Pax vobis

ce frumusețe îmi întind coatele pe biroul mic și murdar ca șorțul bunicii când fierbea magiunul de prune - dar bine că le pot întinde în voie - ce plăcut era să gust din ceaunul mare direct când ploua mărunt prin friguleț blând de toamnă și cuiburile de răndunele erau încă la locul lor – vecina de dedesubt iar ascultă televizorul dar bine că mai încet de când s-a desprimăvărat și în locul câinilor sunt doar alarme de mașini sau râsetele tinerești în fața blocului – am un ceas de birou care ticăie pixuri caiet un telefon mic foarfeca prea necesară acuarelele pastilele de durere de cap celelalte stau pe parchet printre cărți și sticle goale de apă ce frumusețe - dar bine este doamne că pot simți toate acestea - ca în timpul în care mugurii parcă pocneau în grădină fiindcă am văzut un salcâm înflorit sub fereastră și mi-e poftă de nectar sau de ciorbă cu suc de corcodușe ceva din partea mea universală de femeie mult prea realistă prin urmare stă cu genunchiul pe prag și curăță podeaua cu perie de sârmă sistematic să nu lase pete precis ea gândește că nu există empatie ci doar o țesătură ca o plasă de neuroni și corzi spinale de sex și muguri embrionari în pântecele altora prin care circulăm ca mașinuțele în ring legați cu trolee electrice ne ciocnim - dar bine că pot gândi câte ceva - apele neliniștite sunt mai limpezi cred eu și toate femeile sunt încă frumoase mai, 6, 2014