Poezie
Numai tristețea
2 min lectură·
Mediu
ploaia aceasta e străină de mine, nu o iubesc
știu că undeva
un om singur a adormit recitind o carte din copilărie
într-un colț al streșinii un singur țurțure picură
ca inima unui ceas vechi
peste capul lui înclinat pe o pernă
rece și murdară
cum să iubesc așa o ploaie, când sufletul acestui om cade
printre câini care îl latră fiindcă
nu îi recunosc mirosul de om bun și singur?
și ceața, căzută ca din lună
e ca un prosop umed și rece pe șira spinării
iar omul abia cum începe să vadă prin geamul tulbure
fiindcă e singur și casa lui nu se mai vede deloc de peste drum
cum a putut să se înșele?
e bună sau rea ceața care îți deschide ochii?
viața pe care o iubea așa mult este ca un film
într-un cinematograf de cartier
mai are puțin și cade dacă nu se trezește
ar da orice să se rupă funia de lumină care îl leagă de ceilalți
să fie liber ca pasărea
și să rămână doar tristețea pe care păsările o cântă
eu merg în neștire cu umerii gârboviți, ca un om învins
îl iubesc, iubesc, iubesc pe acest om trist
și cerul albastru și clar
041.451
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 203
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “Numai tristețea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14169805/numai-tristeteaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MCMCMaria Elena Chindea✓cețuri mai înalt mai rotund spiritul ne zâmbește și ne recunoaște sub văluri.
0
DVDistincție acordată
"Cade" capul "omului singur", al străzii, alunecă spre cartea recitită peste mulți ani. Țurțuri topindu-se de tot, picurând "ca inima unui ceas vechi". O strofă întâi ca un tablou al unui mare pictor de secol XVIII ori XIX.
Câtă dramă, omul e un evacuat din propria casă, nu-și vede fosta locuință din pricina ceții în a doua strofă. "Funia de lumină" încă rezistă, el ar vrea să evadeze ca o pasăre din această subviețuire, din ternul contingent.
Poem și descriptiv, și de-o mare melancolie. Superb. Dar cel mai mult este poem filosofic, de meditație pesimistă, scepticismul eului liric având o tentă de ocrotire a vieții celor neînțeleși, suferinzi.
Câtă dramă, omul e un evacuat din propria casă, nu-și vede fosta locuință din pricina ceții în a doua strofă. "Funia de lumină" încă rezistă, el ar vrea să evadeze ca o pasăre din această subviețuire, din ternul contingent.
Poem și descriptiv, și de-o mare melancolie. Superb. Dar cel mai mult este poem filosofic, de meditație pesimistă, scepticismul eului liric având o tentă de ocrotire a vieții celor neînțeleși, suferinzi.
0
DC...omul tau singur pentru ca e singur sau pentru ca, fiind frumos, e singur?!
0
CMVă mulțumesc frumos pentru semnele de lectură, Maria, Dragoș și Dorin!
0