Povestea lui Ogris

După câteva minute canonizante de luptat cu ea, Ogris se declară învins de mâncărimea insuportabilă și deschise ochii, hotărât să prindă muscoiul care, mai conștiincios decât un caporal din regimentul de gardă, defila nestingherit pe fața lui. Era supărător să constate că, în lunile fără baie, atât de mult muște îi cartografiau în fiecare dimineață mutra, fapt cu atât mai supărător în diminețile de mahmureală. În lumina enervantă a începutului de primăvară, atât cât putea ea intra în peșteră, auzi un zgomot nou, neobișnuit și sacadat, acoperind ciripitul păsărelelor prinse în laț peste noapte. Întoarse privirea și constată că zgomotul, asemănător cu bodogăneala buciumului unui cioban cu insomnie, deși ceva mai enervant, provenea din eforturile, aparent la limita surmontabilității, de a respira ale tinerei blondine adormite lângă el. De fapt termenul de blondină părea în lumina dimineții destul de exagerat, având în vedere că ținuta domnișoarei demasca faptul că, dacă nu se cănise cumva pubian, era la fel de blondă pe cât erau genele ei, căzute pe cearșaf, de lungi. Se uită derutat la dârele de rimel săpându-și albie prin stratul de fond de ten, ca niște ghețari surprinși de începutul verii, spre gura căscată și încercă să își amintească cine era, dar mai ales cum ajunsese creatura în patul lui. Din câte putea să-și amintească cu o seară înainte scosese bidiviul din revizie. Era un armăsar de import, cu două locuri, tracțiune predominat pe labele din față, navigație pe bază de pinteni, suspensii progresive în caz de galop și nechezat bitonal, capabil să țintuiască trecătorii pe trotuare de la o poștă. Plătise o avere pe potcoavele noi, cromate, țesălase cu grijă coama și coada și răzuise steaua perlată din frunte, așa că era în dreptul lui să coboare în sat fălos la o bere. Găsise barul gol, numai cu hangiul tremurand, pregătit să îl servească, fără a-i cere, ca de obicei, nici un ban. Una din particularitățile traiului în proximitatea satului Leșinați era tocmai această liniște și pustietate pe care o întâlnea de fiecare dată când cobora la cumpărături, la bere sau doar să-și ia ziare, fapt cu atât mai remarcabil cu cât, judecând după halbele jumate pline, cărucioarele abandonate în supermarket sau tropăielile din jur, satul părea de fapt locuit . Era la a 5-a bere când, își aminti, intrase ea, însoțită de două prietene și câțiva tineri, cu apucături și aere de prinți. Grupul era zgomotos și, în ciuda semnelor disperate ale barmanului, extrem de hotărât să afle a cui era calul parcat în fața clădirii. - Cine pula mea și-a bătut joc în halul acesta de mârțoaga aia? începu primul, a cărui nume era Harap, zis Albinosul - E catâr sau doar pe sfert măgar? întrebă un al doilea, ceva mai beat decât primul, cunoscut de către prieteni ca Futfrumos. - Aveți fabrică de clei în localitate ? completă un al treilea, căruia i se zicea Șarmantul Fetele chicotiră în fața acestei dezlănțuiri de vorbe de duh și își rotiră ochii prin sală. Ogris era de felul lui o persoană calmă și meditativă, deși cuvintele îl atinseseră acolo unde îl durea mai tare. Rămase totuși în colțul lui, încercând să numere din 7 în 7 în speranța că se va calma. - Nu e nimeni aici, spuse blonda, căreia ceilalți îi ziceau Cosânzeana, sau abreviat Cusâni - Așa pare, observă și roșcata, ce răspunde la apelul de Scufilița Numai bruneta, o persoană exotică numită Jasmin, ocupată cu ștersul ochelarilor de soare