Marea, soror

Tu mărie, mărioară, mare, sfîntă surioară, cîte luni răsar din tine pe cîmpiile senine? Cîte oare ne vor paște duhul și sfintele moaște? Nici o lună, tu copilă, fiindcă lumea n-are milă : vara - camioanele iarna - arsenalele, toți se zbat ca frunza-n vînt cît mai e loc pe pămînt. Toți se luptă împotriva cîntecului ce veni-va. Toți ne fură din cuvînt și vînează ce e sfînt. Mare, tu, fecioară albă, ți-au prins ghiocei în salbă, de frumoasă precum ești tu mereu ne amăgești. Rugăciunea de cu seară, noaptea, crește ca povară. Zilele sînt tot cu lună, toată firea se cunună. Viața și cu morțile clipa și cu sorțile, omul și cu fiarele, stelele cu soarele.