Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Sfântul Andrei

3 min lectură·
Mediu
Sfântul Andrei a fost, se zice, unul din tartorii creștinismului. Apostol, de fapt primul, predicator și într-un final martir. Urmare a ghinionului la zar, atunci când apostolii și-au tras la sorți regiunile de propăvăduială, preasfântul a fost trimis spre zonele nordice ale Bulgariei, Dobrogei si Rusiei. Mie nu îmi este clar cum decurgea creștinarea, respectiv cum reușea vreun moșneag, fie el cu voce puternică, să convingă vorbitori de scită, dacă, găgăuză sau tracă de toate chestiile complicate și nu foarte intuitive pe care le pretindea în așa fel ca aceștia nu numai că nu-l aruncau în sulițe să-l trimită la Zamolxe, dar îl și lăsau să facă biserici si mânăstiri. Presupun că un oarecare skill PR era indispensabil, după cum nici o gloată de body guards nu ar fi fost de prisos. Să nu uităm că în perioada respectivă nici bibliile nu fuseseră încă editate, ba mai mult evangheliștii nici măcar nu se născuseră, așa că materialul promoțional era strict oral. Nu numai că omul creștina de rupea, dar a făcut asta pe un areal destul de mare, fiind oprit in cele din urmă de-abia in Grecia unde un conflict pe teme teologice cu stăpânirea a condus la crucificarea (sau mai exacr Xificarea lui, având in vedere ca procedura s-a făcut pe o "cruce" în forma de X). Nici macar istoria crestineasca nu a reușit să identifice vreun gând original și coerent al sfințitului, toată activitatea lui fiind de tip itinerantoorganizatoric, apreciată totuși destul de mult, îndeosebi de ruși, români și scoțieni (care au pus crucea in X pe steagul propriu). Având un nume frumos, superior ca rezonanță unor Sofronie, Haralamb sau Anastasie, mulți oameni l-au primit de-a lungul vremii, toti acestia serbându-se azi. Cei fără acest nume pot, tot azi să se dedice altor activități. Astfel domnișoarele buboase și neliniștite de faptul că ar putea să nu-și găsească bețiv să le bată ar putea întrezări moaca acestuia doar prin așezarea unui fir de busuioc sfințit sub pernă. Altele, putin friguroase, ar putea incerca să afle acelasi lucru așezându-se, în curul gol, la miezul nopții între două oglinzi (desigur dacă au postit) și zgâindu-se în ele până li se împăienjenește vederea cât să le pară că văd vreun bărbos. Desigur cele cu adevărat deștepte obțin același efect bulbucându-si ochișorii la miezul nopții în 3 taciuni asezați pe fundul unei căni de lut noi nouțe. Cele care au deja vânătăi de la nervii ursitului pe cârcă pot să folosească noaptea magică și altfel, ungând de exemplu cu usturoi tocurile ușii, să nu dea strigoii sau închinând șeptelul să nu vină lupii, hiperactivi în aceasta noapte. Este, cum se vede o zi foarte intensă, tocmai bună de a intra în dispoziția naționalistă de a doua zi.
00929
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
454
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cucu Constantin. “Sfântul Andrei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cucu-constantin/jurnal/14060792/sfantul-andrei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.