Poezie
Mări sub nisipuri
1 min lectură·
Mediu
Departe, în zare, este o nuntă de oameni tineri.
Cîte puțin drumul devine mai larg,
mai prăfuit, mai alb, cu cît trag lumea mai aproape de ochii mei.
Departe și cu vreo jumătate de secol mai înainte,
erau acolo istorii încă noi din piatră și oțel,
biserici cu hram nou, străzi asfaltate cu blocuri noi,
cartiere și hoteluri cu recepționere ca niște stewardese.
Atîtea nave și atîtea cruci care au căzut.
Din aer, din apă, din sticlă.
Și cine sînt eu, cu drumul meu de țară pustiu,
să pot pretinde că sînt mai tare și mai vie decît ele?
Vine un timp cînd drumul curge tot în zare,
o vreme cînd nunta aceea este casă de piatră,
unde cerul se unește cu pămîntul.
Iar eu îmi amintesc de Nausicaa și Calypso,
și de toate fecioarele și nimfele fără noroc.
034.415
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 139
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “Mări sub nisipuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14111561/mari-sub-nisipuriComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IPDistincție acordată
stau să-mi aduc aminte
rând pe rând
câte un gând
cu stele câzătoare
cum este noaptea de azi
și cum a fost noaptea
din zilele trecute
cu eclipsa de luna
la mare
"Vine un timp cînd drumul curge tot în zare,
o vreme cînd nunta aceea este casă de piatră,
unde cerul se unește cu pămîntul.
Iar eu îmi amintesc de Nausicaa și Calypso,
și de toate fecioarele și nimfele fără noroc."
Nereidele si Perseidele
stau la un loc
cu cheile muzicale colorând
jumătățile inegale
de pe-o cărare
care taie insula mea
din vecinătatea țărmului
în lanuri de secară
de rapiță
de floarea soarelui
din jurul cetății
un prieten se grăbise
să plece-n veșnicie
lăsându-mi în îngrijire
toată agonisirea lui
o barcă
o baracă
și-un vagon cu manuscrise
rând pe rând
câte un gând
cu stele câzătoare
cum este noaptea de azi
și cum a fost noaptea
din zilele trecute
cu eclipsa de luna
la mare
"Vine un timp cînd drumul curge tot în zare,
o vreme cînd nunta aceea este casă de piatră,
unde cerul se unește cu pămîntul.
Iar eu îmi amintesc de Nausicaa și Calypso,
și de toate fecioarele și nimfele fără noroc."
Nereidele si Perseidele
stau la un loc
cu cheile muzicale colorând
jumătățile inegale
de pe-o cărare
care taie insula mea
din vecinătatea țărmului
în lanuri de secară
de rapiță
de floarea soarelui
din jurul cetății
un prieten se grăbise
să plece-n veșnicie
lăsându-mi în îngrijire
toată agonisirea lui
o barcă
o baracă
și-un vagon cu manuscrise
0
CMDomnule Ioan-Mircea, cele mai bune gînduri din partea mea.
Răzvan, mulțumesc pentru vizită și comentariu.
Răzvan, mulțumesc pentru vizită și comentariu.
0
Poezia îți dă fiindului intensitate, astfel că ’’viul’’ curge dens în tine.