pe care îi purtase toată noapte, nu comenta nimic. - Zi hangiule, îl cunoști pe bălălăul ăla care a perlat fruntea grifonului de afară? reluă Albinosul conversația... că tare am vrea să vedem și noi cum arată un creștet cu muchii - Și scoate te rog aerul din halbele alea, că domnișoarele prințese au zis că le e sete completă Șarmantul, uitându-se cu speranță la Scufulița, proiectul lui din noaptea asta, dar care se dovedise mai rezistentă la băutură decât părea de atrăgătoare. - Sau poate doriți ceva mai tare, completă cu subînțeles Futfrumos... Tinerele chicotiră și, cu ochii sclipitori, Jasmin observă - Mare să fie, ne-om descurca de tărie Hangiul era în mod obișnuit o persoană dislexică, dar vederea celor 6 tineri de la castel alegând să vină în chiar seara aia la băut, ba mai mult să ia la mișto calul lui Ogris, îl transformase într-un amestec de Parkinson și Alzheimer capabil a băigui doar : - Căp .... Căp .... Că .... Că ... U... Unu... - O să îi zic tatei să implementeze o dată programul ăla de iodare a sării, observă Cusâni, după ce urmărise un minut discursul sacadat al hangiului. Hai fetelor, care merge la budă cu mine, să ne rujăm? Rămași singuri în încăpere cei trei îl înconjurară pe hangiu: - Zi măi Aristotel, serios, a cui e calul ăla... sau ce o fi el... - Și toarnă dracu și un degețel de gin în berea ălora, că până îmbătăm cămilele astea mai bine ne ducem să o luăm la labă, completă cu finețe Futfrumos Ogris, care ajunsese cu număratul la 2394, se săturase de frezele geluite, barbișoanele țepoase, pălărioarele și tatuajele de hipster ale prinților așa că se ridicase din hruba în care stătuse și se apropia de grup exhibând un limbaj al trupului vehement și nervos. Era încă destul de departe de aceștia când, avizați de umbră, aceștia îi simțiră prezența. În mod obișnuit oamenii se speriau de Ogris. Ceva din aspectul lui, poate statura de peste 2 metri, poate forma și numărul urechilor, aspectul înghețat al privirii din cei doi ochi ușor asimetrici sau dinții reliefându-se discret deasupra buzelor, așa că în mod uzual provoca atâta dor de ducă oamenilor încât în rarele momente în care simțea nevoia să se întrețină cu cineva, era musai ca acesta să fie legat în prealabil. Fu uimit să constate însă că cei trei prinți nu erau, aparent, prin nimic intimidați. - Frate, ești urât cu spume, spuse uluit Harap - Te-ai născut cu siguranță lângă reactor, completă Futfrumos - Lasă-mă să ghicesc... ai avut un accident când erai mic, ți-a căzut o moară pe față, te-a luat salvarea și a mai fost un accident după aia, nu ? zise și Șarmantul - Iar de gardă era un rezident beat, completă Harap - Băi, voi sunteți nebu... încercă Ogris să raționeze cu hipsterii, dar nu apucă să zică mai mult în fața avalanșelor de cuvinte care îl înconjurară. - Și zi, arătare, ce ai avut cu calul? - Fără potcoave cromate nu poți să tragi plugul? - Lasă-mă să ghicesc, lucrezi la circ și calul ăla e recuzita ta ... - Nu mai bine dădeai banii pe o pungă reciclabilă să ți-o pui pe față? - Nici salam de Sibiu nu mai faci din bietul animal Ogris era mai nervos decât un leu aflat în calea jetului micțiunii unui babuin. Tâmplele îi zvâcneau ca fundul după o găleată de ardei iuți mâncați pe nemestecate și fața i se înroșise ca o langustă în bouillabaisse. Vorbe de duh, replici și cimilituri i se învârteau nebunește prin cap, în timp ce mâna căuta febril pumnalul necesar pentru a caligrafia toate acestea pe curul