pociump

”ridicam trecutul spre cer ca pe un prunc/ soarele țipa luna scâncea stelele gângureau a mirare” - într-o vreme în care trecutul nostru dacă nu este ponegrit și scuipat este demonetizat folosit ca lozincă pentru obscure interese politice, tu ai reușit să-l speli cumva îmbrăcându-l în pelerina candorii! Doar candoarea, starea de grație a luminii, ne poate răscumpăra identitatea rătăcită sau vândută fie la nivel de individ, fie de țară, așa fel ca să nu mai ”plăteam dijmă un dram de uitare un dram somn/ un dram de ție doamne sub bolta afumată”! Cândva solzii vor arde - de ce nu acum?

Mulțumesc Maria Elena. Nu prea înțeleg la ce solzi te referi, dar nu contează, eu oricum nu am avut solzi, dar nici asta nu contează. Știi, deși am trăit în același timp istoric, dar eu am fost un om singur din copilărie, deci nu înțeleg defel interesele așa numit politice ale altora. Habar nu am avut niciodată, nu era normal în cazul meu, fiind singură, și așa am și fost educată. Foarte rar am urmărit știrile și de mulți ani nu mai am televizor. Fiind o exclusă nu aveam cum să o iau razna să urmăresc știri. Politica are mai multe niveluri și acela public din mass media este doar o parte infimă. Voi aveți lumea voastră în care politica înseamnă ceva, poate ceva care datorită mass mediei a înlocuit tot mai mult bisericile de odinioară cu sfinții și martirii lor, cu arderile pe rug și rolul inchiziției sau indulgențelor, etc. Este o chestiune de organizare a societății. O chestiune de sistem. Poezia mea se referă la identitatea mea, nu la lucrurile pe care le-am menționat în acest comentariu. Pentru mine ideea de Dumnezeu contează mai mult și la fel ideea de ecosistem sau ideea de planetă vie în univers. Interesele "politice", mărunte de fapt, sunt subsidiare.

Am scris demult de tot, prin 2007 poate, o poezie despre uciderea balaurului de către Sfântul Gheorghe, tot referitor la mine și durerea amintirilor din trecut, încă vii unele. Balaurul meu avea solzi care într-adevăr simbolizau o parte din trecutul meu, cu care eu însămi mă luptam finidcă probleme mai vechi persistau. Trecut care înseamnă nu doar suferință, ci și curcubeie frumoase mai ales. Eul meu era simbolic Sfântul Gheorghe, iar trecutul era balaurul.

Făceam referire la Saul (prigonitorul de Dumnezeu) pe drumul Damascului căruia i-a apărut Iisus în plină lumină și i-a ars solzii din privire! Poate asemeni lui vom avea și noi parte de grația divină să ne ardă solzii din privire să vedem lumina vieții, lumina ce vibrează în tot ce ne respiră! Și atunci ne vom aminti cine suntem, vom fi ”un om viu prin amintiri”, recăpătându-ne dimensiunea cosmică!