Poezie
misticism
2 min lectură·
Mediu
a fost odată un zeu înfricoșător al mării
și pe orice mare te aflai, el era stăpânul, căci mările
sunt ape mari care pot comunica cu celelalte mări,
oriunde s-ar afla ele. vijelie furtună, gheață la mal, toate durerile
facerii și prefacerii le încearcă valurile, neobosite,
precum strigătul nou-născutului lăsat singur.
stăpânul cunoștea toate vrăjile, putea să preschimbe în copil orice
bătrân, putea să îmbătrânească deodată orice bărbat tânăr,
să hrănească balenele cu pești mici și peștii mici cu aer.
apele erau precum puroiul, izvorâte din trupul beteag al lumii,
pline de vieți mici pe care uneori le aruncă peste maluri.
noi, cei de pe uscat suntem la fel – copii ai mării care sapă fântâni
în trupul greu încercat al mamei pământ, copii care se bucură
când găsesc izvoare chemate la datorie de departe.
marea e un lucru amețitor, un lucru care fură mințile celor
nepregătiți și neobișnuiți cu ea. unii credeau să sunt sirenele de vină,
alții că vocea mării e vrăjită fiindcă stropii se ridică la cer și aerul
pe care îl respirăm e parfumat și sărat. marea ne orbește,
încât uităm de noi și pașii ne sunt ca de copil și tălpile parcă înoată
în timpul mersului. zeul cel rău și războinic se bate tot timpul
cu zeul soarelui, își scutură solzii înțepați de sulițe de raze,
ca nu cumva să se reverse peste șesuri.
dar noaptea, pe faleză, cu toții cădem pradă vârtejului de vrajă
și seducție, ne pierdem mințile, lipsiți de sprijin, sub raza amăgitoare
a zeiței Lună. pașii noștri sunt moi și fără zgmot, suntem ridicați
de subsuori. gândul nostru s-a scufundat în mare.
unde este sistemul cartezian, unde e teorema lui Pitagora?
o altă geometrie marină ne fură coordonatele fixe și dacă încă mai zărim
Carul mare sau Orionul, e doar ceva temporar, căci zeul mării are ochii
mai puternici ca ai noștri. întreaga lume e a lor, a celor câțiva giganți,
ale căror răni supurează prin mări și oceane,
ale căror brațe nu pot să se oprească din luptă.
022.688
0
aprecierile mele!