O partidă de fotbal în balcani

După frumoasa, deși cam moalea confruntare dintre noi și unguri, în care mai mult de huiduirea din toți bojocii a imnului maghiar, câteva minute de bătăiță și doar vreo 100 de scaune incendiate nu s-a putut reuși, niște oameni cu adevărat dârji și patrioți ne-au arătat în cursul partidei Serbia-Albania cum trebuiesc de fapt lucrurile făcute. În ciuda a 3500 de polițai și a interdicției suporterilor oaspeți de a păși pe stadionul „Partizan”, dar mai ales în ciuda mobilizatorului „no to racism” al UEFA, iubitorii de sport din țara vecină și prietenă au izbutit , chiar dacă le-a trebuit o repriză pentru asta, să găsească pe cine să ia la omor, respectiv pe singurii albanezi, îmbrăcați ca albanezii, de pe stadion, fotbaliștii. Aparent un suporter albanez a venit la stadion cu o dronă nou nouță de care a agățat steagul și câteva mutre reprezentative ale provinciei separatiste Kosovo, în speranța ca fluturarea acestora deasupra terenului de joc să dea imbold și energii proaspete echipei oaspete, aflată în defensivă. Constatând coborârea din cer a acesteia echipierii formației sârbe au descoperit brusc că cel de sus, propietarul dronei, tocmai găsise alternativa perfectă la hârtia igienică pe terminate din vestiare și s-au grăbit să înșface produsul cu respectul cu care gripatul s-ar agață de vreo batistă. Patrioții albanezi au constatat asta și aparent au devenit ușor neliniștiți de posibilitatea ca steagul sfânt al Kosovo să ajungă ambalaj de resturi menajere astfel că au sărit, ca niște chiuaua realmente nervoși să îl recupereze din botul buldogilor locali, în plină buldogărie. Gestul albanezilor merita cu prisosință câteva scaune în cap și suporterii belgrădeni, renumiți oricum pentru apatia lor, mai ales în chestiuni de mândrie națională, au început să coboare din tribune hotărâți să trimită reprezentativa albaneză, pe calea martirajului în paradisul lor musulman, cu escală însă prin uterele materne de proveniență. După câteva perechi de palme, gardene pe cârcă și șuturi în cur s-a reușit potolirea relativă a micilor incidente, cu retragerea limitată a majorității suporterilor enervați dar și cu o anumită conștientizare a faptului plauzibil că oficialii UEFA, întrucâtva firoscoși, ar putea interioriza relativ defavorabil aceast carnaval al înțelegerii frățești caracteristice balcanilor. Aflat în oarecare inferioritate numerică, arbitrul englez a hotărât, în ciuda rezistenței, de-acum verificate, a capului de albanez la scândură, că meciul, deși deosebit de interesant, ar putea fi amânat cel puțin până în momentul, oricum apropiat cronologic, în care pacea, buna vecinătate și respectul reciproc se vor așterne între Serbia și Albania. Dar că, până atunci, în speranța că nevasta sa din regatele unite nu va primi prin poștă cutiuța cu organele sale genitale, este mult mai bine să oprească partida. Retragerea cavaleriei ușoare albaneze de pe gazon a fost ordonată și plină de demnitate, onorată de brichete, scaune rupte, câteva lovituri de picior stampate pe cururile și șalele separatiste și probabil un tzunami de flegmă de patriot pe frizuri. Presupun că pregătirile suporterilor albanezi pentru partida retur sunt în plină desfășurare. Este bine și este frumos să vezi că, dincolo de principiile leșinate ale secolului 21, de îndemnurile redundante la fair play și toleranță, de viziunea homosexualizantă a oamenilor iubindu-se între ei, sărbul și albanezul, românul și ungurul, grecul și turcul, croatul și sârbul, macedoneanul și grecul, bosniacul și sârbul vor continua să-și perpetueze tradiția centenară.