Domnul Neapiți

Constat faptul că elemente turbulente ale societății românești, evaluând în mod paranoic și nedrept jocul și rezultatul echipei naționale, își doresc intens și vociferează în mod buruienos împotriva selecționerului, domnul Pițurcă (alias nea Piți). Cu riscul de a deveni impopular o să contraatac aceste concepții mărunte. În primul rând aș atrage atenția asupra fizicului selecționerului.Cu toți am fost neplăcut impresionați de antrenori prea grași, prea bătrâni,prea fără breton sau prea pedanți atunci când camerele de luat vederi ni-i arătau vociferînd, băgându-și și scoțându-și, notând febril sau doar privind ca niște skizofreni spre tabelă. Al nostru ne face cinste, în costumul lui de ginere moldovean, trening de ultimul răcnet, cu privirea mai concentrată ca a unui pescar cu undița agățată de o creangă. În al doilea rând știm cu toții că nici dacă s-ar face un conclav de antrenori, subit interesați de calificarea României undeva, nu există asocieri de Mourihno, Benitez și Van Gaal care să îl facă pe Mățel să sară, pe Stancu să marcheze, pe Tănase să dribleze spre înainte și pe Chiricheș să nimerească mingea la degajări. La urma urmei nici camionul mondial la crap nu ar putea să prindă vreo fâță în cada mea. În fine nu cred că poate exista un antrenor care să aducă la echipa națională coeficientul de bulan pe care la adus domnul Neapiți. Numai sistemul ăsta nenorocit cu capi de serie ne împiedică să tragem la sorți constant Andore, Estonii și Ungarii. O bucată din norocul lui legendar ne-a adus Grecia, nu Franța sau Portugalia la baraj și trebuie să admitem că la fiecare tragere la sorți o parte din bulanul lui (atât de necesar în cazinourile care sunt atente la pachetele de țigări cu camere de luat vederi incorporate) se irosește pe cururile lui Latovlevici, Hoban sau Maxim. Alte elemente de noroc chior ne-au adus victorii neașteptate în Turcia sau Portugalia. Așa că eu zic să facem o intrpospecție și să ne gândim un pic și la noi. Cine suntem noi? Un popor de bețivi, obezi și sedentari, la care singura alergătură mai serioasă este după nevastă, să o altoim și singurele greutăți pe care le ridicăm sunt peturile de bere cu reducere. La cît sport facem cu toții eu zic că a juca în baraj este fabulos, în orice caz disproporționat cu caracterul nostru sportiv. În plus deși tărâmul nostru naște poeți, sportivi, talente și vizionari cu duiumul, păcatul beției, lenea și dezinteresul fac ca rezultatul final sub formă de selecționabili să arate că maximul de demarcări la noi e Stancu , nu Ronaldo, maximul de detentă Goian, nu Ibrahimovic. Este ușor să antrenezi Portugalia. Și eu aș putea, de fapt tot ce aș face ar fi să amendez pe oricine nu îi pasează lui Ronaldo și să exclud din lot pe oricare deviază aiurea vreo minge spre Ronaldo. Dar pe ai noștri e greu să îi antrenezi, unii beau, alții fumează, alții merg la curve, majoritatea sunt într-o perpetuă perioadă catamenială și nu pot alerga, și pe toți îi stâng chiloții la meciurile cu miză, etc. În context, domnul Neapiți, care a reușit chiar și victorii a făcut în general treabă bună. În plus să nu uităm că omul a încercat să construiască și pentru viitor. Echipa este mult întinerită măcar din punct de vedere cronologic (în teren nu pare neaparat așa, mai ales dacă o compari cu unii cu adevărat tineri cum ar fi grecii, la care contemporanii lui Pericle Karagounis și Samaras păreau mai juvenili ca ai noștri), și dacă s-ar organiza peste câțiva ani competiții mai semnificative de tipul Cupa Mării Negre (fără ruși) sau Cupa Balcanilor de Nord – Nord Est, am avea șansa noastră de preamărire sportivă. Sigur unii cârcotași ar putea zice că și extraprofesional domnul Neapiți nu este neaparat o mândrie populară. Pușcăriabil, prins cu mâța în sac la cazinou, cu un copil în flori pe care nu îl recunoaște. Eu personal, privind toate astea din perspectiva reprezentativității pentru noi, cred că nu ni s-ar potrivi un antrenor obsedat să plătească TVAul, să plătească pensii alimentare sau să lase cazinourile să îl jupoaie. Nu am aroganța de a crede că marea masă a noastră este mult mai bună de atît și că, având în vedere acest fapt, ar trebui să nu îl demitem doar pentru că este de-al nostru. Așa că îmi înalț vocea mea singulară în apărarea titanului cu breton, domnul Neapiți.