Prag

Era o ploaie fragedă cum numai toamna poate fi ea, ploaia, spre deosebire de frunzele ușor pălite numai ploaia este frumoasă și are picurii netezi peste o lume zbîrcită și nevoiașă și aspră apa proaspătă ca ideea unor copii despre cer și Dumnezeu, visul lor în care păsările învață zborul și copacii își strîng frunzele ca pe-o haină, să se încălzească. Nu, spunea în șoaptă femeia închisă la nebuni, nu am greșit nimic, nu am mințit nimic, de ce vreți să îmi moară copilul? Copilul meu încă nu s-a născut, dar voi toți și legea nu îmi lăsați dreptul să îl nasc...Alături de ea alte femei recitau bucură-te Marie. Cîtă bucurie înseamnă toamna atunci cînd taci mîlc și cîte un greier întîrziat îți răspunde. Atunci cînd tăcerea e cea care vorbește mai răspicat toamna care îți dăruiește rodul ei și dorul ți-l alină o uriașă blîndețe a unei doici pentru ochii orfani ai omului singur. Femeia nevinovată își amintea tot ce muncise, tot ce îngrijise și iubise ea, și de pildă ...cîntecul cu Mister Bojangles, cerșetorul trist care dansează vesel pentru bani și pentru cei cu noroc. Deci acolo era locul ei, la nebuni. Simți un surîs în inima ei, ca o rază dintre nori care lovește geamul. Era bine acum și aici, ploua limpede și foarte liniștit. Mîine un alt pui de soare se va anina la răsărit de cuiul ruginit al oglinzii unei femei.