impertinenților. - Ce te-ai blocat așa, ca baba la pula sculată? întrebă Șarmantul - Tre să folosești și limba, nu doar din barbă, completă Futfrumos - Clipește dacă înțelegi, mai observă și Harap. Atâția ani de urât hipsterii, cocalarii și băieții din capitală îi ajunseseră însă lui Ogris. - Vă fac pălăriuțele guler, nu că ați mai avea nevoie de ele când termin cu voi, fire-ați ai dracu de avortoni... Vă trimit acasă în pungi de unică folosință ... O să vă fut gagicile și cu ce rămâne vă dezmierd și pe voi ... - Băi, țărane, îl întrerupse Harap, eu sunt centură neagră de aikido, am masterat în arte șaoline și bat cu capul... am terminat un zmeu doar din căutătură, malacule - Băi platfus, continuă Șarmantul, tu nu vezi că cizmele mele sunt din piele de balaur? Ba –la –ur oligofrene, din ăla care aruncă cu foc, nu cu halenă dezgustătoare, ca tine. - Băi eu te bat pe tine doar cu pula, că nu degeaba îmi zice Futfrumos... Și nu am nevoie de armăsari tunăriți să îmi ascunde problemele dimensionale ca toți complexații cu dinții strâmbi, ca tine În acest interval fetele stăteau de taclale la toaletă. - E OK Harap, nu zic nu... are maniere, bea doar seara, îmi aduce mereu ceva drăguț, bărfi Jasmin - Hai, lasă-mă dragă, observă Scufulița, nu ai văzut ce mică o are ... mă rog poate ție îți place - E mititică, dar subțire completă Cosânzeana ironic, ce să faci cu chestii butucănoase și noduroase ca a lui Futfrumos - Lasă-l măi și pe ăla în pace, o avea-o el mare, nu zic nu, dar e adesea inertă ca o balenă cu burta plină... și nici nu împroașcă - Ce să zic, preferi pe Șarmantul, cu toate rădăcinoasele pe care vrea să ți le înfingă în cur ... Larma de jos potoli bărfa și fetele se grăbiră jos, mai puțin Cusâni careia i se desprinsese o geană. Jos altercația se terminase. Harap era dezbrăcat, cu o centură neagră pe care scria „sensei” legată de brâu în timp ce căpcăunul termina să îi înfingă pălărioara în cur. Șarmantul arăta ciudat cu o cizmă din piele de balaur trasă peste frunte, în timp ce cealaltă îi ieșea pe gură, dar oricum mai bine decât Futfrumos care părea, judecând după poziția aplecată în față și pantalonii trași în vine că se află într-un moment postcoital. Ogris se calmase și reluase numărătoarea din 7 în 7 astfel că, atunci când au apărut fetele, a fost capabil de o conversație decentă. Totuși ele au luat destul de personal unele aspecte mai plastice ale exprimării de căpcăun și, țipând că sunt fete mari, au părăsit localul grăbite. Când a coborât Cosânzeana, își aminti Ogris, fusese haios. Nedumerită de plecarea celorlalte, dar mai ales de aspectul ușor tăcut al prinților, aceasta s-a uitat temătoare spre căpcăun, prilejuindu-i acestuia una din replicile lui favorite de agățat: - Singurică, singurică ? Acum, că filmul evenimentelor din seara precedentă se developa cu încetineala cu care întoarce trenul, căpcăunul realiză cu groază că se află în mare pericol. Pericolul sforăia despuiat și aparent fericit alături și primul lui gând fu să se întrebe de ce, după prima aventură, avută chiar în bar cu tânăra, sau măcar după a doua, tot în bar, o mai adusese și acasă. Din câte își putea aduce aminte plecase singur, dar ce e drept, după o vreme, ea îl ajunsese din urmă și, apreciind că îi place aerul rustic, năvălise după el în peșteră, unde mai avuseseră 3 aventuri până ce, în fine, bâguind „ce o să crezi despre mine” Cosânzeana adormise. Fusese o noapte lungă, întrucâtva obositoare, de