Analize medicale

Una din realitățile contemporane, de măsură a prelungi viața oamenilor mai mult decât o scurtează mâncarea, alcoolul, fumatul, sedentarismul și în general orice plăcere, cu excepția sexului protejat (de prezervativ și de discreție), este posibilitatea de a face analize medicale. Probabil că necesitatea de a obiectiva actul medical este un deziderat mai vechi omenesc, pornit de la rudele primilor pacienți capabile a constata că cele câteva remedii medievale (sângerarea, purgația, arderea cu fierul încins și rugăciunea), deși adecvate în unele cazuri de constipație la oameni cu poliglobulie și posibil binemeritate în cazul vreunui cavaler psihopat, un pic galeș după vreo partidă prelungită de violuri, nu păreau a rezolva satisfăcător chiar pe toți bolnavii. Având în vedere că în perioada respectivă speranța de viață nu era oricum prea mare iar cauzele de îmbolnăvire, de la săgeata tătărească înfiptă în cur la barda normandă proptită în țeastă, destul de ușor de identificat chiar și în lipsa unor tomografii de rezoluție înaltă, bătrânii epocii (care ajungeau uneori să împlinească chiar și 40 de ani) nu s-au implicat în dezvoltarea acestei ramuri a medicinei. Știința a progresat mult de atunci și în ziua de azi medicul, renunțând adesea la rugăciuni, se ajută foarte mult de analize, investigații paraclinice și raționament reușind, în contextul reducerii pandemiei de săbii înfipte în burtă, să țină oamenii în viață mai mult. Din păcate aceștia, cu un egocentrism care frizează pe alocuri nesimțirea, insistă ca aceasta să fie prelungită cât mai mult, în ciuda asigurărilor clericale că viața cealaltă este mai bună, ceea ce evident că medicul nu are cum face, dar este silit de o anumită decență să mimeze a o face. În acest context au înflorit, în interpretarea mea, toată această pleiadă de analize medicale. Să mă fac înțeles – o serie de analize sunt extraordinar de utile și fac diferența. Mai mult, medicina bazată pe evidențe necesită de obicei un grad de obiectivare pe care privirea mioapă, creierul mahmur sau urechile înfundate ale doctorului le-ar putea rata. Unele boli pot fi realmente descoperite prematur prin analize, cu mult înainte ca memoria medicului să dezgroape, ca o veveriță apatică pe un morman de coji de alună, din amintirile neplăcute ale facultății, semne explicite și tardive ale câte unei boli. Raportat la vivacitatea chirurgului și dorința lui permanentă de implicare pe bază de obiecte ascuțite, va fi mereu preferabil ca o metodă imagistică să preceadă momentul în care acesta, chinuit de o mâncărime în creștet greu de rezolvat în condiții de sterilitate, va medita cu voce tare prin blocul operator „ce pula mea ziceai că are ăsta, că eu nu văd nimic?” Dar de aici multora le pare că în ziua de azi aceste analize, aceste tomografii, ecografii și alte metode paraclinice moderne sunt piatra unghiulară și principala metodă prin care medicina poate să existe. Că atingerea unui diagnostic adecvat este asemănătoare cu aterizarea unei drone a binefacerii, fără pilot căruia să-i dai ciubuc, că medicii trebuie că sunt de fapt niște Hansel și Gratel căutându-și cu dificultate ieșirea din casele de turtă dulce ale patologiei moderne, ajutați numai și numai de firimiturile pe care le mai presară, când și când, câte o analiză de laborator norocoasă în drumul lor, esențialmente năuc. Că este suficient să-ți pui o sondă pe pântec, o cameră de luat vederi în cur și să donezi două țoiuri de sânge ca să înțelegi și tu, și felcerul de ce ți se zbate pleoapa când vorbește soacra, de ce te îngrași când tu nici pielea porcului nu o mai mănânci pe toată sau de ce încă mai gâfâi, deși ai redus fumatul la 40 pe zi. Și doctorii contribuim la asta. Cât de reprezentativ ai fi pentru ideea de medicină și cât de bine ți-ar sta ca medic să-i spui câte unei isterice că nu are nimic, că tot ce poți găsi este doar o mică hibă educațională pe care a avut nefericirea de a o trăi, respectiv lipsa bătăilor părinților, cu care tu, desigur, nu ești de acord dar care, ei, în mod particular i-ar fi prins și chiar și-acum i-ar prinde foarte bine. Neh, nu ține, mai bine îi iei o dozare de calciu și te rogi să-i iasă mic. Căt de frumos ar fi să-i spui vreunei grăsane că motivul pentru care a luat acele câteva kilograme în plus care i-au speriat croitorul nu sunt vreun deficit hormonal determinat de viața grea, productivă și plină de sens pe care o duce cât sunt cauzate mai degrabă de modul ingenios în care construiește ca o soție de faraon piramide de mâncare ce îndoaie farfuria de inox, de modul în care înghesuie șnițele între felii de sar firmiturile ca rumegușul sub drujba măselelor ei mult prea încercate și de modul în care curăță după o prăjitură de o să-i moară muștele în casă de inaniție. Că trecerea de la XL la XXL nu este un progres de tip latin al greutății ei și că decât să facă analize mai bine ar încerca să mănânce supa cu furculița și friptura cu paiul. Analizele medicale sunt foarte utile. Dar utilitatea lor este echivalentă cu cea a mortarului, pot rezulta în edificarea sănătății fiecăruia din noi doar dacă medicul, ca un arhitect, care știe ce vrea să construiască, are suficiente și variate cunoștințe, pe care să le încleieze, ca pe niște cărămizi, în ceva funcțional. Urmînd ca norocul, pacientul și timpul să contribuie, neinundând cu alcool, afumând cu tutun sau glazurând cu ciocolată coșmelia.