Autumnal

Era o după-amiază de toamnă târzie. Ploua de 2 zile, iar dacă te uitai pe fereastră copacii cu tulpinile fumurii îți dădeau impresia că aveau în adâncul lor vreun spirit demonic sau cine știe ce plăsmuire a imaginației omenești. Stăteam pe canapea cu o ceașcă mare de cafea irlandeză și mă gândeam dacă să mai scriu ceva sau nu. Deodată am auzit pe cineva bătând la ușă. ,,Cine să fie pe ploaia asta?’’ mi-am spus. Când am deschis era Matthew, pe care îl udase ploaia din cap până în picioare. -Unde ai fost de te-ai udat așa? Parcă ai fi ieșit dintr-o baltă. -Nu ești singura căreia îi place să se plimbe prin ploaie, mi-a spus. -Hai înăuntru repede, să nu răcești. -Nu intru până nu vii și tu afară. Să stăm până simțim ploaia. -Ești nebun? începusem să râd. M-a tras afară. Era al naibii de frig. M-a luat în brațe și mă privea în ochi. -Ți-a mai spus cineva vreodată că ești o mare mincinoasă? Mă uitam ciudat la el. Îmi treceau tot felul de lucruri prin minte. De ce mă făcea mincinoasă? -Nu înțeleg... -Ești o mincinoasă. -De ce-mi spui asta? Ce am făcut greșit? -Mă minți într-una. -Cu ce te-aș putea minți? -Mă minți zi de zi că nu ai să pleci. Orice om pleacă la un moment dat. Inclusiv tu! -Fă-mă mincinoasă. Dar o mincinoasă care te iubește. -De ce mă minți? -De ce nu mă crezi când îți spun tot ce-ți spun? -Pentru că nu-i posibil ca cineva să mă iubească așa cum o faci tu... -Tu nu înțelegi? Că eu sunt aici lângă tine? Și că n-am să plec de lângă tine, orice ar fi? -Să nu pleci, mi-a spus cu un glas foarte blând. Și m-a strâns și mai tare în brațe. -Hai în casă, i-am spus. Deja simt frigul până în vârful degetelor.