Hârtie igienică parfumată

În ultimii 35 de ani, de când sunt un observator ceva mai perceptiv al lumii înconjurătoare decât eram înainte, trebuie să recunosc faptul că am fost suficient de norocos să fiu contemporan cu modificări petrecute în ritm accelerat ale tehnologiei, obiceiurilor și stilului nostru de viață. Televizoarele sunt astăzi subțiri, silențioase și atârnabile de pereți; dacă faci abstracție de prezentatori, comentatori și politicieni, imaginile de înaltă rezoluție și sonorizarea stereo sunt atât de realiste, că au diminuat marcat dorința, timpul și impulsul nostru de a vedea și auzi pseudorealitatea netelevizată, numită de unii nostalgici viață reală. Telefoanele au ajuns de mărimea vrăbiuței și, ca și aceasta, se pot îndoi. Sunt mașinării complexe ce pot face fotografii, reda muzică și filme, îți arată nordul și sudul, poziția și învecinările, drumul drept și drumurile ocolite, în plus putând apela din orice loc, în orice moment și cu orice pretext pe oricare dintre fostele soacre ți-ar trezi dor (și viceversa). Există câte o umbră virtuală a fiecăruia dintre noi, ingravată în munții de siliciu ai internetului modern și comunicăm intens, ca de la avatar la avatar, cu oamenii pe care nu i-am văzut niciodată, prin facebook, yahoo, google, tweeter, linkedin, cu speranța că măcar una din pozele de dive afișate să nu fie photoshopată de vreun transsexual în căutare de romantism și înțelegere. Apa ne vine preambalată și ultimele sifonării au dat de mult faliment; mâncăm portocale sud africane, cireșe din Chile, ceapă din Polonia și cartofi suedezi pentru că și ăia mănâncă prune de la noi și ne glazurăm copii și nevestele cu mii de bomboane și ciocolate. Ne răcorim cu zahărul și detergentul din Coca Cola găsibilă la orice oră la non stop. La toate aceste invenții și modificări le găsesc și le accept sensul. Există însă o invenție, o găselniță modernă căreia eu nu- i găsesc, oricât de mult aș încerca semnificația. Pare că în armonie cu dorința epicuriană a omului zilei de azi de a-și trăi maximal cele mai intime momente, cineva a gândit că hârtia igienică în lipsa parfumării este de un primitivism intolerabil, silind persoana la momente de disconfort pe care numai aroma de mușețel, mirosul de portocală sau adierea de levănțivă le poate întrucâtva ostoi. Că în momentele de cumpănă și dezechilibru când degetele răsucesc febril sulul singura rază de speranță de renaștere olfactivă ar putea veni numai din sugestia de grădină, proaspăt fertilizată, pe care necesarul produs al civilizației noastre avansate îl poate asigura. Că mitul insuportabil al budelor puturoase este de domeniul caducului, urmând a intra într-un mileniu nou în care curul să miroasă a flori și a primăvară. Pot accepta toate celelalte invenții moderne sus pomenite; nu pot însă, oricât aș încerca, să văd ce schimbări majore poate aduce, la omul fie el sofisticat, hârtia igienică cu aromă și iz de scorțișoară ...