru câte una din aceleași abordări de prost gust de tipul: - Este persană? - Face și ouă? - Þi-a tremurat mâna când ai clonat-o? - O ghiftuiești cu păpădie? - Du-o la psiholog că e anorectică. „O altă zi pierdută aiurea” decise el într-un târziu când, pe înserate, decise să plece acasă, convins că nevastă-sa, Petrica, nu va fi deloc mulțumită. Întradevăr, femeia îl aștepta în poartă și, atunci când intră în raza de acțiune a vocii ei stridente urechile i se încordară în așteptarea obișnuitelor tirade „Ai nimerit măcar târgul, tolomacule?” sau „Ai precizat clar care din voi e vaca, sper”. - Hai, Jack, dă din scobitorile alea mai cu elan, că avem un cumpărător... - Un cumpărător? - Da, a văzut anunțul pe e-bay și a venit, continuă ea Era destul de mândru de idee și compusese personal textul publicitar „Chilipir. Văcuță Holstein, serioasă, frumoasă, încă tânără, pregătită de relație de durată cu propietar serios și disponibil emoțional” - Serios? Þi-am zis, femeie, ți-am zis, fi-ți-ar melița juma de oră închisă. Hai că o mărităm, mama ei de rumegătoare a iadului, mutantă și stearpă... Eu mă duc să vorbesc cu omul, adu tu un pet de palincă să-l cinstesc și aruncă o găleată, două de apă pe Petruța, că iar a început să-i fugă ochiul. - Nu mai bine vă aduc vouă o găleată de apă, că mă gândesc să ai, dacă nu e deja târziu pentru asta, mintea limpede la negociere? - Femeie, ți-am spus de mii de ori. Gânditul, negociatul, finanțele, bursa, condusul și în general orice necesită agregarea de gânduri sunt chestii de bărbat. Este vorba de ceva abstract, greu de înțeles și care necesită viclenie și prezență de spirit. Nu e ca luatul spumei din ciorbă sau uitatul în oglindă, activități mai adecvate, cognitiv vorbind, ție - Ce să spun, nu știam în cine s-a reîncarnat Socrates, nici că murise de Alzheimer. - Dacă aș sta să-ți buchisesc toate care nu le știi ar trebui să vorbesc și în somn. Ai venit cu palinca aia? mai continuă Jack, intrând în casă Negustorul era un individ cu ten măsliniu și cu privire vie. - Vă salut, vă salut. Je suis Charlie. Negustor de văcuțe, oițe, căprițe și alte ființe plăcute ochiului și bărbaților fără prejudecăți - Jack. Mă bucur că ați venit, deși tare mi-e frică să nu fie târziu. Am scos-o pe Petruța azi la târg și aproape că mi-au smuls-o din mâini. Presupun că este firesc, la așa exemplar. - A... ați dat-o înseamnă - Domle, nu m-am putut hotărâ. Este vorba totuși de o văcuță care este în familia mea de pe vremea când trăia cu noi tiza ei, soacră-mea, cu care de altfel seamănă ca două corcodușe pe o cracă. Două corcodușe necoapte. - Dar de ce o vindeți de fapt? - Charlie, mă crezi sau nu mă crezi, o vând îndeosebi pentru că este atât de frumoasă. Am mai avut vaci frumoase, dar Petruța le depășește pe toate. Practic cocoșii au devenit platonici, rățoii galeși și gâscanii îi aduc flori și lucernă când vin de la baltă. A trebuit să scopesc măgarul, să o lase în pace și intru uneori noaptea în grajd să mă asigur că motanul nu-i face felul. În plus, sincer, eu sunt un om modest și nu consider că o mai merit, oricât de dulce e laptele pe care mi-l dă, de cinci ori pe zi. Este timpul să las și pe alții să se bucure de ea. Ochii negustorului se aprinseră de un foc lăuntric. - Serios? Așa ziceți? Să știți că mă interesează. Dar este cuminte, adică nu are fițe, figuri, nu dă din copite? La o adică se poate face o treabă cu ea, nu? - Ce copite, domnule, mătase, nu copite. Vă spun eu, dacă o cumpărați vă așteaptă ani mulți de răsfăț și de satisfacții. - Păi atunci propun să facem afacerea. Cât cereți pe ea? - Mă mulțumesc cu 2000 de lei botswanezi. - Păi de banii ăștia pot achiziționa o turmă de mioare selecționate de la traficanții ucrainieni. Nu vi se pare că e cam mult? - Păi dumneata la ce te-ai gândit? - Domle, ai auzit de boabele magice? - Boabele magice? - Da, uite aici, astea două. Sunt ultimele. - Arată ca boabele de fasole. - Asta le e frumusețea, Jack. Nu este nevoie de safeuri, cutii de valori sau firme de protecție ca să te bucuri de ele. Nu domnule, le poți ține pe prispă și nimeni nu le va râvni vreodată ! - Și de ce le-ar râvni, mă rog? - Păi nu v-am zis că sunt magice? Tot ce trebuie să faceți cu ele este să le fierbeți bine, să le bateți cu un pic de usturoi și să vă ungeți cu iahnia rezultată, în prima zi cu lună plină, peste