*

Există o linie de demarcație foarte fină între pudoare și pudibonderie, după cum există o alta, poate nu atât de fină, dar totuși ușor de traversat, între vulgaritate și exprimarea mai deocheată. Problema cu limbajul deocheat este că deși prin natura lui este amuzant, extrem de intens și de plastic, te face vulnerabil la critica oricărui idiot fără umor pentru care intonarea cuvântului „pulă” îi face să găsească o modalitate simplă de a evada din îmbrățișarea bășcăliei și a discuției care îi depășește. A pretinde că limbajul buruienos, dependent de „pulă” te agresează este în fond o ipocrizie, având în vedere că majoritatea celor „agesați” (în general doamne) știu exact ce este pula și cu ce se mănâncă și nu ar avea motive mai serioase să se plângă decât aș avea eu când o femeie mi-ar spune „mai du-te și-n țâțele mele cu prostiile tale cu tot”. În plus chiar dacă s-ar găsi, printr-un miracol, o femeie atât de fragilă încât numai cuvântul „pulă” sau „pulișoară” să o dezguste este o datorie ecologică a noastră să schimbăm asta, exact cum era treaba lui Winetou să îmblânzească mustangii sălbatici, neobișnuiți încă cu șaua-n șale. Unii începători încearcă să iasă din acest conflict utilizînd lașitatea spațiului gol sau a punctelor de suspensie. Ei nu te bagă-n pula lor ci în p**a lor și nu se gândesc la pizdă ci la p...zdă. Mie de-abia asta mi se pare vulgar și ofensiv – să simți cum înflorește pe limbă un cuvânt atât de nobil ca „pulă”, să simți cum își întind aripile ca niște condori ce –au dibuit șobolanul cuvinte neaoșe, expresive, neunivoce și plăcute auzului (cum ar fi coaie, pizda sau futai) și tu să le amputezi zborul planat, ascunzîndu-le penajul în puncte – puncte. Sau să atenuezi farmecul unei povestiri, dependente subliminar de utilizarea unui cuvințel haios (de tipul cocarlos, ștromeleag sau puloi) utilizînd, ca un licean chicotind la ora de biologie, termenul de penis. Dacă aș fi un dictator psihopat aș trage aceste persoane în țepi de formă falică. Dacă aș fi agent de călătorie le-aș caza în fiecare vacanță la intrarea în Pula, lângă indicator și dacă le-aș fi angajator le-aș plati salariu-n cont de puli botswaneze. Așa pot doar să încerc a le bate un pic obrazul, cu pula (pardon, penisul). Și totuși ce este atât de urât, de încrețitor și de neobișnuit în ce privește cuvântul pulă ? Nu este ca și cum ar desemna ceva periferic atenției și intresului nostru (cum ar fi termeni ca „alveolă” sau „menisc încrucișat stâng”). La noi, la bărbați e vorba la urma urmei de centrul sistemului nostru solar, de GPSul încorporat care ne ajută să găsim drumul drept în viață, de ultimul organ pe care ni l-am amputa la nevoie, de singurul lucru drept și ferm pe care ne putem baza în relațiile cu femeile. După cum nici femeilor nu văd de ce nu le-ar conveni pomenirea și preamărirea pulii. Lăsând la o parte faptul că unora le mai și place, în mod intrinsec forma, culoarea, aspectul și textura, dacă s-ar gândi mai bine ar realiza că în lipsa acestui organ binefăcător, care să ne ajute în prioritizare, cum am putea să le descoperim noi lor atâtea calități și nouă atâtea motivații vis a vis de ele, cum am putea fi noi convinși să ne dăm banii pentru coafat și epilat, lăsînd cârciumarul să se chinuie, cum am putea găsi energia să părăsim canapeaua chiar și numai pentru a duce gunoiul, cînd meciuri sunt pe 15 canale ? Luați ne pulile și vă desfid să încercați numai să credeți că viața voastră ar fi mai bună doar pentru că există vibratoare.. Așa că hai să punem punctul pe i și pula acolo unde-i este locul – în gura fiecăruia dintre noi.