Poezie

Muñequita

2 min lectură·11 martie 2017

Mediu

Fată cu vine albastre-verzui, buzele tale sînt nemuritoare

precum căpșunii, ele învie aidoma lor înșile cu aceeași grație,

șoptesc aceleași cuvinte de nălucă, de bestie domesticită.

Vezi că pînă și Luna s-a îndrăgostit de tine - îți stă alăturea

zi și noapte. Cine spunea că luna e mereu femeie? Luna poate

fi bărbat, cel care iubește femeia pe care el o crede zeie.

Prin mileniile străbătute de tine femeie, cînd îți vine sorocul

să rămîi grea, oricare ți-o fi numele pămîntean - Eva, Pandora,

- tu înlănțui bărbatul Lună cu păru-ți subțire și lung, strălucitor

ca raza cînd trece prin nestemate; tu, cu gleznele tale firave,

legi cearcănul lunii de tine cu mersul tău pe călcîie în apa pîrîului.

Nu știai că pe alte tărîmuri zeița Soarelui e femeie și zeul

Lunii e bărbat? Și cînd pruncul tău, femeie, iese la lumină, atunci

privești orbită în ochii lui - timpul tău se rînduiește în zi și noapte,

sufletul tău învață legea ramurii desprinse din copac, legea prin care

bărbatul tău este unul și tu ești una. E vremea cînd amăgirile pier.

Femeie bătrînă, în părul tău firav și uscat se văd ninsorile palide

și aurora cețoasă a toamnei tîrzii. Femeie bătrînă,

care ți-o fi numele?

Pînă cînd Luna bărbatul te va mai ține minte oare?

001.412

Cristina-Monica Moldoveanu. “Muñequita.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14104266/munequita

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.