Poezie
prevestire
1 min lectură·
Mediu
copilul care nu mi s-a născut desenează
pe peretele uterului meu un soare ca o grenadă
de fiecare dată când mă întorc în pat
explodează
de fiecare dată mor cu dinții încleștați
tăcere
doar cântecul din tranșee mai rămâne
singurul tremur pe gura care n-a cunoscut altă gură
sau vorbă de iubire
să fii singură să plângi treizeci de ani că nu ești
nici mamă nici călugăriță
că ești femeie cu brațele moi și căzute jos
atât de aproape de tine
cum stai înghesuită în pijama prea strâmtă
zdreanță
în dormitorul cu mult praf și coji de semințe pe podea
nu pot dezerta din acest trup nespălat
călcâiele sunt ceară uscată părul e mătase de porumb
mâinile nu mai frământă cozonaci
Crăciunul e vestit de mii de stele toate arse
să fie de departe toți pruncii mei
și toți părinții și părinții lor
022.913
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 143
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “prevestire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14083993/prevestireComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LMDistincție acordată
LMLiviu-Ioan Muresan✓de tastare la "călcâiele cunt ceară", e sunt. Poezia e bună, transmite, un poem al așteptărilor și decepției, un poem al unei posibile speranțe, însă îngropate din fașă tocmai neputinței dezertării. Imaginația din ultimele trei versuri, de anvergură cosmică, întărește însă speranța pierdută.
0
CMMulțumesc mult LIM pentru trecere și pentru semnul de lectură. Am corectat.
0