de ce Oedip era orb

“Nu suntem mumii” umplute cu substanță funerară, gândurile noastre nu sunt “ștanțate” de funebru și nu sunt tranșate de macabru în vederea consumării lor de lugubru, nu suntem “excrescențe” pe pielea unui destin incert, dilematic și fortuit, nu suntem posedați de “demoni”, care ne-ar inculca în privire tenebrele, și astfel am percepe neantul din real.
Nu ne-am “logodit” cu nefericirea, ci flirtăm și facem avansuri fericirii, însă aceasta, ca o mironosiță, de cele mai multe ori ne refuză.

Eu nu sunt de acord cu concluziile tale Răzvan. Mulțumesc pentru comentariu, dar ceea ce ai scris tu aici nu are nicio legătură cu poezia mea. am folosit cuvîntul mumii -- desigur pentru o femeie simplă ca mine e greu exercițiul imaginației, versul mi-a fost inspirat de fapte reale ca aproape toate versurile mele--- mumiile de obicei sunt îmbălsămate. O colegă de liceu mi-a dat odată o carte (bunicul ei era un celebru istoric) în care am citit despre mumiile Egiptului antic și tehnica de extragere a creierului prin narine --- eu nu am scris ceva macabru în poezia mea, ci am sublimat, cum spun psihologii. Dar îmi amintesc și catacombele Kiev Pechersk Lavra din Ucraina, unde erau trupuri de călugări mumificate...prin nu știu ce miracol și apoi vândute turiștilor, printre care și eu dusă acolo de părinți, la numai 13 ani în 1984. Scuze pentru mărturisirea cu caracter personal. Consider că numai Dumnezeu are posibilitatea să CREEZE cu adevărat.