Miorița, așa cum o văd eu

Neliniștea pe care mi-o provoacă tendința mea de a nu înțelege spiritualitatea românească m-a făcut să deschid altă capodoperă a neamului. Miorița. Presupun că majoritatea cunoașteți balada. Pentru acei fericiți care au scăpat de asta o să o rezum eu în câteva cuvinte. 3 ciobani socializau ocazional pe un tăpșan, aflat probabil undeva între Harghita, Vrancea și Bacău. Băcăuanul se pare că avea un tip special de oi, cu coarne (sau poate erau capre), câini de sex masculin și conducea cai mai performanți decât ăilalți doi, care aveau, probabil, oi normale, măgari și cățele. În mod normal se poate trăi și cu oi necorcite cu capre și, deși mai puțin șprințari, măgarii par destul de adecvați deplasării printre oi. Totuși pare că, în timp, cei doi au dezvoltat o oarecare pizmă pe băcăuan (hranită poate și de unele remarci subtile ale acestuia de tipul "ce plm e cu canișii ăștia", "aveți niște oi de nu i s-ar scula berbecului nici cu Viagra" sau "eu de aici nu disting dacă călăriți măgarul sau îl cărați în cârcă"). Remarcând cu acuratețe că 2 > 1 și că de moldovean e multă gargară da puțină bataie, profitând de faptul că SMURDul acționa strict pe teritoriul austroungar, într-un mod omenesc, la un pahar de țuică secuiască și vin vrâncean, cei doi au zis că dacă l-ar lovi repetat în cușmă pe guraliv ar scăpa de injurii, ba mai mult ar ține-o în pastramă de capră și burger de cal o perioadă, nemaivorbind de facilitățile de paștere ale tăpșanului și încetarea concertelor de fluier nocturne. Planul părea bun, doar că fiind făcut la beție a fost auzit și de o mioară din flota băcăuanului, o mioara pufoasă și plină de vino-ncoa, pe care ciobanul moldovean o iubea atât de mult că o învățase să behăie în moldovenească fraze simple (cum ar fi "ești cel mai tare-n ciomag", "mi-a plăcut și mie" sau "îți stă bine în cojoc") Probabil că stilul de a comunica cu oaia personală (bârsană, zice balada) era totuși imperfect pentru că, în loc să ia măsuri preemptive (de exemplu să sacrifice un kil de țuică de pere la vreo 2 ucrainieni ca să îi facă muci pe oierii agresivi) pare că băcăuanul nu a crezut nimic din ce îi behăia iubita, ba mai mult a început să o ia la mișto ca pe-o nevastă neepilată cicălitoare cu indicații de înmormântare ciudat de precise (să fie îngropat lângă stână, de parcă ăia s-ar fi gândit vreo clipă să îi ia loc de veci la Belu, sau să îl îngroape cu tot cu toate fluierele, cavalele, tălăngile și buciumele cu care îi plăcea să enerveze lumea la beție, de parcă ar mai fi stat cineva să le vândă după ce i le-ar fi făcut guler). Presupunând eronat că haremul lui zoofil ar putea să reacționeze altfel decât behăind la schimbarea de stăpân, îi mai spune mioarei, care oricum nu înțelegea nimic, să îndruge cui o întreba, fie el perceptor, stilist sau jurnalist de scandal, că el, de fapt și de drept, s-a dus prin Caraibe, la plajă, sex și cocktailuri cu o mândră crăiasă, în căutare de ciobani zoofili, nespălați și neghiobi. Sigur că aceeași fantasmagorie trebuia behăită și lu mă-sa, daca hoașca și-ar fi făcut apariția. Nu am înțeles din finalul abrupt al baladei dacă ăia doi l-au terciuit până la urmă pe moldovean sau dacă omul, în vreun moment de trezie, a schimbat tăpșanul, până să îi bage ăilalți fluierul în cur. De fapt nu am înțeles din toata balada nimic decât că nu e bine să pășunezi cu toți demenții, că dacă stai toată ziua cu oile behăitul începe să îți dea idei și că este bine să îți planifici din timp serviciul de veci, ba mai mult să faci aranjament speciale pe care să le transmiți persoanei iubite, fie ea oaie. Nu îmi rămâne decât să mă gândesc ce tărăboi ar fi ieșit dacă pe un alt tăpșan, altundeva s-ar fi întâlnit niște baci mai competitivi (să zicem un arab, un evreu și un turc) și mai ales de ce trebuie chinuit creierul copiilor noștri cu această ciudata versificare ...