nostalgie

o ploaie matinală, rece și amară în miez de vară și pleoapa cerului închisă peste leandrii din ghivece pe drum doar un bețiv care cere un leu și dudele negre căzute sub tălpile ude ale trecătorilor un loc alunecos din sufletul meu unde plânge pasărea liră, unde o vioară dezacordată țipă monoton, dar cât de frumoasă e viața din iarba înaltă odihna după lucrarea vieții mele și regăsirea de sine, precum seara târziu umbrele lungi ale omului, lungi cât plopii uscățivi în zori, redevin lungi când se înnoptează, întorcându-se acasă nostalgie simt, precum dorul de mare, dorul de valuri și vaporașele lunecând sub pleoapa închisă a cerului ce bine e să trăiești, chiar și dacă, da, într-adevăr, chiar și dacă…