care își aducea aminte treptat pe măsură ce se uita la cătușele prinse de mână și eșarfa legată de gât. Sătul să îi numere sforăiturile ce se întețeau din ce în ce mai mult, în ciuda pernelor așezate cu tandrețe pe față, căpcăunul se dădu jos din pat și, mușcând dintr-un porumbel deschise televizorul. La Realitatea era teleshopping, dar pe ParabolicaTV breaking news erau în desfășurare. Titlul repetat obsesiv anunța locuitorii din Leșinați dar și țara întreagă despre incalificabilul gest de terorism prin care căpcăunul Ogris atacase în seara dinainte, fără motiv și fără avertisment, un grup princiar aflat în deplasare spre mânăstire. Urmau interviurile cu supraviețuitorii ororii, cu Harap trecându-și nervos mâinile prin părul albinos și explicând repetat că a fost doborât din spate, înainte de a putea să ia poziția corectă, șaolină, de luptă și pe Futfrumos declarând că are motive clare de a se teme de soarta virginității prințesei răpite. O relatare de la spital a clarificat faptul că procedura de extragere a pălăriuțelor de hipster din locul unde fuseseră îndesate de terorist reușise, fără lezări importante ale acestora. Fetele, intervievate, au început să deplângă starea în care a ajuns societatea, în care niște tinere evlavioase nu mai se pot duce la moaște fără a fi atacate, agresate și, în cazul Cosânzenei, violate, sper ele, de căpcăuni. În fine în ultima luare de poziție notabilă președintele, Verde Împărat, a anunțat că, din nou, se vede silit să scoată căpcăunul în afara legii și că este extrem de optimist că o rezoluție internațională în acest sens va fi, în scurt timp, făcută public. S-a anunțat de asemenea că orice cavaler suficient de norocos, capabil, viteaz, motivat și interesat să întreprindă acțiunile de salvare ce se impun, va fi răsplătit cu scutire de impozit și accize pentru 6 luni, mai ales dacă ia de nevastă prințesa. Talkshowurile se axau mai mult pe dezbaterea acerbă a câtorva elemente pe care versiunile oficiale ale evenimentelor nu le elucidaseră în întregime – de la lipsa proximității vreunei mânăstiri în raza hanului în care avuseseră loc evenimentele, la dificultățile de așezare evidente ale lui Futfrumos, de după incident, la posibilitatea unui scandal de plagiatură în ceea ce privește diploma de ucigaș de balauri a Șarmantului, sau articole înfierând valoarea școlilor de pregătire militară șaolină, subiecte interesante dar concediate de reprezentanții oficiali ca fiind simple teorii ale conspirației. Comentatorii serioși, de la Cristel Tutu Popici la Frunzuliță Ciuvulici, au accentuat semnificația acestor atacuri de o barbarie incalificabilă în contextul mai larg al luptei contra terorismului, în contextul constrângerilor bugetare care, iată, fac prințul zilelor noastre ciudat de vulnerabil în fața căpcăunilor în erecție, a balaurilor artizanali sau a zmeilor de proveniență orientală. Ogris zapa telecomanda când a sunat telefonul. La capătul celălalt al convorbirii era Benedict, un balaur tânăr cu gurile spurcate, locuind de partea cealaltă a muntelui. - Hola, Ogre, ce mai atârnă pe acolo? - Tot felul, Beni, la tine ce e nou? - Lasă, lasă, că am văzut la televizor. Ești vedetă, pulică, vezi să nu te găsesc și în Cancan zilele astea - Sunt pe dracu, m-am îmbătat ca porcu și acuma am rămas și cu beleaua pe cap... - Da, ziceau ăștia de o prințesă, dar nu eram atent, că se stinsese grătarul ... Care dracu e aia? - Cosânzeana, plodul