fălnicie. Dar trebuie să fie și doamna de acord că, după procedură, o să vă crească cogeamitea stejarul în locul vrejului actual și am auzit că, ocazional, la câte una nu-i place. - Din cauza mărimii? - Nu, din cauza tăriei. Practic toți clienții mei de până acum s-au plăns că au ciobit, dacă nu au fost atenți când au stors-o, faianța la baie. - Vorbești serios? Păi în cazul acesta nu înțeleg cum poți vinde asemenea comoară. - Păi eu sunt om bătrân și, de ceva vreme preferințele mele sexuale se îndreaptă spre partenere mai puțin obsedate să judece sau să cicălească bărbatul. Dar văd că dumneata ești om tânăr și, la cum am văzut-o pe nevastă de guralivă, simt că ai nevoie de un șperaclu mai de nădejde dacă aspiri vreodată să îi închizi cât de cât gura. - Adevăr grăiești, Charlie. Din punctul meu de vedere ne-am înțeles. - Fasole?? Asta e fasole?? Îngăimă, cu ochii ieșiți din orbite, Petrica - E fasole magică femeie, chilipir - Ai vândut văcuța pentru două boabe de fasole? - N-auzi, surdo că e fasole magică? - A, e magică, de ce nu ai zis așa. Păi vinde și casa atunci, să avem de o iahnie. Cică te pricepi la afaceri. Ai luat lecții de la Dănilă Prepeleac la școala ajutătoare, e clar. Și ce magie fac căcaturile astea două? - Una minunată, una care o să te bucure și pe tine. - Te teleportează pe tine pe lună? - Nu, fă, dar cică dacă îmi dau cu ele pe sulă o să mi crească prin șliț cogeamitea catargul, solid și sățios, de o să dai și la altele. - Mai bine ți le-ai pune compresă, că poate o crește ceva în fosa aia ecologică pe care o târăști în scăfârlie. Sau fă-ți-le cercei, că poate s-o umple cât de cât abisul ăla dintre urechi, deși se știe că mintea ta este de mult ca un acvariu plin de pești cu burta în sus. Și ce-o să facem cu sula asta uriașă, o să dea și lapte, sau o să fie doar de frumusețe și închiriat? - Femeie, dacă tu nu înțelegi că am făcut acest târg doar pentru tine, eu nu te pot face. Dă-o dracu de vacă, că și-așa nu mai dădea lapte nici cât scoți amăreala din cafeluță, nu mai avea piele pe cocoașă nici cât pentru o tamburină și era toată numai garf. Dacă nu vrei să ai puloi, nu îți dă tata puloi. O să mă duc cu boabele la târg și ai să vezi cât de iute le dau. - Da, sunt sigură, numai să nu te întorci cu o legătură de pătrunjel magic sau cu vreo frunză de dafin descântată, zevzec cu mintea odihnită ce ești... Din nefericire însă pentru tânărul cuplu piața pentru boabele magice era, în contextul economic actual, cu zâne vânzând la preț de dumping praful fermecat, cu vrăjitoare încercând să lichideze stocurile de baghete din perioada boomului financiar, destul de nefavorabilă, după cum încerca Jack să îi explice consoartei a doua zi. O anumită obtuzitate a cumpărătorilor refuza să înțeleagă potențialul imens de dezvoltare pe care cele două boabe îl aveau și marea majoritate a potențialilor clienți insistau asupra aparenței de fasole a produsului și recomandau, dacă se insista cu promovarea acestuia, valorificarea lui imediată prin inserția în anus. Când după o lună, după o experiență nocturnă mai puțin reușită, cei doi au dat boabelor fermecate utilizarea recomandată de Charlie, o nouă dezamăgire îi așteta pe tineri, după cele câteva ore de observație atentă a fenomenului. - Te-a păcălit ăla, handicapatule, izbucni frustată femia. Uite, aceeași ploșteală paretică, același vrej cu mugurul lăsat. Practic numai bășicuța aia din vârf este în plus, și asta numai pentru că nu ai avut răbdare ca măcar să se răcească alifia. - Ba parcă aș zice că acum e mai mică, de parcă s-a speriat de ceva, constată cu tristețe Jack - A nu, este la fel de mică și de speriată de cum o știu eu dintotdeauna. Ai respectat măcar instrucțiunile? - Păi da, ce vrei să spun, a zis să îmi pun iahnia pe sulă, acolo am pus-o - Poate trebuia sa o întinzi mai bine, Sigur ai făcut tot ce a zis ăla? - Da mă femeie; fiartă, prima apă, un cățel de usturoi și.. a, afară e lună plină? - Ce lună plină? Cum să fie lună plină, tu nu vezi secera pe cer? - Păi nu acuma e lună plină? - Spre deosebire de mintea ta, luna e plină când e mare, downianule. Asta e lună nouă, Copernicus trepanat ce ești. Lasă-mă să recapitulez – ai dat vaca casei, vaca pe care o aveam de la mama, ca să iei două boabe de fasole să te dai cu ele pe pulă și stăm de 3 ore să ne uităm amândoi la ea ca peștii