Cristina M Moldoveanu

hai să mai jucăm o leapșă până când ne plescăie inimile în piept inimile noastre studiate de ihtiologi cu cozi alunecoase eu femeie tu bărbat/ amândoi ne ducem aleanul printre coaste tu și

tu încă nu prețuiești cât bobul de muștar nu ai trăit nici secetă de șapte ani nici noapte de trei zile prin pupila ta intră de-a valma roiuri de petale de cireș stoluri de lebede cu coroană

sunt doamna cu o hermină în poală/ întorc și eu capul în fața mizeriei lumii/ prefer să fiu capturată decât să mă pătez/ lacrimile sunt prea murdare pentru obrazul meu/ privește-mă din profil prefer

dacă ești înăuntru e cald și ai burta plină crești ca un soare de păpădie printre crăpăturile din asfalt îți faci loc cu ușurință te ții de inima ta ca mary poppins de umbrelă în față sau în

de când eram copil mai erau uneori duminici ca pielea de broască dar broaștele mi le imaginam numai din cărțile cu povești nu aveau încă teritoriu lângă căsuța cu stinghiile ferestrei în cruce

am în buzunar două chei una cu lanț și alta cu fundiță mereu merg la feronerie și cer una nouă le spun că cheile nu mă mai ascultă că am schimbat de trei ori broasca în zadar fiindcă îmi tot dispar

nu-i mare lucru să-ți ascundă fruntea sub deal degetele de la picioare sub brândușe portocalii de fapt erai dintotdeauna acolo nimeni nu vedea altceva doar tu răsturnai în fiece zi câte-o brazdă

atunci când plouă nu mă privi în ochi trebuie să vezi dincolo de cușca confesionalului să ghicești cântecul dincolo de cabina cu pereți izolați să nu atingi cu degetul rana fiindcă nu vei găsi

cel mai rău îmi pare de farfuria cu păstoriță care plânge oița neagră pierdută cu botinele ei stacojii cu fundă și cârja ca un bastonaș de acadea în alb și roșu erau lucruri lăsate ca un

era liniște curată și întuneric perfect un loc al meu simțit după miros până să mă rotunjesc mamă htoniană pentru picamere bormașini claxoane de ore în șir ventilatoare care țiuie copii care

Rândurile ce urmează, scrise în grabă, nu au valoare literară, dar sunt cu adevărat personale. M-am gândit: de ce nu? Adică de ce nu aș scrie și ceva diferit față de textele mele personale cu iz de

În săbii să ne tăiem sau în ciorapi să ne mirosim?, mârâi zmeul cu un ochi înroșit de ulcior și cu celălalt atacat de conjunctivită. Făt Frumos privi în jos, văzu că șosetele sale respirau în voie

stătea cu mâinile căzute din umeri cu umbra ei făcând cruce cu umbra platanului de pe champs-elysees/ aștepta pe banca de lângă wc-ul public din parcul palatului schonbrunn/ gonea cu genunchii

i. în stația tramvaiului patru două femei la menopauză vorbesc despre minutele acelea când trebuie să suporte bărbăția soțului că doar nu-i mare nenorocire să înduri câteva minute la taraba

se împrăștie boala amară de primăvară după primul tril la cântători intră soarele în spatele gardului din smicele prea mulți oameni stau cu rușinea în sân că sunt singuri că sunt săraci că încă

desigur cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci era pentru mine camera cu reproduceri pe hârtie din casa pentru zestrea mamei/ bunicii creșteau capre oi bivoli porci cai și orătănii dar nu aveau

credeam în povestiri cu final neașteptat citeam trei pe două biciclete și aventurile soldatului svejk pentru a îmi limpezi ochii de prea mult julien sorel sau emma bovary ca să nu mai spun

În curtea blocului meu au tăiat vreo 15 copaci verzi (adică au „toaletat” coroana) și au lăsat neatinși copacii uscați. Toamna trecută s-a petrecut prăpădul. Eu nu sunt dendrolog și nici adp-ist, nu

nici în creierul inimii codrului nici în inima creierului munților nicăieri nu am mai trăit nu am mai iubit ceea ce nici eu nu știam cine n-are dor pe vale nu știe luna când răsare

Citind Phaidon în lumina Apărării lui Socrate, am fost uimită de relația dintre perceperea destinului și percepția asupra înțelepciunii. Unul dintre lucrurile care mi-au captivat atenția a fost

Scrumiera mătușii P era argintată ca și oglinda veche așezată pe raftul de sub fereastră; era o scrumieră cu o pescăriță dezbrăcată care trăgea năvodul de chiștoace și scrum cu brațele și, cine știe,

“all good people read good books/ now your conscience is clear” cineva spunea că sunt nebună nu are legătură cu poezia mea că atâția artiști de valoare au fost săraci sau părăsiți de