președintelui. - Cusâni? - Cu de toate, că m-a rupt toată noaptea - Vezi frățioare ce faci, că aia e mare panaramă... A fost și la mine acum vreo doi ani, când a plecat scuipam mai mult foc pe sulă decât pe guri - Asta e, ce să fac, ți-am zis că eram beat. Dar nu știu cum să o fac să ia viteză, că a adormit pe patul meu și sforăie de o oră de mi-au plecat liliecii în dricul zilei din peșteră - Păi nu cred că o să ai probleme cu asta, văd că zic ăștia că o să trimită un comando de experți în căpcăuni să o scoată de acolo - Un ce? - Da, niște ucrainieni care zic că le trebuie piele de căpcăun. Îi conduce unul Ivan Turbo, campion olimpic de canotaj și recuperator prin Minsk. Cică s-a înțeles cu președintele și a plecat deja spre peștera ta - Păi tocmai mi s-a ponosit ursul ăla împăiat, am loc de dânsul, să vină. - Cine să vină, puișor, se auzi brusc lângă el vocea Cosânzenei. Ogris închise telefonul fără un cuvânt și se întoarse spre femeie - Bună Cosânzeana. Nimic important, niște prieteni din Rusia. Sper că nu te-am trezit eu . - Nu ursulețule, deși ai pasul cam apăsat. Auzi nu dai și tu o fugă după niște nimicuri, că am uitat să îmi iau aseară? Jumătate de oră mai târziu, la farmacie, Ogris era deja nervos - De unde dracu să știu ce tip de demachiant... Da-ți-mi unul mai la îndemână. - Domnule, vă bateți joc de mine? Vă repet întrebarea, doamna are ten uscat sau ten gras? Ce gamă folosește seara la culcare? - Dați-mi-le pe toate, lua-o-ar gaia de farmacie. A și să nu uit de cotonete... - Din alea de bumbac sau ... deschise gura femeia, dar nu mai apucă să termine. Se însera când căpcăunul termină lista. Cumpărăturile erau rânduite frumos pe crupa calului și, un pic obosit, ba chiar după interpretarea proprie, ușor albit și în curs de chelire, Ogris se îndrepta, cât mai agale putea, către casă. Ca niciodată însă toate stopurile păreau puse pe verde astfel că, un pic mai devreme decât ar fi vrut ajunse la gura peșterii, numai și numai ca să constate la intrarea în ea un grup de mustăcioși poștind o sticlă de vodka. - Bau, măi cretinilor, de ce ați parcat pe locul meu? - Și tu cine oi fi fiind? - Unul din tații tăi vitregi, Ogris. - Păi spurcăciune eu sunt Ivan. Cel mai mare coșmar al tău. Recuperator oficial și expert în autopsiile de căpcăun. - Te așteptam dar speram că ești ceva mai mare? - Mai mare de atât? - Da, mă rog, nu-ți bate capul, te pun în altă parte. Și cu ce treabă pe aici, în afară desigur de dorința de a-ți cunoaște în fine străbunicii? - Uite îți dau un ultim avertisment. Eliberează fata, că e prințesă de neam, curată și neprihănită și nu este menită să fie în puterea unui căpcăun bocciu, agramat și bădăran ca tine. Înecându-se de râs Ogris dădu să răspundă când, din interiorul peșteri se auzi vocea prințesei: - Unde ai stat până acum, tolomacule? Nimic nu poți să faci, ai plecat de 3 ore să iei câteva nimicuri și nu te-am mai văzut la ochi, mama ta de bețiv. În plus văd că nu ai nici colț de pâine prin casă, hârtia igienică nu este parfumată și nu am suc. Așa că te rog foarte mult să faci bine și să o iei din loc, că nu am de gând să stau o clipă în plus într-o casă în care nu sunt respectată. Nemaivorbind că dacă tot treci ... Restul frazelor Cosânzenei nu au mai fost atât de distincte. Într-o fracțiune de secundă de camaraderie masculină căpcăunul a trimis lui Ivan o privire rugătoare pe care acesta a înțeles-o, a încuviințat din scurt din cap și a luat-o pe Cosânzeana cu el.