la bule? - Ce să spun femeie, mici greșeli se mai fac... - Adică nici vacă, nici bani, nici puloi, doar moaca ta de carențat cronic. Ajunge, Jack, ajunge. Mă duc la mama și să nu îndrăznești să vii după mine fără vacă sau fără bani, că de sulică oricum, din perspectiva mea, nu mai ai nevoie. Și aruncă mizeria aia de fiertură undeva, preferabil o dată cu tine. Trecuseră două săptămâni de când plecase Petrica. Amintirea modului în re fusese înșelat se estompa cu dificultate, fiindu-i reamintită în orice moment de intimitate la toaletă și, deși se dovedise destul de vrednic cu butoiul de țuică, erau momente în care i se făcea dor de nevastă. Tocmai ieșise din casă cu clondirul cînd privirea îi fu captată de silueta vrejului, apărut prin minune în bătătură. - Băi, fir-ar să fie, da ce a crescut buruiana, începu el să vorbească singur, apropiindu-se de rădăcina acestuia. Ce dracu e asta ? continuă el scărpinându-se în cap, atunci când constată că vârful acestuia se înălța hăt departe. „Să știi că a încolțit fasolea magică își continuă el ideația greoaie. Că altceva ce să fie. Precis, acolo sus or fi și păstăi, nemaivorbind de vreo 2-3 boabe magice,,, Și mai e și lună plină” Pentru Jack, după un pet de țuică nu exista idee care să nu îi pară bună, nici proiecte care să îi pară riscante dar în mod particular pentru un catarg mai falnic ar fi sărit și treaz în cap printre stapilopozi, darămite să se cocoațe în noapte într-o biată legumă. Ca un vizionar în urmărirea visului urcă neabătut jumătate de noapte, mult deasupra norilor până ce într-un final ajunse în fine sus. Pare că în vârful vrejului se afla un foișor și după ce păși înăuntru, pe când își trăgea un pic respirația, auzi o voce dulce de femeie - Bine ai venit, voinicule... - Bine te-am găsit... permiteți-mi să mă recomand. Jack. Întreprinzător, broker și servitorul dumneavoastră, nobilă domniță. Dumneavoastră fiind ... - Eu sunt Isabelle, zâna acestui vrej și m-am rugat stelelor să îmi trimită un bărbat atât de chipeș și de galant ca dumneata Jack era genul de bărbat după care femeile nu întorceau capul pe stradă nici fluierate, așa că rămase un pic uimit de cordialitatea femeii. Un sentiment cald de încredere îl cuprinse și completă cu subînțeles: - Trebuie că ești în relații bune cu acestea pentru că uite-mă, pregătit pentru orice, chiar dacă asta ar însemna să devin doar o jucărie sexuală în mâinile tale - Mă topesc toată doar că exiști. Mă gândesc că poate ar fi bine să fac un duș rece înainte de a te avea doar ca să pot suporta experiența - Sunt al tău să faci ce vrei din mine. - Și nu o să mă judeci dacă o să îmi descoperi micul meu punct slab, nu? - Punct slab, ce punct slab? - Nimfomania. Așa sunt de mică. Și ultimul an fără bărbat nu prea m-a ajutat, mă tem. - Cine sunt eu să judec? - Totuși, până să sar pe tine, nu ar fi bine să îți fac ceva bun? Un pahar de ceva? Jack simțea că, la 2 săptămâni de la aplicarea fierturii, aceasta începuse subit să-și facă efectul. Captivă în nădragi dihania se zbătea ca un crăpcean în mincioc, așteptând să fie luată de opercule. - Sincer să fiu cred că nu aș aprecia cu adevărat chiar acum. Nu, cred că sunt pregătit pentru tine! - Vezi însă că mai e o problemă... - Nu cred că acum mai contează... - Ba contează. Trebuie să ne grăbim un pic, să nu apară soțul meu. Este o persoană de treabă, pentru un gigant devorator de oameni, dar are și el o slăbiciune - Poate dacă l-ai convinge să adopte un stil de viață vegan i-ar fi mai bine. - Nu e asta. Pare că este obsedat, oricât l-aș asigura de contrariu, de unele sentimente nejustificate de gelozie. Așa că, deși a zis că s-a dus la poker astăzi, nu m-ar mira să vină pe neașteptate doar să verifice. - Păi e gigant, nu? Cum ar putea să se întoarcă fără să se clatine toată coșmelia? E timp să plec. - Ai dreptate aici... Și frumos și deștept. Hai animalule, ia-mă toată. Jack se puse pe treabă, cu încredere și temeinicie, deși prin comparație cu Isabelle părea nevinovat și timid ca un iezișor de-abia înțărcat. Lucrurile se dezvoltau cu repeziciunea cu care pirahna își devorează prada când un crescendo de bufnituri, zguduieli și tipete mânioase se revărsară asupra lui: - Gigantul, îngăimă el cu vocea pierdută - Bine măi perversule, lipsesc două săptămâni să te găsesc beat mort, dezbrăcat și cu ea în mână în curte?