Politica înaltă, simiană

Unul din lucrurile care nu încetează să mă uimească este interesul, pasiunea și energia pe care oameni în mod real inteligenți și bine intenționați (dar nu numai) le pun în trăirea fenomenului politic, la noi sau aiurea. Din perspectiva mea politica la oameni a apărut numai și numai datorită faptului că primatele, din care am evoluat ca specie, au această caracteristică de a trăi în grupuri, grupuri pe care întotdeauna s-a găsit câte un maimuțoi să le conducă. Și la fel ca la omul modern, scopul acestui leadership nu a fost și nu va fi niciodată repartizarea socialdemocrată sau liberală a bananelor cât repartizarea babuincelor cele mai nurlii, a crengilor cu potențialul locativ cel mai bun și a serviciilor de dezpuricare la babuinul cu ghioaga cea mai groasă în detrimentul babuinilor de rând (numiți de specialiști pulime). Dacă din punct de vedere apian alegerile sunt destul de corecte, cu posibilitatea de anticipate de fiecare dată când câte-un cimpanzeu mai tânăr își dă seama că parcă și el știe un pic di bataie în societatea umană postmedievală caracteristicile pe baza căruia se selectează politicianul au devenit mai puțin măsurabile și mai ascunse, modificându-se cu epoca de la ungere, uzurpare și moștenire până la societatea actuală, așa zis democrată, în care accederea la putere necesită un complex de însușiri și aptitudini invidiabile (mințitul automat, lipsa reticenței în a pupa în cur, memoria selectivă, vocea sonoră și ușurința mintală pe care ți-o dă lipsa ideilor proprii). Am avut și eu o perioadă în viață când integram noțiunea de politic diferit. Evenimente din copilăria și adolescența mea mă făcuseră să îi port pică unui anume domn Ceaușescu, de fapt un tovarăș al meu (și al nostru), părându-mi-se că mă cam ia la mișto, nu atât cu întreruperile de curent, mâncarea puțină și frigul din case, cât cu pretenția lui absurdă de a se face auzit, de a-mi picta realitatea în culorile lui și de a mi-o tălmăci suplimentar în cursuri și ore la școală. Practic era ca un facebook primitiv cu un singur wall (de fapt două că mai se băga la likeuri și strâmba de nevastă-sa) , căruia nu îi puteai da nici unfollow, nici dislike. După cum e de notorietate în 89 s-a schimbat cimpanzeul și privind retrosepectiv tovarășul (cunoscut și sub knicknameul de Împușcatu’) nu fusese mult mai simian decât pleiada de tovarăși, neotovarăși și de ce nu, domni, pe care turma noastră de babuini carpatodunăreni a fost capabilă să și-i pună stăpâni. Practic sunt convins că Ceaușescu este, în mod tainic, ținta, inspirația și obiectivul spre care tind majoritatea politicienilor noștri, chiar dacă, cel puțin prin vorbe, nu ne-o spun. Ca urmare eu nu mai privesc de mult ca fiind relevant dacă va fi Ponta sau Antionescu, dacă Băsescu se lasă sau ne rămâne doar ciroza ca speranță, dacă Udrea își face partid sau PDL își schimbă denumirea, pentru că indiferent de toate astea mâine în țară lucrurile vor fi la fel (ceea ce desigur nu este un lucru bun). Nu-mi pasă dacă politicienii au plagiat sau nu, pentru că știu că dacă aveau chef de muncă, dorință de a profesa și gândirea originală nu se făceau politicieni de la bun început. Nu le ascult promisiunile pentru că nu simt că un gibon care se agită cu un par în mână încearcă să culeagă mango pentru mine, cât cred că vrea să ia jumate din mangoul meu. Nu îmi pasă ce opinii au despre evenimente cotidiene, planuri de viitor sau moduri de organizare pentru că știu că, de fapt, ce ne arată la televizor este doar un țopăit pe o cracă dintr-o grădină zoologică mai mare, condusă ea însăși de un maimuțoi și că scopul acestui display este doar acela de a ne face să stăm cu gura căscată la ei în loc să punem mâna pe pietre, bulgări de pământ și nuci de cocos și să le provocăm o anticipată. Dar, repet, deși nu mă supără, mă miră faptul că atâția buni prieteni, oameni inteligenți iau în serios tot acest monkey business numit politică. Mulți dintre ei cred că a urmări televizorul, a combate pe facebook și a merge la vot reprezintă atitudine civică și este un fel de datorie de intelectual, pentru binele țării și epocii pe care o trăim. Din perspectiva mea este doar o agitație care le validează sistemul, că singurele lucruri pe care le-am putea face ar fi violente și sângeroase și că de fapt nu ne este încă suficient de foame ca să purcedem la ele. Cred că și un demers politic reușit, o schimbare indusă sau un guvern căzut nu reprezintă altceva decât că am schimbat cercopitecul din vârful pomului, dar că noi, ceilalți vom continua să culegem omizile căzute printre crengi și să ne puricăm unul pe altul, picurați din când în cînd de ușurarea lor pe noi.